Giulia Anghelescu a rămas prietenă cu fostul iubit, Costin Manea: „Are o soție absolut extraordinară”. Ce părere are Vlad Huidu

Giulia Anghelescu a rămas prietenă cu fostul iubit, Costin Manea: „Are o soție absolut extraordinară”. Ce părere are Vlad Huidu

Giulia Anghelescu trăiește acum o frumoasă poveste de iubire alături de Vlad Huidu, soțul ei alături de care are doi copii. Înainte de căsnicia cu acesta, artista a avut o relație cu Costin Manea, fiul regretatului Nae Manea, despre care a făcut dezvăluiri la radio.

Giulia Anghelescu e în centrul atenției acum, căci participă la „America Express”, emisiunea difuzată la Antena 1, alături de soțul ei. Astfel, au început să iasă la iveală amănunte din trecutul ei. În presă s-a scris recent despre relația pe care ea a avut-o cu Costin Manea.

Pe când avea doar 17 ani, ea l-a întâlnit pe Costin Manea. Cei doi s-au cunoscut în anul 2001 și în 2004 deja aveau gânduri de căsătorie. Într-un interviu acordat la vremea respectivă, artista spunea ce planuri are alături de fotbalistul Costin Manea.

„Avem o relație cât se poate de frumoasă, ne iubim foarte mult și ne dorim să ne petrecem tot restul vieții împreună. Relația noastră a durat așa de mult și pentru că nu am locuit împreună. Astfel, iubirea noastră s-a consolidat în timp și s-a maturizat frumos…

Îmi place să visez la momentul în care voi îmbracă rochia de mireasă. Îmi doresc să aibă un model deosebit, așa că m-am hotărât să-mi caut din timp. Îmi doresc cât de curând să fac un copil, pentru că vreau să fiu o mămică tânăra și drăguță”, spunea Giulia Anghelescu pe atunci, potrivit Gazeta Sporturilor.

În final, cei doi nu au ajuns la altar, căci în anul 2007 Costin Manea a fost părăsit de Giulia Anghelescu, care pusese ochii pe Vlad, fratele mai mic al lui Serban Huidu, cu care este căsătorită și acum.

Giulia Anghelescu: „Eu am o relație extrem de frumoasă și de respect cu Costin, fostul meu iubit”

După ce aceste mărturisiri au fost publicate în presă, Giulia Anghelescu a reacționat la Virgin Radio: „Mi se pare foarte trist, pentru că unii jurnaliști s-au gândit să scoată o nouă știre de la naftalină, la propriu, și să facă din ea nimic practic, pentru că, ce s-a întâmplat atunci oricum nu mai contează.”, a spus Giulia Anghelescu, conform Playtech.

Totodată, ea a și explicat că acum are o relație foarte bună cu Costin Manea și familia lui, și Vlad Huidu îl cunoaște pe acesta. „Eu am o relație extrem de frumoasă și de respect cu Costin, fostul meu iubit. Dar, nu numai eu, și Vlad (nr. Huidu) are o relație de prietenie cu el.

Iar Costin are o soție absolut extraordinară și am rămas în relații foarte bune. Familiile noastre sunt apropiate și își vorbesc. Deci, nu e nimic senzațional. Dar, uite că, atunci când apari mai des, se trezesc unii jurnaliști să scârme și să găsească și ei senzaționalul.”, a mai spus Giulia Anghelescu.

Giulia Anghelescu și Vlad Huidu, în aventura vieții la „America Express”

Împreună cu Vlad Huidu, Giulia Anghelescu participă acum la „America Express”, emisiunea difuzată pe Antena 1. „Pentru noi America Express este poate aventura vieţii. Ne aşteptăm să fie pe cât de frumos pe atât de greu, însă suntem un cuplu extrem de unit, care a trecut prin multe încercări, aşa că nu ne speriem prea uşor de obstacolele care vor apărea în calea noastră.

Faptul că avem susţinerea copiilor, a familiei şi a prietenilor ne motivează şi mai tare să dăm tot ce avem mai bun în această emisiune concurs. E prima dată când participăm la un reality show şi ne dorim mult să ne descoperiţi exact aşa cum suntem în viaţa de zi cu zi. Noi suntem the badass couple, aşa că să înceapă America Express”, spuneau ei înainte de a pleca în aventură.

Referitor la căsnicia ei cu Vlad Huidu, Giulia Anghelescu se declară o soție fericită. Nu a uitat nici acum cum și-a cunoscut partenerul, într-un interviu a dezvăluit: „Ne-am cunoscut la o emisiune, după care ne-am împrietenit și am rămas prieteni. După ce am fost prieteni foarte apropiați, ne-am împrietenit mai bine și asta a fost. În urmă cu 18 ani. Eu eram invitată și acolo a fost prima noastră întâlnire, de unde a pornit totul”, a povestit Giulia Anghelescu.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *