În satul Anougal, în apropierea epicentrului cutremurului care a lovit Marocul vineri noaptea, majoritatea locuitorilor au murit, scrie NRC cotidian olandez al cărui corespondent, ziarista Oumaima Abalhaj, a realizat un reportaj în localitatea îngropată sub moloz.
În satul Anougal se simt mirosul cadavrelor. Majoritatea locuitorilor au murit și sunt în mare parte îngropați sub dărâmături. Satul nu a fost accesibil serviciilor de urgență până luni dimineață. O parte din muntele de lângă asezare a căzut peste sat și blochează drumurile.
Salvatorii din Regatul Unit, Qatar, Suedia și Spania caută acum supraviețuitori. Dar cu fiecare bucată de resturi care este îndepărtată, raza de speranță pe care o mai aveau locuitorii se diminuează.
„Fiicele și soțul meu au murit”, spune Hanane. Este îmbrăcată în alb, conform unei tradiții marocane în care o văduvă poartă haine albe timp de patruzeci de zile. „Trebuia să fie așa. Din fericire, îl mai am pe Allah. Și sper că toată lumea va găsi puterea să facă față pierderii”. Ochii ei albaștri se umplu de lacrimi. Sora ei, Khadija, arată o casă distrusă și spune că nepoatele ei Oumaima, de doi ani, și Zahira, de 4, au fost găsite lângă tatăl lor: „Se țineau unul pe celălalt când au găsit cadavrele”.
Câțiva metri mai încolo, cineva începe să țipe. Ca un efect de domino, toată lumea începe să plângă și să se îmbrățișeze. O familie tocmai a sosit în sat și vede dezastrul. Toate rudele ei care locuiau acolo au murit. Brahim aït lhesni, în vârstă de 40 de ani, se prăbușește. „Lwalida”, strigă el. Mama! Tocmai i-au scos trupul fără viață de sub dărâmături. Soția lui Brahim îngenunchează lângă el și încearcă să-l liniștească, în timp ce fiica lor începe să plângă. Un salvator suedez le vine în ajutor. Câteva clipe mai târziu, mai multe cadavre sunt scoase din dărâmături.
„Nu am scos pe nimeni în viață astăzi”, spune un salvator spaniol, vizibil zdruncinat. „Nu am putut decât să salvăm câteva animale. Pui, iepuri, dar proprietarul fermei și familia lui nu mai sunt acolo”.
Ajutoarele ajung încet în sate, iar echipele medicale, precum cei de la Medici Fără Frontiere, au sosit și au înființat o tabără de corturi. Supraviețuitorii primesc mâncare și au parte de un control medical. Dar locuitorii spun că ajutorul vine prea târziu.
„Suntem cu aproape 72 de ore după dezastru și abia acum începe cu adevărat ajutorul. Și ține cont că mai departe se află un alt sat inaccesibil, molozul a blocat drumul”, arată în depărtare Fadma Messoudi. „Am auzit că sunt doar doi supraviețuitori acolo, dar Dumnezeu știe cel mai bine”.
Ea arată interiorul casei ei. Acoperișul a dispărut pe jumătate și pereții s-au prăbușit. Tocmai este pe cale să arate camera de zi când primește un apel de la un vecin. „Fugi, repede”, țipă ea panicată. Vecinul spune că urmează un alt cutremur. Afară, bărbatul stă cu fața cenușie lângă un măgar care behăie. „Animalele simt când ceva nu este în regulă”. Fiul lFadmei Messoudi spune râzând că toată lumea este încă speriată: „De aceea intră în panică la fiecare sunet”.
„Azi dimineață l-am auzit pe imam strigând”, spune Hassan Arbita, în vârstă de 26 de ani, în timp ce stă pe rămășițele casei părintești. „Când în sfârșit au sosit serviciile de urgență, el era deja mort. A strigat zile întregi. M-am simțit neputincios, pentru că săpatul manual este imposibil. Cu greu am putut-o scoate la iveală pe propria mea mamă, Dumnezeu să aibă sufletul ei”. Părinții, surorile, unchii și bunicii lui Hassan sunt toți decedați. Chiar și cei vii sunt morți: „Sufletele noastre au murit împreună cu membrii familiei pe care i-am pierdut”.
Conversația este întreruptă de un consătean care aleargă spre el și îi cade în brațe, plângând. „Toată lumea s-a dus, Hassan. Toata lumea. Ce ar trebui să facem acum?” „Condoleanțe pentru pierderea părinților și a surorilor tale”, spune Mohamed cu o voce răgușită. Tocmai a ajuns în sat și vede pentru prima dată dezastrul.
Tristețea lui se transformă în furie. „Știi care este problema? Nimănui nu-i pasă de zona asta. Infrastructura noastră nu arată ca nimic. Nu există spitale aici și casele sunt prost construite. Munții Atlas, ca și Munții Rif, sunt o zonă defavorizată. Ambele regiuni găzduiesc în principal popoare amazighe (cunoscute ca berberi, n.red.). Guvernul a investit puțin în zonă, lăsând locuitorii dependenți de marile orașe aflate la sute de kilometri distanță. Sperăm că ceva se va schimba acum și că guvernul vede acest lucru ca un semn că această regiune trebuie renovată”, conchide Mohamed.
La câțiva metri distanță, o femeie stă pe un scaun în fața unei case căzute. Salvatorii marocani încearcă să-i salveze mama și nepoata de 11 ani. Mai sunt semne de viață, așa că salvatorii continuă să sape agresiv. Dar cu fiecare minut care trece, atmosfera devine mai sumbră.
Seismul cu magnitudinea 6,8 care a lovit vineri seară, 8 septembrie, Marocul, a făcut cel puțin 2.012 morți și 2.059 de răniți. Seismul a provocat daune de proporții în Marrakech, unul dintre orașele turistice ale țării, dar mai ales în satele izolate din Munţii Atlas, unde casele din cărămidă de lut, piatră şi lemn au fost distruse complet.
