Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei se deschide joi, cu un concert al Deliei. Luminile de Crăciun se aprind seara

Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei se deschide joi, cu un concert al Deliei. Luminile de Crăciun se aprind seara

Cea de-a 16-a ediție a celui mai mare târg de Crăciun din țară, cel organizat de Primăria Capitalei, se deschide joi, 30 noiembrie, la ora 16:00, în Piața Constituției. În aceeaşi seară, de la ora 18:00, se vor aprinde luminile festive în București, iar Delia va susţine un concert.

În Piaţa Constituţiei, pe 1 și 2 decembrie, vor fi organizate mai multe activități, precum jocuri cu bulgări de zăpadă, ateliere de creație pentru realizarea de cadouri sau felicitări de Crăciun, a anunțat luni, 27 noiembrie, instituția condusă de Nicușor Dan.

Ziua Națională va fi sărbătorită prin muzică de fanfară și printr-un spectacol folcloric. Programul artistic va fi pus în scenă de zece soliști vocali, printre care Alexandru Pugna, Gheorghiţa Nicolae, Nicuşor Iordan, dar și grupul vocal „Burnasul” din Teleorman, acompaniați de orchestra ansamblului folcloric profesionist „Cununa Carpaților”, dirijor Dan Ionescu. De asemenea, vor fi prezentate momentele de dans ale Ansamblului „Iholu” din Constanța – comunitatea aromână, precum și ale Ansamblului „Asteria” din București – minoritatea greacă.

Sâmbătă și duminică, în zona tradițională a evenimentului, pe scena amplasată lângă brad, vor urca Elena Gheorghe și Emilian & Band, fiind precedați de coruri de copii, soliști vocali și artişti instrumentiști.

„Zona urbană va fi activată zilnic, atât de DJ Sets pe ritmurile remixate ale celor mai îndrăgite melodii internaționale de iarnă, precum și de muzică ambientală, asigurată de Magic FM, cel mai ascultat post de radio al sezonului. De asemenea, tot aici, puteți regăsi o selecție de food truck-uri, care vor bucura toate gusturile”, spun organizatorii.

Copiii vor avea spectacolele de teatru, jucate pe scena evenimentului, iar Casa lui Moș Crăciun își deschide porțile încă din prima zi a târgului.

Intrarea va fi liberă, pe tot parcursul evenimentului. Nici anul trecut nu s-a plătit intrarea în Piața Constituției, dar acum doi ani s-a perceput, pentru prima oară, o taxă. În 2021, în Piața Universității, un bilet a costat 5 lei, achiziționat online, sau 7 lei, dacă a fost cumpărat de la târg.

Primul Târg de Crăciun deschis în București va fi cel din Drumul Taberei, pe 29 noiembrie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *