Răsturnare de situație în cazul morții lui Maradona. Opt cadre medicale sunt acuzate că au jucat un rol în decesul său

Răsturnare de situație în cazul morții lui Maradona. Opt cadre medicale sunt acuzate că au jucat un rol în decesul său

Noul raport privind cauzele morții fotbalistului ar putea să pună sub semnul întrebării procedurile penale lansate împotriva celor opt cadre medicale acuzate că au jucat un rol în decesul său.

Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea legendei fotbalului argentinian, relatează Ouest France. 

Mundo Deportivo scrie că un expert medico-legal a efectuat o investigaţie la cererea lui Leopoldo Luque, neurochirurgul legendarului fotbalist. Scopul acestei a doua expertize a fost acela de a contesta examenul medical efectuat în 2021, care îi considera pe Luque şi pe alţi medici responsabili de moartea fostului jucător. 

Fostul șef al spionilor din Serbia a fost numit vicepremier. Oficialul este cunoscut pentru legăturile cu Kremlinul și a fost sancționat de SUA

De la începutul procedurilor judiciare, acuzații au negat orice neregulă privind tratamentul lui Maradona, care a murit la 60 de ani. Autopsia fostului campion mondial a stabilit faptul că decesul a intervenit în urma unui edem pulmonar. 

Potrivit raportului medicului legist Pablo Ferrari, publicat luni, ritmul cardiac neregulat şi ridicat al lui Maradona ar putea fi de origine naturală sau rezultatul unui factor “extern”. Un drog precum cocaina, de care nativul din Lanus făcuse abuz în trecut, ar fi putut fi, aşadar, cauza.  

Copiii lui Maradona au cerut ca rămăşiţele tatălui lor să fie transferate într-un mausoleu

Între timp, copiii fostului mare fotbalist argentinian au cerut justiţiei ca rămăşiţele tatălui lor să fie transferate dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a aflat joi AFP de la o sursă judiciară.

Marș pe litoral în memoria tinerilor ucişi în accidentul de la 2 Mai. Oamenii cer să se facă dreptate. ”Vom face tot posibilul să ne audă cineva”

Cererea, care este examinată de un tribunal din provincia Buenos Aires, urmăreşte “să permită exhumarea rămăşiţelor şi transferul acestora în condiţii mulţumitoare de securitate şi confidenţialitate”, precizează documentul citat de presa locală.Potrivit cererii, mausoleul va fi situat în cartierul Puerto Madero, în apropiere de centrul capitalei Buenos Aires, “pentru ca toţi argentinienii şi cetăţenii lumii să poată aduce un omagiu celui care a fost cel mai mare idol al Argentinei”, se poate citi în document.Petiţia este semnată de fiicele lui Maradona, Dalma, Gianinna şi Jana, precum şi de fosta sa prietenă Veronica Ojeda, mama fiului său cel mic, Diego Junior. Maradona a recunoscut şi alţi patru copii din relaţii extraconjugale.Rămăşiţele fostului număr 10 de legendă se află în prezent în cimitirul privat din Bella Vista, în suburbiile capitalei Argentinei.

Interceptarea care aruncă în aer gașca generalilor, publicată la Culisele Statului Paralel – De cine se tem șmecherii care “optimizau” dosare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *