Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 30 martie – 5 aprilie 2024

Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 30 martie – 5 aprilie 2024

Citește Horoscop săptămânal Leu. Previziuni pentru perioada 30 martie – 5 aprilie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Leu și urmarește video Uranissima.

Horoscop săptămânal Leu – 30 martie – 5 aprilie 2024

Între 30 martie și 1 aprilie dimineața, stare generală bună, născută dintr-un real chef de viață, de relaxare, de distracție, entuziasm, dorință de afirmare nestingherită a unor însușiri, calități (culturale, sportive, artistice) manifestate în public, într-un cadru oficial (spectacol, concurs, întreceri, participare la concursuri și demonstrații ale abilităților personale).

Între 1 aprilie, după ora 6:05′, și 3 aprilie dimineața, simț al datoriei și al responsabilității profesionale, chiar dacă asta va presupune muncă asiduă, efort fizic sau/și intelectual, răbdare, metodă, atenție pe detalii și concentrare.

Pe 3 aprilie, Mercur va intra, până pe 26 aprilie, în mișcare aparent retrogradă, timp în care îi va îndemna pe nativii care aparțin acestui semn zodiacal să-și revizuiască opiniile și impresiile pe o anume temă de viață, de muncă, de pregătire profesională sau de crez interior.

Între 3 aprilie, după ora 11:08′, și 5 aprilie, la prânz, Leii s-ar putea afla în situații mai puțin obișnuite în planul relațiilor oficiale provocate de veștile care uimesc sau schimbă datele problemei, de dialogurile insolite, de reacțiile intempestive ale lor sau ale celor cu care se întâlnesc, discută sau negociază; evoluție ciudată a unui demers oficial (cerere, reclamație, anchetă, proces, expertiză) care îi privește într-o chestiune conflictuală sau contractuală.

Pe 5 aprilie, planeta Venus va intra în zodia Berbecului și, până pe 29 aprilie, va exercita o influență binevenită în contextul „inflamat” de cele cinci posturi astrale din Berbec care tranzitează casa a IX-a a conștiinței, a crezurilor și a convingerilor Leilor care vor avea tendința să se manifeste intolerant și categoric, deranjând sensibilitățile sau orgoliile celor din jur. Din 5 aprilie, după ora 13:13′, atitudine inconsecventă (duală, contradictorie) cu privire la banii și la bunurile cuvenite lor sau revendicate.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *