Imposibil de re-renovat! Bojdeuca lu Creangă nu poate fi readusă la forma originală decât prin DEMOLARE

Imposibil de re-renovat! Bojdeuca lu Creangă nu poate fi readusă la forma originală decât prin DEMOLARE

Directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi, Bobi Apăvăloaei, a fost audiat, marţi, la Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, pentru a da explicații despre refacerea „mult prea modernist” a casei.

„A fost şi o propunere să demolăm totul, să facem ca în epoca lui Creangă. Or, asta ar fi fost un fals istoric, nu se poate, este împotriva a orice. Dar a fost şi această idee să aducem bojdeuca la forma din epoca lui Creangă, or asta se poate face prin demolare, nu se mai putea face prin fenomene reversibile, pentru că în ’80 s-au pus acolo centuri din beton, furcile din lemn au fost înlocuite cu elemente prefabricate, s-au folosit tencuieli din ciment aplicate peste plase de sârmă s-au întâmplat lucruri care nu mai puteau fi reversibile. Şi, atunci, singura soluţie era să revenim la acest model ‘1985’ . (…) A fost o comisie de oameni de cultură, de specialişti care au lucrat la momentul respectiv. (…) Şi în 1918, când s-a inaugurat, a fost o reconstruire acolo„, a răspuns Bobi Apăvăloaei.

Întrebat cum comentează criticile referitoare la modul în care Bojdeuca lui Creangă a fost restaurată, reprezentantul Direcţiei Judeţene de Cultură Iaşi a susţinut că nu încearcă să apere pe nimeni, dar nu s-au folosit, „aşa cum s-a rostogolit în spaţiul public”, termopane, gresie, faianţă, tablă.

Referitor la ceea ce s-a spus că ar fi un jacuzzi, el a menţionat că este vorba despre o fântână de piatră. „Este o fântână de piatră, nu este un jacuzzi. Poza este artistică. Poza este deformată şi acel lucru a fost rostogolit voit sau nu în mass-media, astfel încât şi noi am avut nevoie de câteva zile să lămurim. (…) Am invitat la acel control tehnic pe toţi participanţii la restaurare”, a mai explicat Bobi Apăvăloaei.

El a menţionat că la primăvară se va completa vegetaţia. „Sper să nu puneţi tuia şi trandafiri japonezi”, a replicat Bulai. „Nu, este o vegetaţie specifică locului”, a răspuns Apăvăloaei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *