Gigi Becali, atac la nepotismele din jurul lui Dumitru Buzatu: „M-a deranjat caracatița de rudenie”

Gigi Becali, atac la nepotismele din jurul lui Dumitru Buzatu: „M-a deranjat caracatița de rudenie”

Patronul FCSB a declarat că, pe lângă mita uriașă despre care este vorba în acest caz, a fost deranjat de „caracatița de rudenie” care s-a creat în jurul baronului. Mai exact, Becali a vorbit despre faptul că politicianul din Vaslui și-a ajutat de-a lungul timpului rudele să ocupe funcții publice. „Nevasta senator, eu președinte, fata deputat, ginerele deputat, băiatul nu știu ce, amanta și ea nu știu ce”, este reacția virulentă a omului de afaceri.

„Știți ce m-a deranjat mai mult decât mita? Nevasta senator, eu președinte, fata deputat, ginerele deputat, băiatul nu știu ce, amanta și ea nu știu ce. Nu se poate. Asta m-a deranjat, caracatița asta de rudenie”, a spus Gigi Becali.

Președintele Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant delict de către procurorii DNA. Buzatu a primit mită peste un milion de lei, iar momentul a fost surprins pe camere.

Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Baronul PSD a fost exclus din partid încă de sâmbătă, într-un gest de spălare a imaginii PSD.

Dumitru Buzatu este unul dintre cei mai vechi lideri PSD și a fost șeful Consiliului Județean Vaslui timp de peste 20 de ani.Procurorii DNA arată că în perioada 08.05.2023 – 07.09.2023, Dumitru Buzatu, în calitate de președinte al CJ Vaslui, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor).În momentul primirii celor 1,25 de milioane de lei, Buzatu îi spune omului de afaceri Emil Savin: „Săru’mâna, Emil! Încă o dată îți mulțumesc, că eram pe drojdie”.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *