Icoana Maicii Domnului cu 3 ochi și 2 guri. În ce mănăstire din România se află icoana făcătoare de minuni?

Icoana Maicii Domnului cu 3 ochi și 2 guri. În ce mănăstire din România se află icoana făcătoare de minuni?

Icoana se află în mănăstirea Giurgeni, în faţa altarului şi o înfăţişează pe Preasfânta Maică a Domnului având trei ochi şi două guri. Această icoană, îmbrăcată în argint curat, a fost dăruită mănăstirii la data de 6 august 1831 şi s-a dovedit a fi făcătoare de minuni încă de la început.

 

 

Prima minune dumnezeiască ce s-a săvârșit cu această icoană este legată chiar de ziua în care a fost dăruită mănăstirii, în care se prăznuiește Schimbarea la Față a Mântuitorului.

 

 

Potrivit tradiției locale, pe această icoană au apărut în mod miraculos un al treilea ochi – sub ochiul stâng al Preacuratei, și o a doua gură, întredeschisă, deasupra gurii celei firești. Oamenii spun că detaliile anatomice nu au fost adăugate de mână omenească, ci au apărut prin intervenție divină, potrivit doxologia.

 

Datorită acestui fenomen miraculos, a căpătat denumirea de „Icoana Maicii Domnului cu trei ochi și două guri”. Este o icoană unicat în întreaga lume.

 

„Al treilea ochi este cel cu care veghează, cu milă și nesfârșită bunătate asupra lumii, iar cele două guri, una închisă și alta întredeschisă, arată tăcerea – pe de o parte – și vorbirea cu rost în dreapta credință – pe de altă parte”, a explicat unul dintre preoții mănăstirii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *