George Tuță (PNL): Clotilde Armand, de când e primar, a demonstrat tot ce a putut să facă, adică nimic. Vedem mizeria, gunoaiele, gândacii, șobolanii prezenți în Sectorul 1 (VIDEO)

George Tuță (PNL): Clotilde Armand, de când e primar, a demonstrat tot ce a putut să facă, adică nimic. Vedem mizeria, gunoaiele, gândacii, șobolanii prezenți în Sectorul 1 (VIDEO)

Deputatul George Tuță, președintele PNL Sector 1 și candidatul liberalilor la primăria acestui sector, a acuzat-o pe primărița Clotilde Armand (USR) că n-a făcut nimic și cei peste trei ani de mandat, ba acum chiar insistă să taie bani de la școli și spitale.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

 

George Tuță, critici la adresa lui Clotilde Armand

 

„Faptul că Consiliul Local e principalul vinovat de serviciul pe care-l identifică dna inculpat Armand e un total neadevăr, sunt peste 700 de hotărâi de Consiliu Local care au fost votate de aceste două partide, două grupuri care funcționează în cadrul Consiliului. Lucruile pe care nu le-au aprobat erau în zona de ilegalitate, care nu respectau normele din perspectiva Codului Administrativ. Atunci, categoric, colegii au refuzat motivat, au explicat și doamnei.

De exemplu, de 11 ședințe, cam o dată la trei zile, se întâmplă asta în Consiliu: dna Armand vine cu o rectificare bugetară luând de la școli și spitale, luând bani din această zonă. Eu i-am spus clar din prima clipă că atât timp cât eu voi fi președintele organizației PNL Sector 1 nu le voi recomanda niciodată colegilor să ia bani de la școala din Greenfield, că e un exemplu extrem de cunoscut. (…)

Dna Armand, de când e primar, a demonstrat tot ce a putut să facă, adică nimic. Vedem mizeria, gunoaiele, gândacii, șobolanii prezenți în sector și-n amintirile bucureștenilor.

Acum vedem o campanie intensă de salubrizare a orașului, de parcă bucureștenii pot fi păcăliți”, a declarat George Tuță, pentru B1 TV.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *