Gabriel Zetea (PSD), despre o eventuală retragere a lui Cîrstoiu: Nu s-a pus problema sub nicio formă. Nu știu de unde apar toate discuțiile acestea pe surse. Am stabilit candidatul, mergem înainte (VIDEO)

Gabriel Zetea (PSD), despre o eventuală retragere a lui Cîrstoiu: Nu s-a pus problema sub nicio formă. Nu știu de unde apar toate discuțiile acestea pe surse. Am stabilit candidatul, mergem înainte (VIDEO)

Deputatul PSD, Gabriel Zetea, a fost întrebat în emisiunea Actualitatea, moderată de Tudor Mușat, pe B1 TV, dacă se pune problema retragerii candidatului comun al coaliției PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, din cursa pentru Primăria Capitalei.

 

„Nu știu de unde apar toate discuțiile acestea pe surse”

 

Gabriel Zetea susține că nu s-a pus sub nicio formă problema ca medicul Cîrstoiu să fie retras și nici nu se discută în acest moment, la modul concret, o eventuală retragere a candidatului comun.

Zetea consideră că marele dezavantaj a fost acela că doctorul Cîrstoiu a fost anunțat cam târziu, ca fiind candidatul alianței în cursa pentru Primăria Generală.

„Nu s-a pus problema sub nicio formă, nu se discută, în acest moment, la modul concret. Nu știu de unde apar toate discuțiile acestea pe surse vizavi de retragerea candidaturii sau renunțarea la candidatură a medicului Cătălin Cîrstoiu. Au fost discuții până la momentul în care a fost desemnat. Sigur, Partidul Social Democrat nu a fost dintre cei mai fericiți în a avea o astfel de candidatură, pentru că știam, e o campanie dificilă să aduci, până la urmă, o persoană care nu are o notoritate suficient de mare. Partidul Național Liberal foarte bine a insistat, în acest moment suntem parteneri. Odată ce am acceptat această nominalizare, mergem înainte cu multă seriozitate.

Încercăm să fim alături, încercăm să facem campanie. Am văzut pozițiile primarilor de sector care sunt alături și care spun că vor fi în teritoriu, în fiecare stradă, în fiecare bloc. Vor încerca să-l aducă pe candidatul medicul Cîrstoiu în fața bucureștenilor, să câștigăm împreună încrederea.

Altfel, o astfel de discuție cred că, în acest moment, sigur nu-și are rostul, este mult prea târziu. Și așa desemnarea sa a fost mult prea târzie pentru gustul meu, de exemplu, ca și om care și eu candidez la Consiliul Județean Maramureș și știu cât de important este ca oamenii să afle din timp despre opțiunile pe care partidele le au, variantele pe care le au pentru a putea să meargă la vot și să aleagă în cunoștință de cauză”.

 

Mai există vreo altă opțiune de candidat pentru Primăria Capitalei?

 

Zetea a fost întrebat dacă mai există și o altă opțiune de candidat.

“Nu, nu cred. Candidatura domnului Cîrstoiu este una anunțată mult prea târziu, din punctul meu de vedere sau pe gustul meu, ca să zic așa. Dacă am veni acum cu o candidatură a altcuiva ar fi un lucru total …..

Eu vă spun următorul lucru, Partidul Social Democrat este un partid care are membri de partid disciplinați, oameni care am înțeles, până la urmă, asta este opțiunea coaliției. Mergem înainte, facem campanie. Aș vrea, în schimb, să văd următorul lucru, că și cei care sunt extrem de vocali doar la televizor, lideri de aceștia de conjunctură, care tot apar prin politică, așa cum e și Rareș Bogdan, până la urmă, care mai mult vorbește, să treacă la munca de jos, să mergem pe stradă, să dăm mâna cu oamenii, că așa câștigăm încrederea, nu cu declarații sforăitoare. Nu la televizor, în stradă… în stradă între oameni, acolo se câștigă încrederea, dând mâna, uitându-te curajos în ochii oamenilor, nu discuții, aceste negocieri, nu facem negocierile astea de culise. Am stabilit candidatul, mergem înainte, dar jos, în stradă, acolo între oameni”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *