Imaginile durerii. Bianca și Patricia au ajuns acasă pentru ultima dată. Cele două tinere care au murit luate de apă în Italia vor fi înmormântate în rochii de mireasă

Imaginile durerii. Bianca și Patricia au ajuns acasă pentru ultima dată. Cele două tinere care au murit luate de apă în Italia vor fi înmormântate în rochii de mireasă

Familia a ales să le înmormânteze în rochie de mireasă și într-un sicriu alb. La Tarna Mare în județul Satu Mare va fi zi de doliu, în timp ce la locuința Biancăi din Valea Seacă a fost arborat steagul negru. Familia și prietenii s-au adunat în curte, în costume tradiționale, iar sicriul alb a fost coborât în mașină și depus în casă.

Imaginile durerii. Bianca și Patricia au ajuns acasă pentru ultima dată

Aceeași mașină funerară a mai avut de făcut o oprire în satul Bocicău, comuna Tarna Mare, la casa părintească a Patriziei, acolo unde a fost lăsat sicriul. Acesta va sta în casă până sâmbătă. Bianca (23 de ani) și Patrizia (20 de ani), sau Patricia, au fost întâmpinate de sute de persoane, de la rude, la prieteni sau alți oameni din sat.

Conform PresaSM.ro, sute de oameni au mers la slujba din Italia pentru a-și lua adio de la fete, majoritatea cu flori albe. De altfel, preotul ortodox din Udine a făcut apel la credincioși și i-a rugat să vină la slujba de rămas-bun.

A fost prezent la slujbă inclusiv procurorul Massimo Lia, cel care instrumentează dosarul celor două tinere, dar și primarul Michele De Sabata. Tragedia celor două fete, luate de viitură alături de un prieten, al cărui trup nu a fost găsit, a impresionat Italia și România.

Asta, pentru că întregul moment a fost filmat de oameni care stăteau pe uscat și filmau, fără să intervină. Situația a revoltat-o pe mama Patriciei, pentru că femeia nu înțelege de ce nimeni nu a sărit în apă după acești tineri.

”Ce mă doare cel mai mult este că toată lumea a făcut poze și videoclipuri și nimeni nu le-a salvat. Poate că i-ar fi putut salva. Nu era important să faci videoclipuri. Fusese la plimbare, a sunat de mai multe ori la 112. Și-a lăsat numele, adresa”, a declarat mama fetei.

Adevărul e că pompierii erau deja la fața locului, însă apele tulburi nu au permis nicio misiune de salvare. ”Era un înger, a studiat mult și a muncit pentru a se întreține. După examenul de la Academie, pe care l-a susținut vineri dimineață, m-a sunat și mi-a spus am știut tot“, a completat mama tinerei.

Conform anchetatorilor, cele două fete, Bianca și Patricia, se aflau la plimbare alături de un prieten, moment în care au fost surprinse de viitură. Inițial au reușit să rămână în viață după ce s-au cățărat pe o mică insulă de pământ, însă în cele din urmă apa a crescut mulți metri și a măturat totul în cal

Cei trei tineri din România au fost luați de ape în timp ce se aflau la o plimbare

e. Se pare că doi dintre tineri ar fi încercat să o salveze pe prietena lor care nu știa să înoate. În imaginile surprinse de trecători se vede cum cei trei se îmbrățișează înainte să fie luați de ape. Pompierii le-au găsit trupurile celor două fete după câteva ore. Cât despre cel al tânărului, cadavrul a fost de negăsit.

Cert e că salvatorii sunt deprimați și vor avea nevoie de consiliere psihologică. ”M-am apropiat de ea, ca să îi spun că sunt acolo, dar nu mi-a răspuns. Nu se mai putea face nimic”, a povestit pompierul Emanuel Marini. ”Mi s-a frânt inima pentru că şi eu am o fiică de 23 de ani”, a adăugat și pompierul Flavio Toneatto, angajat al Protecției Civile.

Please follow and like us:
Pin Share