Sperietura este, fără dar și poate, un sentiment neplăcut care, conform oamenilor de știință, poate face ravagii în corp.
Frica poate fi devastatoare, înfiorătoare și, ciudat, și destul de distractivă. Dar este și o emoție extrem de utilă, o reacție instinctivă la pericol care poate crește în cele din urmă șansele noastre de supraviețuire atunci când situațiile iau o întorsătură neașteptată.
Ce este frica, de fapt, cum funcționează
În încercarea de a înțelege mai bine frica și modul în care funcționează, o echipă condusă de neurobiologul Hui-Quan Li de la Universitatea din California San Diego a cartografiat schimbările în chimia creierului și semnalizarea neurală la șoarecii care primesc îngroziri serioase – și, chiar mai bine, a descoperit cum să oprească acest proces.
Studiul a fost realizat pe șoareci modificați genetic pentru a exprima un anumit transportor al importantului neurotransmițător glutamat în creier, precum și o proteină fluorescentă în nucleele celulelor creierului lor, pentru a permite echipei să urmărească schimbările din creier.
Șoarecii au primit șocuri electrice la două fregvențe diferite în condiții specifice. Când au fost întorși în acel spațiu două săptămâni mai târziu, șoarecii au manifestat frică.
Ceilalți care au primit un șoc puternic au avut, de asemenea, tendința de a se opri într-un mediu diferit, demonstrând un răspuns suprageneralizat. O privire în creierele lor a arătat ce a determinat acest răspuns exagerat la frică.
Butonul de „oprit/pornit”, descoperit de oamenii de știință
În mod specific, cercetătorii au examinat o regiune a creierului numită rafe dorsală, situată în trunchiul cerebral al mamiferelor.
Această parte a creierului este responsabilă de reglarea stării de spirit și a anxietății, precum și de furnizarea unei cantități substanțiale de serotonină în emisfera anterioară.
Ei au descoperit că o frica a modificat un comutator în neuroni, schimbând mecanismul de neurotransmisie de la glutamat, care excită neuroni, la GABA, care inhibă activitatea neuronală.
Comutatorul pare să mențină un răspuns de frică acolo unde altfel ar fi fost oprit sau absent, producând simptome consistente cu o tulburare generalizată de frică sau anxietate.
