Imagini din satelit cu daunele produse de atacul ucrainean asupra șantierului naval din Sevastopol. Ce spune Moscova

Imagini din satelit cu daunele produse de atacul ucrainean asupra șantierului naval din Sevastopol. Ce spune Moscova

O navă de debarcare și un submarin de mari dimensiuni ale Rusiei au fost avariate puternic în urma atacului lansat de Ucraina pe 13 sepembrie asupra șantierului naval din Sevastopol, conform imaginilor din satelit, relatează Reuters și Sky News, citate de Hotnews.ro.

Autoritățile ucrainene spun că navele sunt probabil compromise, în timp ce Moscova a anunțat că acestea vor fi reparate și folosite din nou.

Atacul asupra șantierului naval din Sevastopol a avut loc în dimineața zilei de 13 septembrie. Sevastopol este cel mai mare oraș din peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014, o mișcare nerecunoscută de comunitatea internațională.

Flames engulfed the #Sevastopol Shipyard in #Russia occupied #Crimea after a fiery, late-night Ukrainian cruise missile attack. This is the largest attack on Sevastopol’s naval headquarters, according to the @nytimes.#Ukraine #OSINT pic.twitter.com/3xIR2DyZyz

— BlackSky (@BlackSky_Inc) September 13, 2023

Imagini din satelit surprinse înainte și după atac arată avariile suferite de două nave aflate în doc.

⚡️Satellite images of the consequences of a missile attack by British Storm Shadow cruise missiles on the Sevastopol Marine Plant pic.twitter.com/Npyxqa7Z0y

— War Monitor (@WarMonitors) September 13, 2023

Potrivit Sky News, au fost avariate unul din cele patru sumarine ale flotei ruse de la Marea Neagră care pot să transporte rachete de croazieră și o navă de război care era în proces de reparații.

Conform Ministerului britanic al Apărării, este vorba despre submarinul de clasă Kilo Rostov-pe-Don, care „a suferit probabil pagube catastrofale”, și nava de debarcare Minsk, „aproape sigur distrusă din punct de vedere funcțional”.

Rachetele de croazieră britanice, Storm Shadow, și franceze, Scalp, au fost folosite de Ucraina în atac, generalul-locotenent Mykola Oleshchuk, șeful forțelor aeriene ucrainene, precizând că „ambele rachete funcționează perfect, fără nicio șansă pentru ocupant”.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *