Hăncescu (FSLI), semnal de alarmă după ce 3 profesori din Buzău și Bacău au fost reținuți pentru TRAFIC de droguri

Hăncescu (FSLI), semnal de alarmă după ce 3 profesori din Buzău și Bacău au fost reținuți pentru TRAFIC de droguri

 

„Implicarea celor trei cadre didactice în traficul de droguri reprezintă un semnal de alarmă şi trebuie să deschidem bine ochii şi să vedem cum tratăm sistemul de învăţământ în amploarea situaţiilor care apar şi a provocărilor la care este supus”, a transmis Simion Hăncescu, preşedintele Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Trei profesori, doi din Buzău și unul din Bacău, se află printre traficanții de droguri reținuți marți, 26 septembrie, de procurorii DIICOT și polițiștii de la Crimă Organizată. Aceștia predau la școli și licee din cele două județe, potrivit unor surse judiciare. Rețeaua se ocupa cu vânzarea drogurilor prin intermediul unor aplicații criptate, iar plata se făcea în criptomonede.

 

FSLI: Consumul de droguri trebuie stopat, iar cei implicaţi în traficul de substanţe, indiferent cine sunt, trebuie să răspundă în faţa legii! 

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ condamnă acţiunea persoanelor care au avut sau au legătură cu unităţile de învăţământ şi care sunt implicate în consumul sau traficul de substanţe. Solicităm ferm autorităţilor ca acele persoane să răspundă în faţa legii şi totodată cerem implementarea unui plan naţional prin care să facem scut în jurul copiilor şi adolescenţilor care cad pradă traficanţilor de droguri! Şcoala este mediul care trebuie să ofere securitate şi siguranţă, nu trebuie să devină parte din anturajul dealer-ilor!

Apariţia în spaţiul public a celor doua cazuri din Buzău şi Bacău în care trei cadre didactice sunt suspectate că vindeau droguri reprezintă o problemă gravă care are consecinţe inclusiv asupra imaginii sistemului de educaţie din România. 

Considerăm că avem nevoie de o mai mare atenţie asupra ceea ce înseamnă testarea psihologică a angajaţilor din educaţie, astfel încât să nu ne mai confruntăm cu astfel de situaţii. 

Educaţia din România este formată, în majoritate, din cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic, care îşi desfăşoară cu responsabilitate şi dăruire activitatea. Sunt oameni oneşti, implicaţi, care respectă legea şi care nu au de-a face cu reţele infracţionale sau cu fapte imorale sau penale. Nu vrem să se pună o pată asupra sistemului de educaţie, din cauza unor indivizi care nu au moralitate, sunt în afara legii şi care nu au ce să caute în preajma copiilor şi adolescenţilor.   Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ condamnă ferm astfel de comportamente şi cerem ca acele persoane implicate să răspundă în faţa legii. 

Ţinând cont de amploarea fenomenului privind consumul de substanţe în rândul minorilor, solicităm autorităţilor statului să demareze de urgenţă un plan naţional, care să implice toate structurile de combatere a consumului şi traficului de droguri, dar şi şcoala, părinţii, partenerii sociali, federaţii şi asociaţii, precum şi ong-uri, prin care să ne protejăm mai bine copii! Dacă nu intervenim de urgenţă, lucrurile ar putea să scape de sub control, iar generaţiile de tineri să fie grav afectate. România nu trebuie să mai fie nici un spaţiu de tranzit şi nici o piaţă de desfacere pentru droguri! 

 “Implicarea celor trei cadre didactice în traficul de droguri reprezintă un semnal de alarmă şi trebuie să deschidem bine ochii şi să vedem cum tratăm sistemul de învăţământ în amploarea situaţiilor care apar şi a provocărilor la care este supus. Federaţia noastră nu susţine astfel de comportamente în rândul celor care lucrează în educaţie, prin urmare, dincolo de aspectul penal, trebuie aplicate măsuri clare privind accesul unor astfel de persoane în sistemul de învăţământ. Nu avem nevoie de astfel de oameni în preajma elevilor noştri sau în preajma colegilor noştri, care sunt oameni cinstiţi şi devotaţi. Lupta cu drogurile trebuie să facă parte din agenda autorităţilor mai mult ca oricând, iar implicarea noastră, a tuturor partenerilor din spaţiul educaţional, trebuie să vină în sprijinul acesteia!”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.  

Procurorii și polițiștii din Buzău au făcut marți 26 percheziții pe raza județelor Buzău, Vrancea, Brăila și Teleorman, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie, potrivit unui comunicat DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie – septembrie 2023, mai mulți suspecți din județul Buzău au achiziționat, de la persoane din județele Vrancea, Brăila și Teleorman, diferite cantități de droguri de risc (canabis), mare risc (3-CMC, MDMB-4en-PINACA) și substanțe psihoactive (2-CMC, ADB-BUTINACA, 5F-MDMB-BUTINACA și 5F-ADB), în vederea comercializării, către consumatori din municipiul Buzău.

Potrivit informațiilor judiciare, cei doi profesori din Buzău erau chiar capii rețelei de droguri. Ei au pus la punct o rețea de achiziție și vânzare de droguri și au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, după audierile maraton de marți, 26 septembrie, de la sediul DIICOT Buzău, unde au fost duse pe bază de mandat 25 de persoane, cercetate într-un dosar de droguri de mare risc. 

Drogurile erau comandate online, prin intermediul unor aplicații criptate, iar pentru plată se făceau tranzacții în criptomonede. Pentru vânzarea ulterioară foloseau aceeași metodă: traficanții nu se întâlneau față în față cu cei care cumpărau drogurile.

Distribuția pe piața locală din Buzău avea loc după ce cumpărătorul primea, după ce plătea, o fotografie și coordonatele GPS ale locului în care se aflau drogurile. Cei doi profesori, unul de economie, care preda la școli din Buzău și Pătârlagele, iar celălalt psihopedagog la Liceul pentru Deficienți de Auz, vor fi suspendați de la catedră, scrie sansanews.ro.

Practic, cei doi profesori și celelalte persoane care lucrau pentru ei nu se întâlneau niciodată cu clienții, care puteau să le fie chiar elevi.  Totuși, surse din anchetă spun că până acum nu sunt indicii din care să reiasă că printre clienți s-ar fi aflat și elevi de-ai lor sau colegi de cancelarie, mai notează aceeași publicație.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *