Geoană îndeamnă la un marş forțat: „Ceasul ticăie”

Rmag Breaking News

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a pledat joi pentru un „marş forţat” către transformarea digitală a României, menţionând că ţara noastră are „potenţial foarte mare” şi oameni inteligenţi şi nu îşi permite să fie pe ultimul loc din Europa.

„Nu există domeniu de activitate umană – de la militar până la arte şi entertainment – care să nu fie afectate dramatic de revoluţia inteligenţei artificiale. Cred că dacă tot suntem în urmă din punct de vedere digitalizare, poate ar trebui să profităm într-un fel de întârzierea noastră relativă şi să mergem pe ultimele soluţii. Nu are rost să recuperăm timpul faţă de tehnologii şi metode aplicate de alţii, care, până când le aplicăm noi – şi aşa le aplicăm încet şi ştim cât de greu merge în România – vor fi fost deja depăşite. De aceea, îndemnul meu către voi: sector public (…) dar mai ales sectorul privat, asociaţiile neguvernamentale, universităţile… să gândim foarte ambiţios. Deci, un marş forţat către transformarea digitală a României. Nu ne putem permite să fim pe ultimul loc din Europa. Suntem o ţară cu oameni inteligenţi, cu potenţial foarte mare”, a spus Geoană, în debutul Smart City Industry Awards.

El a opinat că unul dintre motivele pentru care România nu performează „aşa cum ar trebui” este faptul că a întârziat „nepermis de mult” în ce priveşte digitalizarea. În acest sens a oferit exemplul Irlandei, care „după câteva decenii de muncă serioasă” a devenit a zecea economie a Europei, deşi are o populaţie de câteva milioane.

„România trebuie să îşi asume un marş forţat către digitalizare integrală, către transformare digitală, atât în administraţia statului, mult rămasă în urmă – sunt şi zone de excelenţă, sunt şi zone interesante – în economie şi, de ce nu, haideţi să ne asumăm şi nişte indicatori de performanţă. Multă lume spune că nu putem avea în sectorul public indicatori de performanţă. Nu este aşa. Am făcut şcoala de administraţie în Franţa, de aceea cred că dacă am lua indicatorii europeni cu privire la digitalizare, vedem că practic, cu excepţia unuia, al vitezei la internet, pe toate celelalte suntem ultimii din Uniunea Europeană”, a spus secretarul general adjunct al NATO.

Pe de altă parte, Geoană a apreciat că există şi o „neclaritate instituţională” în privinţa responsabilităţilor, existând cazuri în care „trei, patru, cinci, şapte instituţii concură la implementarea unei strategii care trebuie să fie foarte mult accelerată”.

El a evidenţiat că România este „una dintre puţinele ţări din Europa care încă are resurse importante” de energie.

„Ceasul ticăie şi obligaţiile pe zona de ecologie, de schimbări climatice, ne fac să fim, cred eu, în sfârşit capabili să ne punem în valoare ceea ce avem ca resursă de energie; şi în Marea Neagră. Sebastian Burduja, ministru al Energiei astăzi – se schimbă rolurile foarte mult în România – vorbea despre această zonă de ferme eoliene în zona Mării Negre, despre cablu submarin, despre conducte submarine, despre exploatare, în sfârşit, de gaze din Marea Neagră. Noi, la NATO, ne uităm foarte serios la protejarea acestor infrastructuri critice. De aceea trebuie să lucrăm împreună – sector public, sector privat, militari, servicii de informaţii – şi acest lucru este foarte important pentru noi”, a spus el.

Mircea Geoană a remarcat că nivelul de digitalizare creşte riscul vulnerabilităţii la atacurile cibernetice. În acest sens, a făcut referire la recentele incidente de acest tip din spitalele româneşti.

„Odată cu digitalizarea trebuie să mergem şi cu măsuri de creştere a protecţiei cibernetice, de educare a mediului privat din România – nu doar a companiilor foarte mari, care au capacitate, au bani, pot să îşi permită acest lucru – dar a companiilor mai mici sau a zonelor în care cultura protecţiei cibernetice nu este astăzi suficient de importantă; de la agricultură, care va folosi tot mai mult digitalizare şi tehnologie şi informaţii din satelit, până la Smart Cities, până la modul în care vom şti să operăm în România la un nivel de performanţă mai ridicat. Toate acestea sunt hiper-accelerate de inteligenţa artificială”, a spus Geoană.

The post Geoană îndeamnă la un marş forțat: „Ceasul ticăie” appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *