Idei de platouri reci – rețete pentru un platou cu aperitive reci

Idei de platouri reci – rețete pentru un platou cu aperitive reci

Platourile reci pot fi servite drept aperitiv în orice moment al zilei. Pot fi variate, cu un conținut legume, carne, salate sau chiar și din fructe ori semințe și nuci. Vezi mai jos câteva idei de platouri reci.

Descoperă cum să pregătești un aperitiv gustos din doar câteva ingrediente reci. Iată cele mai ușor de încercat rețete de platouri reci.

Rețete pentru platouri reci

Bruschete cu ciuperci și parmezan

Pentru această idee de aperitiv vei avea nevoie de o baghetă, câteva bucăți de ciuperci, 3 căței de usturoi, zeama de la o lămâie și mirodenii precum sare, piper, busuioc, pătrunjel.

Vei tăia felii subțiri din bagheta proaspătă, vei stropi fiecare felie cu puțin ulei de măsline și le vei pune puțin la prăjit, într-o tigaie. Ciupercile, după ce le speli, le vei felia subțire și le vei stropi cu zeama de lămâie.

În tigaia în care ai rumenit pâinea, pune puțin ulei și adaugă usturoiul mărunțit, lasă-l pentru două minute să se rumenească, după care adaugă feliile de ciuperci și condimentează. Lasă totul pe foc până când se înmoaie ciupercile.

Pe fiecare felie de pâine pune o lingură din umplutura de ciuperci, deasupra presară parmezan, pătrunjel verde proaspăt și asta este tot.

Bruschete cu roșii cherry, pesto și mozzarella

Spală câteva roșii cherry. Prăjește câteva felii subțiri de pâine, pe ambele părți. Taie roșiile cherry în bucățele, taie mozzarella în jumătăți. Optează pentru biluțe de mozzarella, va fi mai ușor să le aranjezi pe felia de pâine.

Unge feliile de pâine prăjită cu puțin usturoi, apoi pun jumătate de linguriță de pesto pe fiecare felie, pune bucățele de roșii și bucățele de mozzarella. Presară deasupra câte o frunză de busuioc proaspăt și asta este tot.

Idei de platouri reci – Tartar de somon

Ingrediente

250 g somon medalion;
60 ml ulei de măsline;
Un avocado;
O țelină apio;
O ceapă;
Două lămâi;
Sare, piper.

Mod de preparare

Taie somonul mărunt și lasă-l la marinat în ulei de măsline și sucul de la o lămâie. Toacă mărunt ceapa și țelina. Pasează avocado și amestecă cu zeama de la o lămâie și puțin ulei de măsline până când obții o consistență cremoasă.

Amestecă somonul cu legumele, ceapa și țelina, apoi montează pe o farfurie. La bază pune somon, apoi peste pune un strat din pasta de avocado. Presară deasupra puțină verdeață proaspătă, pătrunjel sau busuioc.

Cremă de mazăre și avocado

Ingrediente

200 g mazăre;
2 avocado;
O lămâie;
Un ardei;
Un fir de ceapă verde;
Sare, piper, ulei de măsline.

Mod de preparare

Pune mazărea într-un vas cu apă și las-o să fiarbă până când se înmoaie. Taie câteva felii subțiri de pâine și pune-le într-o tigaie cu puțin ulei pentru a se rumeni pe ambele părți.

Curăță avocado, pasează-l și amestecă-l cu zeama de lămâie, jumătate din cantitatea de ceapa și ardei tocate mărunt. Mazărea fiartă pune-o într-un blender și pasează-o. Adaugă peste restul de ceapă și ardei și condimentează după gust.

Pune pe fiecare felie de pâine un strat din crema de mazăre obținută, iar peste încă un strat din crema de avocado. Poți presăra deasupra și bucățele de roșii cherry ori ardei copt.

Aperitiv rece din ricotta, ton și castravete

Ingrediente

250 g ricotta;
150 g ton, o conservă;
2 ardei;
1 castravete lung sau 2,3 mai mici;
O ceapă;
Un măr verde;
Câteva roșii cherry;
Sare, piper.

Mod de preparare

Taie castravetele pe lung, scobește interiorul cu ajutorul unei lingurițe, iar în interiorul lui pune o lingură de ricotta.

Miezul castravetelui amestecă-l cu conserva de ton, cu ardeiul mărunțit și ceapa. Condimentează după gust. Taie câteva felii de pâine subțiri și prăjește-le pe ambele părți.

Peste castravetele cu ricotta pune o felie subțire de pâine, peste pâine pune o lingură din umplutura de ton cu legume, deasupra așază o felie de măr și o jumătate dintr-o roșie cherry. Asta este tot. Un aperitiv rece din castravete, ton, legume și ricotta.

Aperitiv rece din ardei și umplutură de brânză

Vei avea nevoie de două feluri de brânză, după preferințe. Poți folosi mascarpone și telemea. 450 g de telemea și 250 g mascarpone. Le vei amesteca și vei adăuga peste o ceapă roșie sau câteva fire de ceapă verde tocată mărunt. Condimentezi cu sare și piper după gust.

Vei folosi ardei mai mici, pe care îi vei tăia, pe lungime, în două, le vei scoate semințele, și îi vei umple cu amestecul de brânză. Poți da aperitivul la frigider până în momentul servirii.

Ingrediente pentru aperitiv, platou rece

Aperitiv rece cu sfeclă coaptă și brânză de capră

Ingrediente

3 bucăți de sfeclă;
150 g brânză cremoasă de capră;
3 linguri de iaurt;
Câteva bucăți de nuci;
Sare, piper, ulei de măsline, verdeață proaspătă.

Mod de preparare

Curăță sfecla de coajă și împachetează fiecare bucată în puțin staniol și dă la cuptor pentru aproximativ o oră, la 180 de grade, sau până când s-a înmuiat bine.

Între timp, mărunțește nucile și amestecă-le cu brânza pe care ai sfărâmat-o.

Când sfecla este coaptă, taie bucăți mici și amestecă-le cu 3 linguri de iaurt, sare și piper.

Pe felii de pâine subțiri, prăjite în prealabil, pune o lingură din compoziția de sfeclă, apoi încă o lingură din compoziția de brânză și nuci. Presară deasupra puțin ulei de măsline și verdeață, mărar sau pătrunjel verde.

Rețetă humus pentru aperitiv

500 g năut;
Sucul a două lămâi;
100 ml ulei;
Două linguri pastă de susan, tahini;
4 căţei de usturoi;
Pătrunjel
Boia dulce

Mod de preparare

Năutul fiert se mixează în blender. Se adaugă tahini. Apoi, se adaugă sucul de lămâie si uleiul în timp ce se continuă mixarea, apoi usturoiul pisat. Se scoate pasta de humus într-un bol sau o farfurie, i se fac câteva sanţuri la suprafaţă si se pune puţin ulei de măsline, simplu sau aromatizat, și puțin praf de boia dulce. Se aduce la masa cu pătrunjel verde.

Idei de platouri reci – Rețetă pentru foccacia

Ingrediente

400 g făină;
200 ml apă caldă;
50 ml ulei de măsline;
Un plic drojdie uscată;
Sare, piper, un praf de zahăr.

Mod de preparare

Pune într-un bol încăpător 100 ml apă călduță, zahărul și drojdia. Amestecă totul și lasă să se activeze drojdia. Vei aștepta timp de 15 minute.

Separat, amestecă făina, apoi adaugă un praf de sare, apa călduță și drojdia activată. Amestecă și începe să frămânți totul până obții un aluat omogen. Lasă apoi la dospit pentru o oră aluatul pe care l-ai acoperit cu un prosop.

Ulterior, întinde aluatul dospit într-o tavă pentru cuptor, pe care ai uns-o înainte cu ulei de măsline, apoi deasupra lui pune câteva felii de roșii cherry, din loc în loc. Presară puțină sare deasupra, un praf de oregano și dă totul la cuptor, la 190 de grade, Celsius pentru 25 de minute, sau până când capătă o culoare aurie.

Bulete de brânză cu morcovi

Ingrediente

300 g brânză de vacă;
150 g cașcaval;
Două ouă;
Un morcov;
4 linguri de făină;
Sare, piper.

Mod de preparare

Dă pe răzătoare brânza, cașcavalul și morcovul. Amestecă-le pe toate, apoi adaugă peste ouăle, făina și condimentele. Formează mici biluțe din aluat și pune-le la prăjit, în ulei încins, până când se rumenesc pe toate părțile.

Toate rețetele de mai sus se servesc reci și pot fi aranjate pe un platou pentru servire. Sunt idei de aperitive reci care se pregătesc ușor și care vor cuceri orice gurmand care va sta la masă.

Idei de platouri reci

Salată Caprese din roșii, mozzarella, ulei de măsline și busuioc proaspăt

Ruladă de jambon cu cremă de brânză – vei avea nevoie doar de cremă de brânză pe care o amesteci cu ceapă verde, o pui pe o felie subțire de jambon, apoi o servești pe o felie de castravete.

Ouă umplute cu cremă de brânză – vei adăuga ceapă verde în compoziția de ou umplut și cremă de brânză.

Minifrigărui cu brânză și legume – vei pune cubulețe de brânză și cașcaval împreună cu legume, roșii, ardei, tăiate cubulețe.

Minirulouri de șuncă – vei pune cremă de brânză pe o felie de șuncă presată sau mușchi file și o vei împături sub forma unui rulou.

Clopoței din salam – vei pune cremă de brânză pe o felie de salam uscat, o măslină, și vei împături felia în forma unu clopot.

Idei de aperitive reci – brânză brie cu miere deasupra, felii de prosciutto cu felii de pepene galben, felii subțiri de avocado, fructe precum struguri, căpșuni, smochine, caise, pere, sărățele cu mac, mezeluri feliate, platou cu diferite sortimente de brânzeturi.

Aperitiv rece – salată Caprese făcută din roșii, mozzarela, ulei de măsline și câteva frunze de busuioc proaspăt.

Descoperă și: Rețete de mâncare de dovlecei

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *