Hamas, „confirmare pozitivă” a propunerii de armistiţiu în Gaza şi privind un schimb între ostatici israelieni şi deţinuţi palestinieni, anunţă Qatarul. Detalii despre negocieri

Hamas, „confirmare pozitivă” a propunerii de armistiţiu în Gaza şi privind un schimb între ostatici israelieni şi deţinuţi palestinieni, anunţă Qatarul. Detalii despre negocieri

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a dat o „primă confirmare pozitivă” unei propuneri de armistiţiu în Fâşia Gaza şi eliberării unor ostatici ţinuţi în această enclavă palestiniană, a anunțat, joi, 1 ianuarie, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe qatariot, Majed al-Ansari, relatează agenția France Presse, preluată de News.ro, și Canal 12, post din Israel.

Un nou acord în vederea unui armistiţiu şi unui schimb de ostatici israelieni şi deţinuţi palestinieni este studiat în prezent, pe baza unei propuneri făcute la o reuniune în Franţa, în weekend, între reprezentanţi ai Statelor Unite, Israelului, Qatarului şi Egiptului.

„Reuniunea de la Paris a permis o consolidare a propunerilor. Această propunere a fost aprobată de către partea israeliană şi avem acum o primă confirmare pozitivă din partea Hamas”, a precizat Majed al-Ansari.

„Drumul de parcurs este încă foarte dificil. Suntem optimişti, cele două părţi au acceptat premisele care să conducă la o viitoare pauză. Sperăm ca în viitoarele săptămâni să fim în măsură să anunţăm veşti bune în acest subiect”, a adăugat el.

În ziua atacului de la 7 octombrie în sudul Israelului, aproximativ 250 de persoane au fost răpite, dintre care aproximativ 100 au fost eliberate la sfârşitul lui noiembrie, într-un armistiţiu de o săptămână.

Potrivit autorităţilor israeliene, 132 de de ostatici sunt ţinuţi în continuare în Fâşia Gaza, dintre care 27 ar fi morţi.

Hamasul a anunţat de această dată o propunere în trei faze, inclusiv o „pauză” în lupte de 6 săptămâni care poate fi prelungită.

În această perioadă, Israelul ar urma să elibereze 200-300 de deţinuţi palestinieni care nu au fost încarceraţi în regim de înaltă securitate, în schimbul eliberării a 35-40 de ostatici din Fâşia Gaza, potrivit unei surse din cadrul Hamas apropiată medierilor Egiptului şi Qatarului.

Pentru fiecare femeie-soldat ostatic, 150 de femei-teroriste vor fi eliberate?

Anterior, publicația americană Wall Street Journal, citată de Canal 12, post din israelian, detaliase cele trei faze ale armistițiului.

prima fază va include o încetare a ostilităților de șase săptămâni, timp în care 35 de ostatici, copii, bătrâni și bolnavii, va fi eliberați din captivitatea Hamas. În aceste săptămâni, rezidenții Gaza se vor putea circula liber în toate părțile Fâșiei.
În a doua fază, femeile-soldat ținute captive de Hamas vor fi eliberate. Pentru fiecare femeie-soldat, 150 de femei-teroriste vor fi eliberate din închisoarea din Israel.
În a treia fază a încetării focului, Hamas va elibera soldați și cadavrele ostaticilor.

Războiul din Fâşia Gaza a izbucnit la 7 octombrie, când comandouri Hamas s-au infiltrat din enclavă şi au comis atacuri fără precedent în sudul Israelului, soldate cu 1.163 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui nou bilanţ realizat de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.

Ca represalii, Israelul a lansat o ofensivă militară contra grupării teroriste, aflată la putere în Fâşia Gaza din 2007, şi soldată cu peste 27.000 de morţi, marea majoritate civili, potrivit Ministerului Sănătăţii Hamas, citat de Times of Israel.

Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *