Greta Thunberg a fost găsită vinovată de un tribunal din Suedia, pentru acțiunile ei de la protestul din Malmo. Ce pedeapsă a primit

Greta Thunberg a fost găsită vinovată de un tribunal din Suedia, pentru acțiunile ei de la protestul din Malmo. Ce pedeapsă a primit

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost găsită vinovată de un tribunal suedez pentru că nu a respectat un ordin al poliției în timpul unui protest desfășurat luna trecută la Malmo, informează Euronews preluând AFP.

Tânăra în vârstă de 20 de ani a evitat o posibilă pedeapsă cu închisoarea, de maximum 6 ani, și a fost amendată cu 2.500 de coroane suedeze (216 euro).

Greta a pledat nevinovată și a declarat în fața instanței: “Acțiunile mele sunt legale”, potrivit ziarului suedez Sydsvenskan.

“Cu siguranță nu vom da înapoi din cauza acestei decizii”, le-a spus ea reporterilor după verdict.

“Nu avem nicio lege care să ne protejeze pe termen lung împotriva lăcomiei autodistructive pe care am lăsat-o (să preia) controlul deplin asupra lumii. Legile trebuie să fie schimbate. Știm că nu putem salva lumea jucând după reguli, pentru că regulile trebuie schimbate”, a adăugat activista.

Irma Kjellström, purtătoare de cuvânt a grupului “Ta tillbaka framtiden” (“Take Back the Future”), implicat în protest, a declarat: “Este chiar mai clar decât ar fi fost altfel că trebuie să fim exact acolo unde se face rău, că trebuie să fim în porturile petroliere pentru a ne apăra viețile, pentru că, aparent, în prezent, statele și alți actori de putere nu sunt pregătiți să facă ceea ce este necesar”.

Greta Thunberg a fost acuzată pentru că a refuzat să se conformeze ordinelor poliției de a părăsi locul în timpul protestului, potrivit purtătoarei de cuvânt a Autorității suedeze de urmărire penală, Annika Collin, și a unei declarații a procurorilor.

Greta a inspirat o mișcare globală a tinerilor care cer eforturi mai mari pentru combaterea schimbărilor climatice după ce a organizat proteste săptămânale în fața Parlamentului suedez începând din 2018.

Ce s-a întâmplat la protestul pentru climă de la Malmo

Începând din 15 iunie, activiștii pentru climă au organizat un protest de mai multe zile faţă de utilizarea combustibililor fosili în portul Malmo.

Conduși de grupul de tineri “Take Back the Future”, protestatarii au blocat fizic petrolierele în port, imobilizând vehicule şi camioane-cisternă.

“Criza climatică este deja o chestiune de viață și de moarte pentru nenumărați oameni”, a scris Greta pe Twitter, în timpul protestului. “Alegem să nu fim spectatori și, în schimb, să oprim fizic infrastructura combustibililor fosili. Ne revendicăm viitorul”, a adăugat ea.

Când protestatarilor li s-a ordonat să se mute pentru a permite reluarea traficului rutier în zonă, Greta s-a numărat printre cei care au refuzat. Ea a fost apoi târâtă de poliție.

Anterior în cursul anului, activista pentru climă a fost reținută pentru scurt timp de poliție la Oslo, în timpul unui protest împotriva parcurilor eoliene construite pe terenuri indigene din Norvegia.

De asemenea, ea a fost reținută în timpul protestelor împotriva demolării satului Luetzerath din Germania, în ianuarie.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *