HOROSCOP URANIA până la finalul lunii noiembrie. Racii au parte de risc de autoînșelare, Scorpionii nu se simt în formă

HOROSCOP URANIA până la finalul lunii noiembrie. Racii au parte de risc de autoînșelare, Scorpionii nu se simt în formă

Horoscop Urania săptămânal. Aflați care sunt previziunile astrale pentru ultimele zile din noiembrie 2023 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie.

HOROSCOP BERBEC 

Între 27 noiembrie, după ora 2:40′, și dimineața zilei de 29 noiembrie, casa a III-a a comunicării va sta sub semnul fazei de Lună Plină în Gemeni, care se va produce în dimineața zilei de 27 noiembrie și care va introduce șansa unei ipostaze în viață care le-ar putea permite nativilor să se remarce în spațiul public prin felul în care vor purta discuții pe teme profesionale, context în care și-ar putea etala calitățile personale sau pregătirea de specialitate. Nu este exclusă și o ipostază mai modestă: aflarea unei vești, primirea unui sfat util, o descoperire, o lămurire, o călătorie neprogramată, abordarea unei chestiuni relaționale între nativi și frații sau vecinii lor.  După cum, prin implicarea casei a IX a, sunt posibile vești, contacte umane cu cei aflați dincolo de granițele țării, invitații de călătorie. Între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, atenție acordată casei, gospodăriei și solicitărilor venite din partea familiei.

HOROSCOP TAUR

Între 27 noiembrie, după ora 2:40′, și dimineața zilei de 29 noiembrie, cele două case ale banilor și bunurilor vor evolua sub influența exercitată de Luna Plină în Gemeni, din dimineața zilei de 27 noiembrie, care nu va crea premise clare, tranșante, ci, dimpotrivă, o predispoziție spre speculații, spre soluții alternative, minore (pași mici), care nu rezolvă în întregime tema principală, dar care îi vor permite nativului un respiro pentru a pune în aplicare alte strategii.  Abordări juridice; cel mai important „joc” va fi cel cu instituțiile statului, drept care nu e indicat să forțeze nota. Între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, atenție la conținutul unor formulări și prudență în dialoguri și declarații. 

HOROSCOP GEMENI

Între 27 noiembrie, după ora 2:40′, și dimineața zilei de 29 noiembrie, Luna va tranzita zodia Gemenilor și le va da celor care s-au născut în acest semn zodiacal optimism, comportament degajat, o bună capacitate de comunicare, dar și o destul de mare instabilitate, ceea ce îi va împiedica să fie stăruitori, să se concentreze pe o activitate personală sau profesională, plictisindu-se repede și resimțind frecvent nevoia de a face pauze, de a se relaxa sau de a da curs unor provocări mai plăcute și mai puțin solicitante. De aceea, abordările parteneriale s-ar putea să fie mai puțin serioase, responsabile sau profunde, la aceasta contribuind, prin influxurile ei, și faza de Lună Plină în Gemeni, din dimineața zilei de 27 noiembrie.  Între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, context astral mai puțin semnificativ pentru evoluția situației financiare (mai ales în ipostaza salarială), care este vizată de tranzitul Lunii.

HOROSCOP RAC

Între 27 noiembrie, după ora 2:40′, și dimineața zilei de 29 noiembrie, cele ouă case ale sănătății vor evolua sub influența Lunii Pline în Gemeni din dimineața zilei de 27 noiembrie, care va introduce note de instabilitate; fluctuații la nivel organic sau mental; consecințe ale acestor tranzite asupra funcționalității și fiziologiei aparatului locomotor, dar și asupra universului de gânduri, idei și concluzii pe care nativii vor dori să le transmită.  Risc de autoînșelare, de percepții dilatate subiectiv. Posibile mecanisme discrete din planul activității profesionale curente (munca de fiecare zi), care vor răzbate până la nativi sub forma unor zvonuri, comentarii, „șoapte”, indiscreții, bârfe și aluzii.  Între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, influxuri utile nativilor în abordările lor socio-profesionale sau parteneriale care le vor spori sensibilitatea și intuiția, dar, totodată, și subiectivitatea în procesele de înțelegere și decizie în plan relațional. 

HOROSCOP LEU

Între 27 noiembrie, după ora 2:40′, și dimineața zilei de 29 noiembrie, cele două case ale relațiilor personale, de simpatie, de dragoste sau de prietenie, vor sta sub semnul Lunii Pline în Gemeni din dimineața zilei de 27 noiembrie, care va introduce tendințe fluctuante, impresii și trăiri contradictorii, oscilații între una sau alta dintre ipostazele pe care apropiații lor le vor stârni. Moment în care nu trebuie luată o decizie definitivă pentru că, după epuizarea influențelor acestui context astral, nativii ar putea constata că au greșit sau au exagerat.  Între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, răstimp în care, din nou, Leii vor simți nevoia de odihnă prelungită și de izolare de factorii stresanți.

HOROSCOP FECIOARĂ

Între 27 noiembrie, după ora 2:40′, și dimineața zilei de 29 noiembrie, evenimentele legate de viața socială și activitatea profesională se vor desfășura sub impactul Lunii Pline în Gemeni din 27 noiembrie.  Răstimpul, deși nu va fi negativ în totalitate, nu va fi confortabil din cauza unor ipostaze astrale care ar putea genera secvențe delicate pentru ei personal, pentru relațiile lor parteneriale, pentru viața de familie sau pentru postura în care s-ar putea afla în fața unui public. Va fi nevoie de luciditate și de puterea de a găsi modalități inteligente de navigare printre aceste „cataracte”.  Între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, interes redus pentru una sau mai multe relații de prietenie, prudență și rezervă în situațiile în care Fecioarele ar trebui să se afle în prezența unor prieteni sau cunoscuți pentru a nu-și complica viața (martori la evenimente, provocări etc). 

HOROSCOP BALANȚĂ

Între 27 noiembrie, după ora 2:40′, și dimineața zilei de 29 noiembrie, ideile, gândurile, ideația ca formă de manifestare a creativității, puterea de exprimare, de perfecționare sau de învățare vor sta sub influența Lunii Pline în Gemeni, din 27 noiembrie, care „va tulbura apele”, creând nedumerire, confuzie, dezordine, indisponibilitate spre meditație sau spre o analiză profundă și lucidă din cauza prea multor informații, impresii și provocări lansate în cadrul numeroaselor tipuri de relații interumane în care se vor rosti tot felul de idei, informații sau premise. Între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, unele persoane născute în zodia Balanței vor avea temeri cu privire la locul lor în contextul unor evenimente și inițiative publice, luând în calcul nevoia primordială de a nu intra în relații și situații pe care să nu le poată controla corect și care s-ar putea reflecta în chip negativ asupra persoanei lor. 

HOROSCOP SCORPION

Între 27 noiembrie, după ora 2:40′, și dimineața zilei de 29 noiembrie, cele două case ale banilor și ale bunurilor vor evolua sub influența Lunii Pline în Gemeni, din 27 noiembrie, obligându-i pe nativi să verifice și să reanalizeze premisele legale, procedurale ale unor demersuri menite să reglementeze sau să tranșeze pretențiile lor financiare sau patrimoniale în relație cu o persoană ori cu o instituție. Doar că aceste verificări nu vor limpezi lucrurile, ci vor accentua niște îndoieli personale cu privire la stil, metodă, strategie și oportunitate a formulării acestor revendicări. Între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, mecanisme greoaie în planul ideilor și al concepțiilor despre lume și viață; unele persoane care desfășoară activități intelectuale ar putea să nu se „simtă în formă,” să fie lipsite de forță și stil în exprimare și argumentare. Moment șubred în planul învățăturii sau al susținerii unor verificări ori prestații profesionale în fața unui public avizat.

HOROSCOP SĂGETĂTOR

Între 27 noiembrie, după ora 2:40′, și dimineața zilei de 29 noiembrie, relațiile parteneriale vor fi influențate de faza Lunii Pline în Gemeni, din 27 noiembrie, care va introduce numeroase accente de insecuritate, neclaritate și/sau neîncredere prin fluctuațiile de opinii, de informații ori prin neconcordanțele care vor fi observate în cadrul unor discuții pe marginea unui proiect sau a unui contract, în cadrul unor dispute sau anchete (procese).  Între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, reticențe cu privire la abordarea „în forță” a unei probleme financiare sau materiale, nativii având tendința să amâne, să observe, să studieze, să aștepte un context nou. Din 1 decembrie, după ora 18, Săgetătorii nu vor putea fi ușor convinși de utilitatea unei inițiative sau de oportunitatea unei împrejurări, pentru că ei vor avea argumente solide și o percepție clară și corectă asupra evenimentelor. 

HOROSCOP CAPRICORN

Între 27 noiembrie, după ora 2:40′, și dimineața zilei de 29 noiembrie, o chestiune curentă legată de muncă va fi generată sau complicată de Luna Plină în Gemeni, din 27 noiembrie. Nativii trebuie să țină cont de condițiile legale, de proceduri, de aspectele care sunt supuse unei reglementări oficiale ori poate că tocmai complicarea unei situații provine de la o mai veche abordare superficială (incorectă), care acum este repusă în discuție ori își atinge limita, trebuind să fie neapărat rezolvată. Între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, mesaj de la o persoană cu care nativii au inițiat un dialog sau o relație. Răspunsul acelora nu va rezolva situația și probabil că va conține un refuz sau o condiție inacceptabilă. Din 1 decembrie, după ora 18, reacție vehementă pe marginea unei discuții privitoare la bani și bunuri ce trebuie administrate sau obținute prin varii demersuri.

HOROSCOP VĂRSĂTOR

Între 27 noiembrie, după ora 2:40′, și dimineața zilei de 29 noiembrie, cele două case ale relațiilor personale bazate pe atracție, emoție și afecțiune, pe prietenie sau pe responsabilitatea părinților față de copiii lor se vor afla sub influența Lunii Pline în Gemeni, din 27 noiembrie, care va genera un climat de nesiguranță, o abordare mai puțin serioasă și multe nedumeriri în fața unor secvențe de viață care nu fac (deloc) plăcere.  Vărsătorii, plictisiți de excesele și îndrăznelile repetate ale unor cunoștințe, vor avea tendința să-i pună pe aceia la punct „fără drept de apel”. Între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, stare de sănătate în limitele normale, doar că Vărsătorii nu prea vor avea chef de muncă și de activități profesionale solicitante. 

HOROSCOP PEȘTI

Între 27 noiembrie, după ora 2:40′, și dimineața zilei de 29 noiembrie, relațiile de familie și relațiile socioprofesionale vor evolua pe fondul influențelor generate de faza Lunii Pline în Gemeni, din 27 noiembrie, ceea ce presupune o (oarecare) instabilitate sau teama nativilor de posibila lor degradare ca o consecință a măsurilor organizatorice sau a punerii în aplicare a unor acte normative care pot modifica în chip drastic pentru ei niște condiții de muncă și viață. Între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, mici slăbiciuni afective, emoții puternice; Peștii vor simți nevoia să se „îmbăieze” într-o atmosferă plăcută care poate fi, de la caz la caz, universul familial, un eveniment artistic, o activitate relaxantă sau cultivarea unor preocupări alternative care să le ofere satisfacții profunde și să-i izoleze de stresul cotidian.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *