Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 2 – 8 iulie 2023

Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 2 – 8 iulie 2023

Citește Horoscop săptămânal Scorpion. Previziuni pentru perioada 2 – 8 iulie 2023, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Scorpion și urmarește video Uranissima.

Horoscop săptămânal Scorpion – 2 – 8 iulie 2023

În ziua de 2 iulie, activități curente care presupun rezolvarea unor chestiuni administrative sau instituționale. Între 2 iulie, după ora 20:20′, și seara zilei de 4 iulie, cele două case ale comunicării, ale învățăturii și ale deplasărilor vor sta sub semnul Lunii Pline în Capricorn, din 3 iulie.

Nu va fi un context astral al expansiunii, al dezvoltării sau al schimbării, dimpotrivă, va fi o perioadă în care inițiativa va fi ținută sub un control strict, nativii preferând să observe, să analizeze, să tragă învățăminte și să nu se lanseze în inițiative care să le schimbe parcursul de viață.

Pentru cei tineri, care se află în fața examenelor și a testării cunoștințelor, momentul va fi apăsător, se va asocia cu stres, cu îngrijorare, cu unele inhibiții.

Cei maturi vor fi mai clari în deciziile lor care privesc o eventuală restructurare a modului de lucru sau de exprimare a pregătirii lor profesionale fiind, în linii mari, ostili ideii de schimbare sau de schimbare bruscă iar tema în sine va avea darul să-i pună pe gânduri, aceștia reevaluându-se în forul interior pentru a vedea în ce măsură ar face față unor schimbări pentru care însușirea unor noțiuni noi, deprinderea unor proceduri și tehnologii noi sau chiar modul de abordare a unei probleme începe să numai fie o chestiune care să privească viitorul îndepărtat ceea ce, firește, nu va fi în avantajul lor.

Între 4 iulie, după ora 20:20′, și seara zilei de 6 iulie, context familial delicat (surprize neplăcute, incidente, situații care îl vor angaja și pe nativ în ideea de a ajuta, de a fi alături de una sau mai multe rude de-ale sale). Mecanisme astrale care vor solicita sectorul profesiei, al carierei, al succesului, al imaginii publice prin provocări frecvente. Între 6 iulie, după ora 20:33′, și 8 iulie, viață afectivă intensă; mare nevoie de apropiere afectivă, de consonanță sufletească. Hipersensibilitate. Intuiții.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *