Horoscopul dragostei, săptămâna 4 – 10 decembrie. Bătălii aprige între orgolii, trei zodii vor ieși învingătoare pe „câmpul de luptă” al ego-ului

Horoscopul dragostei, săptămâna 4 – 10 decembrie. Bătălii aprige între orgolii, trei zodii vor ieși învingătoare pe „câmpul de luptă” al ego-ului

Chiar pe 4 decembrie, Venus intră în Săgetător, dându-le nativilor curaj să se apropie de persoanele pe care le plac. Multe conexiuni vor deveni mai intense, doar că e nevoie de răbdare pentru închegarea unor legături ce nu prea au fost stabile înainte.

A doua zi, pe data de 5, Venus în Scorpion formează un trigon cu Saturn în Pești. Acesta este momentul care le face pe semnele zodiacale să se implice mai mult în discuțiile de cuplu și să rezolve cu mai multă hotărâre problemele care distrug armonia din viețile lor amoroase.

Pe 9 decembrie lucrurile nu arată prea roz pentru perechile de îndrăgostiți. Energiile mișcărilor astrale îi pot împinge spre certuri și neînțelegeri. Orgoliul va lua locul iubirii în multe relații, ceea ce înseamnă că săptămâna aceasta nu se termină frumos pentru toată lumea. Doar cele mai sudate cupluri vor depăși această cumpănă adusă în calea lor de opoziția dintre Venus în Scorpion și Jupiter în Taur.

Berbec 

Emoțiile pe care le simți în preajma partenerului/ei vor crește în intensitate în zilele următoare, chiar dacă nu ai crezut că este posibil. Poate ai avut impresia că până acum ai dat totul în relație și că nu există nimic dincolo de simțirile deja existente. Ei bine, viața te va surprinde!

Care sunt cuplurile de zodii care trec într-o clipită de la dragoste la ură

Taur  

În această săptămână conștientizezi cât de mult contează implicarea ta în relație, așa că nu este exclus să faci mai multe gesturi romantice față de persoana iubită. Reușești să îți surprinzi jumătatea într-un mod plăcut, chiar dacă vor exista și momente în care o vei supăra.

Gemeni 

Comunicarea dintre tine și sufletul pereche va deveni mai profundă. Chiar dacă veți mai greși unul față de celălalt, reușiți într-un final să lăsați orgoliul în spate și să luați decizii care sunt în favoarea amândurora.

Rac  

Ești o zodie sensibilă și îți place să trăiești totul la intensitate maximă, mai ales când vine vorba de iubire. Dar ce faci dacă partenerul/a nu este pregătit/ă să își exprime emoțiile așa cum ai vrea tu? Va fi nevoie să lași mândria în urmă și să îl/o ajuți să verbalizeze ce simte.

Leu 

Tocmai a început ultimul capitol al singurătății tale! În această perioadă ai șansa să întâlnești pe cineva creat după dorințele tale. Dacă vrei ca lucrurile să meargă între voi, nu trebuie să îi faci loc orgoliului în discuțiile voastre.

Avertisment astral: Sezonul Săgetătorului amenință relațiile de iubire ale acestor 4 zodii

Fecioară 

În săptămâna 4 – 10 decembrie pui accentul pe comunicare și îți deschizi sufletul în fața partenerului/ei. Ești conștient/ă că doar așa vă puteți apropia cum îți dorești, scrie DivaHair. În cazul în care persoana de lângă tine are alte aspirații, calea de mijloc este întotdeauna cea mai bună variantă.

Balanță  

Trebuie să fii foarte atent/ă la nevoile tale în această perioadă, mai ales dacă simți că fiorii iubirii nu îți dau voie să rămâi cu picioarele pe pământ. Echilibrul tău psihic este foarte important când începi o nouă poveste, fiindcă te ajută să privești limpede gesturile persoanei nou intrate în viața ta.

Scorpion 

Conversațiile profunde îți vor deschide calea spre o mai bună înțelegere în cuplu. Toate problemele vor dispărea dacă renunți la contrazicerile inutile și încerci să îți înțelegi partenerul/a. Dă-ți timp să procesezi toate detaliile neașteptate pe care le descoperi.

Calitatea esențială de care are nevoie fiecare zodie de la partenerul său pentru o relație de succes

Săgetător 

Energiile acestei perioade vor aduce un strop de aventură în relația ta. Monotonia se va dispersa dacă reușești să îți încurajezi jumătatea să te urmeze într-o călătorie nebună prin lume. Lucrurile intense făcute împreună vă vor ajuta să vă apropiați tot mai mult.

Capricorn 

Îți vei folosi creativitatea pentru a te apropia de persoana pe care o placi. Nu este exclus să primești un refuz în primă fază, dar perseverența de care dai dovadă îți va fi un aliat de nădejde. Nu renunța la visul tău de a strânge la piept omul pe care îl consideri potrivit.

Vărsător 

Ai nevoie de cineva care să îți permită să fii tu. Dacă ai impresia că partenerul/a încearcă să te cenzureze în anumite momente, fă tot posibilul pentru a lămuri această situație. O astfel de relație nu ar trebui să meargă mai departe.

Pești  

Simți nevoia de a te apropia mai mult de persoana iubită, doar că trebuie să ții cont și de dorințele sale. Este loc de mai mult între voi? S-ar putea să îi încalci intimitatea dacă insiști să petreceți mai mult timp împreună. De aceea, o discuție deschisă ți-ar fi de mare folos.

Previziuni numerologice pentru luna decembrie 2023. Influentele numărului destinului în ultima lună a anului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *