Guvernul vinde lozuri ca să facă bani pentru olimpici

RMAG news

Compania Naţională Loteria Română va lansa o serie de 1.000.000 de lozuri în campania TEAM Romania, iar 30% din sumele încasate se constituie venit al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, fondurile urmând a fi utilizate exclusiv pentru a sprijini participarea echipelor naţionale ale României la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Măsura a fost aprobată de Guvern, marţi, printr-o ordonanţă de urgenţă.

„Românii care vor să fie alături de sportivii ce ne vor reprezenta ţara la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris, din acest an, pot fi parte a TEAM Romania. Compania Naţională Loteria Română va lansa o serie de 1.000.000 de lozuri în campania TEAM Romania, iar 30% din sumele încasate se constituie venit al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Fondurile vor fi utilizate exclusiv pentru a sprijini participarea echipelor naţionale ale României la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris”, a declarat Mihai Constantin, într-un briefing de presă la Palatul Victoria.

El a precizat că în cel mult trei săptămâni lozurile vor putea fi găsite la vânzare.

„În cel mult trei săptămâni, veţi putea găsi lozurile ‘Team România’. Fiecare loz are o valoare de 5 lei. Este un loz clasic, astfel încât, dacă s-ar vinde toată această serie de 1.000.000 de lozuri, către olimpicii noştri ar merge 16,6 milioane de lei”, a afirmat Mihai Constantin.

The post Guvernul vinde lozuri ca să facă bani pentru olimpici appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *