Gigi Becali a anunțat cum va sărbători titlul după ce a fost suspendat de FRF. „Poate să-mi dea și 25 de ani”

Gigi Becali a anunțat cum va sărbători titlul după ce a fost suspendat de FRF. „Poate să-mi dea și 25 de ani”

Gigi Becali nu are nicio frică! Patronul FCSB va sărbători titlul cu echipa, în ciuda faptului că a fost suspendat 6 luni pentru sexism.

Cum va sărbători Gigi Becali titlul cu FCSB: „Ce îmi fac, mă arestează?”

FCSB e mai aproape ca niciodată în ultimii nouă ani să ia titlul de campioană a României. După ce s-au scurs două etape din play-off, liderul din SuperLiga are un avans de șapte puncte față de Universitatea Craiova și zece față de Rapid și CFR Cluj.

La ultimul titlu cucerit de roș-albaștri, în 2015, Gigi Becali a sărbătorit pe gazon, cu echipa. Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că, dacă vrea, istoria se va repeta, chiar dacă a primit o suspendare de 6 luni pentru comentariile făcute la adresa arbitrului Cristina Trandafir.

„Păi cine se duce? Dacă vreau să mă duc, ce îmi face? Mă arestează? Băi, Horia, pe mine mă interesează să îmi fac rugăciunea. Mă interesează pe mine ce fac dracii? Eu îi ignor pe draci.

Nici nu merg. Ce să mă bucur eu? Bucuria mea nu mai e asta. E adevărat că îmi mai place, dar bucuria mea e să iau banii din Liga Campionilor. De ce să mă duc? Nu vreau. Să se bucure băieții.

Dar ce, nu îmi dau voie să merg pe stadion? Nu merg gazon, mulțumesc (n.r. – ironic). Pot să îmi dea și 25 de ani (n.r. – de suspendare)”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, show care e live pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30.

„Cum să schimbi trăirea omului? Omul e mașină să îi schimbi șurubul?”

Pe lângă suspendarea de 6 luni, Gigi Becali a primit și o amendă usturătoare în valoare de 50.000 de lei. În plus, FCSB e și ea bună de plată în acest caz. Va trebui să achite o amendă de 5.000 de lei.

„Pe mine mă deranjează un lucru. Cum să judeci tu părere? Ce vor să zică ‘Băi, Becali, îți schimb părerea!’ Nu ai cum să schimbi tu sentimentul omului. Cum să schimbi trăirea omului? Cine ești tu? Omul e mașină să îi schimbi șurubul?”, a adăugat patronul liderului din SuperLiga.

Verdictul în cazul lui Gigi Becali a fost luat de către Comisia de Disciplină, în cadrul ședinței care a avut loc luni, 1 aprilie, în urma sesizării pe care a înaintat-o Radu Vișan, secretarul general al Federației Române de Fotbal.

Gigi Becali, ANUNTUL MOMENTULUI DACA FCSB IA TITLUL

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *