Imagini din dronă cu urmările incendiului de la cele trei blocuri din Craiova. 26 de apartamente au fost făcute scrum

Imagini din dronă cu urmările incendiului de la cele trei blocuri din Craiova. 26 de apartamente au fost făcute scrum

Amploarea dezastrului produs de incendiul care a cuprins joi trei blocuri de locuinţe legate între ele la Craiova a fost surprins într-o filmare realizată cu drona.

Mansarda construită la fiecare dintre blocuri a luat foc, fiind afectate în total 26 de locuinţe.

Privite de sus, efectele incendiului dezastruos se văd mai bine. Locuințele de la mansardă au fost distruse în totalitate, iar în zonă se mai ridică un fir subțire de fum.

Joi dimineață, un incendiu a izbucnit la mansarda unui bloc de locuinţe din municipiul Craiova. Focul s-a extins rapid la mansardele altor două blocuri din apropiere, iar locatarii au intrat în panică și i-au agresat pe pompieri.

Oamenii i-au acuzat pe pompieri că au venit nepregătiți, fără scară sau cu furtunuri sparte. Unii le-au smuls pompierilor din mâini furtunurile cu care urmau să stingă incendiul, iar un bărbat l-a lovit cu palmele pe purtătorul de cuvânt al ISU.

Intervenţia pompierilor a fost îngreunată și de faptul că nu exista presiune la hidranți, în vreme ce alți hidranți nu funcționau.

Șeful DSU, Raed Arafat, a condamnat conflictul între pompieri și oameni.

„Am fost informat personal de pompieri că au existat astfel de situații și urmează să fie înaintată sesizarea, dacă deja nu a fost înaintată de poliție, către procurori pentru luarea măsurilor pentru cei care au agresat pompierii. Acest lucru nu va fi tolerat indiferent care este motivul, situația sau care este motivul celui care a agresat pompierul”, a declarat Arafat, la Antena3.

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, Bogdan-Constantin Vlăduţoiu, a declarat joi seară că intervenţia a fost una „deosebit de dificilă”. El a precizat că focul s-a extins cu repeziciune şi cea mai afectată zonă a fost cea de la mansarda blocului.

Șeful ISU Dolj a mai spus că în imobil sunt 184 de apartamente şi de garsoniere, iar cele 26 de locuinţe aflate la mansardă au fost distruse complet de flăcări, potrivit News.ro.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *