Ianis Hagi e sigur că va fi în lotul pentru EURO 

Rmag Breaking News

Ianis Hagi a văzut imagini cu isprăvile tatălui său la Mondialele din 1990 și 1994 când el și ceilalți tricolori au reușit să învingă de două ori Columbia, cu 3-1 și apoi cu 1-0. A admirat, de asemenea, unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria turneelor finale de CM înscris de Gică în poarta lui Cordoba de la peste 30 m lateral stânga. De aceea, își dorea mult ca în amicalul jucat de România împotriva sud-americanilor să continue tradiția golurilor familiei Hagi contra Columbiei.

România a pierdut pentru prima oară în istorie în fața acestei naționale foarte bune din America de Sud, cu scorul de 3-2, dar Ianis și-a îndeplinit visul. A intrat pe teren în minutul 56, a revigorat atacul nostru și a marcat cu sânge rece la 0-3, readucându-ne în meci. De departe, urmat la ceva distanță de un alt jucător trimis pe teren în a doua parte, Dennis Man, fiul Regelui a fost cel mai bun dintre tricolori, fapt remarcat și de prestigiosul cotidian spaniol AS din Madrid.

Deși joacă foarte puțin spre deloc la echipa de club, Alaves, Hagi junior este foarte optimist și foarte sigur pe sine privind prezența sa în grupul pentru turneul final al EURO 2024. El nu concepe nici un moment când ar putea lipsi. Crezi că se pune problema – este dovada acestei încrederi totale.

 „Mă simt foarte puternic, cred că de fiecare dată când am intrat pe teren sezonul ăsta am făcut-o bine. Au fost două teste în care staff-ul a vrut să găsească câteva răspunsuri. De exemplu, e prima dată când joc la națională «optar».

Nu cred că se pune problema de formă, mereu când am intrat, am jucat foarte bine, repet. Ce depinde de mine fac. Mingea este altundeva, eu îmi aștept șansa. Mister îmi știe mentalitatea, știe cine sunt. A înțeles situația actuală. Îi mulțumesc că a venit în ianuarie să vorbească cu cei de la club.

Eu mai mult decât să intru pe teren și să joc bine nu am ce să fac. Am luat în vară o decizie pe care am fost forțat să o iau. Mi-a mers bine până. în decembrie, de atunci nu a mai fost extraordinar. De jucat, am jucat și sunt în formă. Crezi că se pune problema să nu fiu în lot?! Se discută mult…

Eu v-am demonstrat pe teren, și la club, și la națională, îmi știu statisticile, știu unde sunt. Sunt mai bun decât în momentul accidentării. Am trecut de subiectul presiunii numelui Hagi. Mă simt bine, mă simt mândru că port acest nume, cred că numele Hagi mi-a adus doar avantaje.

Pentru mine, orice reușită la națională reprezintă ceva imens. Plus că este ziua surorii mele, îi dedic golul ei. Nu putem compara un amical cu un Mondial. Orice reușită mă fac mândru. Când reușesc să-mi aduc și părinții la meci, orice reușită mă face să mă simt mai bine.

The post Ianis Hagi e sigur că va fi în lotul pentru EURO  appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *