În tot mai multe state europene este adusă în discuție revenirea la serviciul militar obligatoriu, iar mulți dintre liderii politici care vorbesc despre asemenea planuri nu au ținut o armă în mână în viața lor, făcând parte dintr-o generație scutita de stagiul militar. Sondajele, recente sau din anii din urmă, arată că tinerele generații nu văd cu ochi buni o asemenea măsură – fie din motive financiare, fie ca urmare a unei educații care a condamnat războiul și naționalismul. Analize publicate în presa americană, germană sau franceză arată că asemenea anunțuri nu fac decât sa stârnească panică în rândul tinerilor europeni, iar guvernele nu ar trebui să creeze panică, ci să planifice.
La începutul acestei luni, în România a fost pus în dezbatere publică un proiect de lege care, dacă va fi votat, va permite României să intervină în afara țării, inclusiv militar, pentru a „proteja cetățenii români aflați în pericol”. Proiectul prevede că intervențiile de acest fel vor putea fi inițiate la recomandarea președintelui României, cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Este pentru prima dată când este pusă în discuție o asemenea lege. La Chișinău, dar și la Moscova, s-a considerat că vizați în primul rând de această potențială lege vor fi cetățenii români din Republica Moldova. Momentul lansării acestei dezbateri în România este nefericit – în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale iar dezbaterea din România poate aduce un mare deserviciu președintei pro-occidentale Maia Sandu, care poate fi expusă atacurilor forțelor pro-ruse, dând parfum de credibilitate scenariului vehiculat de presa rusă despre o intervenție NATO în Republica Moldova și în regiunea Odessa, în cazul ruperii frontului ucrainean și al avansului rus spre gurile Dunării. Însă acesta a fost momentul în care politicienii de la București au deschis această dezbatere fără precedent.
Banca centrală a Suediei a anunțat că pierdut 44 de miliarde de coroane suedeze (circa 4 miliarde de euro) și are nevoie de acești bani din partea statului, pentru a reveni la nivelul minim de capitalizare. Suma pe care statul trebuie să o ofere Riksbanken este echivalentă cu jumătate din cheltuielile militare ale Suediei pe anul 2023. Situația cu care se confruntă Suedia după pandemia covid-19 este întâlnită în aproape toate țările europene, unde statul are de ales între abandonarea cheltuielilor mai mari pentru înarmare (unele dintre ele strict necesare pentru a compensa armamentul și muniția oferite până acum Ucrainei) sau introducerea unor masuri de austeritate.
Știrea de mai sus despre dificultățile băncii centrale suedeze a trecut eobservata in Suedia într-un mod care spune multe despre absurditatea politicii statului. Suedezii au fost copleșiți de știri despre o controversată lege care ar facilita schimbările de sex. Suprinzător, legea aceasta este promovată de un premier de dreapta care este susținut în parlament de un partid socotit de extremă dreapta – Democrații Suedezi. Premierul Suediei se luptă pentru ca suedezii să aibă dreptul să-și schimbe sexul, prin operații ireversibile, începând de la vârsta de 16 ani, în loc de 18 ani, cât prevede actuala lege.
Grupul parlamentar al partidului premierului Ulf Kristesson se opune schimbării legii. Se opun chiar și mulți deputați de stânga. De ce încearcă premierul să treacă o lege care îi va îndepărta pe alegători? De ce aleg guvernele europene să panicheze în loc să planifice minuțios lucrurile? De ce sunt lansate în dezbatere legi fără precedent și cu efecte potențial periculoase în momente nepotrivite?
Nu este vorba doar despre imperative strategice dictate de revenirea războiului și a dificultăților economice în Europa. ”Circul acesta politic corespunde unui model întâlnit peste tot în Europa. Deși dezastrul de la Riksbanken și procesul kafkian de a adopta o lege pe care nimeni nu o dorește par două subiecte total diferite, ele sunt fețele aceleiași monede. Politicienii se gândesc că cea mai importantă sarcină a lori este să fie văzuți că fac ceva, indiferent ce înseamnă acel ceva”, arată o analiză publicată de UnHerd.
”Politicile împotriva fermierilor din Olanda sau Germania nu sunt susținute de mai nimeni în aceste țări, însă aceste politici continuă. Politicienii din Franța și Marea Britanie vorbesc despre mobilizare în masă și economie de război, chiar dacă sondajele arată că cetățenii nu sunt deloc interesați de aceste subiecte. Se pare că, în loc să canalizeze voința și dorințele electoratului, noua sarcină a politicienilor este să acționeze exact invers decât își doresc alegătorii. A da oamenilor ceea ce vor este un semn de slăbiciune, par să spună acești politicieni. Este o capitulare în fața „populismului”. În schimb, a face exact ceea ce oamenii nu își doresc este un semn de putere și curaj în fața gloatelor.
Este drept că, pe măsură ce dezindustrializarea Europei devine evidentă, spațiul de manevră al politicienilor se micșorează și ei pot îndeplini tot mai puține dorințe ale alegatorilor. Liderii europeni au ajuns într-o situație aproape imposibilă, promițând victoria totală în Ucraina, înfrângerea economică a Rusiei și chiar ruperea totală a Europei de economia chineză. Aceste proiecte se prăbușesc acum și consecințele încep să se simtă. Chiar și înainte de războiul din Ucraina, Uniunea Monetară Europeană șchiopăta evident, modelul industrial german analogic suferea în era digitală, iar proiectul UE bătea pasul pe loc la nivel politic și economic.
Istoricul franco-american Jacques Barzun scria că termenul ”decadent” nu este neapărat unul negative și nici un soi de verdict moral. ”Nu înseamnă o pierdere a energiei, talentului sau a moralității celor care trăiesc în aceste vremuri. Dimpotrivă, este o perioadă foarte activă, plină de preocupări profunde, însă o perioadă ciudată, pentru că nu se observa niciun progres. Instituțiile funcționează greoi. Rezultatul este repetiția și frustrarea. Plictiseală și oboseala sunt mari forțe ale istoriei”.
Viziunea lui Barzun despre ”decadență” se aplică perfect politicienilor europeni. Lor nu le lipsește energia – de fapt, sunt în permanență ocupați, făcând lucruri pe care nici ei nu și le doresc și nu le înțeleg. Le-au rămas doar opțiuni proaste: fie nu își mai respectă promisiunile și oferă în schimb bani pentru apărare, fie își vor îndeplini promisiunile electorale impunând măsuri de austeritate dure, care vor fi toxice pentru electorat.
Rezultatul este golirea politicii de sens. Divorțul de propriul electorat este vizibil în multe state și astfel ne trezim într-o situație ciudată: o lume în care politicienii occidentali par să nu mai poată câștiga popularitate și respect, o lume în care succesul se va măsura în curând în nepopularitate și furie. Politicienii vor ajunge să facă ceva ce nimeni nu le-a cerut și nu a vrut ca ei să facă – dar măcar vor putea spune că fac ceva”, scrie Unherd.
The post Guverne, faceți-vă că lucrați! appeared first on Cotidianul RO.
