Guvernul Ungariei sponsorizează un program de „excursii patriotice” în Transilvania

Guvernul Ungariei sponsorizează un program de „excursii patriotice” în Transilvania

Secretarul ungur de stat responsabil cu acest program a declarat că au fost primite deja 1510 solicitări pentru program, iar aproximativ o mie dintre acestea au primit sprijin. Până acum, cele mai multe excursii au fost organizate în Transilvania, fiind urmate de cele din Slovacia și Croația. Oficialii vor astfel să întărească spiritul maghiar și patriotismul copiilor prin astfel de acțiuni. 

Árpád János Potápi, secretarul de stat responsabil pentru politicile naționale, a subliniat importanța întăririi spiritului maghiar și a patriotismului copiilor, precum și ideea că națiunea maghiară este unitară atât în interiorul țării, cât și în afara granițelor sale. Potrivit acestuia, programul de excursii pentru elevi „Fără granițe!” este o oportunitate excelentă de a transmite aceste valori, iar acesta a devenit o componentă importantă în cadrul politicii naționale a Ungariei.

În timpul unei conferințe de presă desfășurate în Budapesta, Potápi a accentuat faptul că asigurarea continuării acestei politici este vitală pentru viitorul națiunii maghiare. Prin intermediul programului „Fără granițe!”, elevii sunt încurajați să cunoască și să exploreze zonele din jurul granițelor Ungariei, precum și comunitățile maghiare din țările învecinate.

Ministrul Agriculturii vrea menținerea restricțiilor la importurile de produse agricole din Ucraina cel puțin până la sfârșitul lui 2023

Oficialul maghiar a relatat că au fost primite 1510 de solicitări valide pentru program, dintre care sprijin au obţinut 997. Dintre excursii, 72% au fost organizate în Transilvania, 14% în Slovacia, 5% în Voivodina, 3% în Croaţia şi 6% în Slovenia.

Conform declarațiilor secretarului de stat din țara vecină, programul a fost conceput cu scopul de a oferi fiecărui elev care studiază în învățământul public din Ungaria o experiență de cel puțin o dată în viață într-o zonă din afara granițelor Ungariei, acolo unde există comunități de maghiari.

Lansat în 2011 și susținut de Guvernul Ungariei, acest program nu are doar reprezentarea unei simple excursii, ci include și o serie de săptămâni înainte de plecare, în care copiii învață despre regiunea și locația unde vor merge. Potrivit secretarului de stat, acest program a fost de un real succes în perioada sa de implementare, deoarece a fost organizată o nu mai puțin de 10.000 de călătorii de studiu, la care au participat peste 520.000 de elevi maghiari. 

Árpád János Potápi a relatat că bugetul programului este de patru miliarde de forinţi, iar valoarea sprijinului pentru excursii poate varia de la 500 000 de forinţi la cinci milioane de forinţi per grup.

Marcel Ciolacu: Moldova va avea, în sfârșit, autostradă. Nimeni nu mai poate opri acest proiect

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *