Încă două azile de bătrâni fără autorizație, depistate miercuri în urma controalelor la nivel național

Încă două azile de bătrâni fără autorizație, depistate miercuri în urma controalelor la nivel național

Autorităţile au suspendat miercuri dimineață, 12 iulie, activitatea altor două cămine, unul din județul Argeș și altul din Gorj, în a treia zi de verificări la nivel național.

Un cămin privat care funcţiona în localitatea Topoloveni din județul Argeș, în care erau îngrijiţi 16 bătrâni, a fost suspendat temporar pentru că nu avea autorizaţie sanitară de funcţionare, iar spaţiul şi personalul erau insuficiente, a declarat prefectul de Argeş, Radu Perian, potrivit news.ro. Bătrânii vor fi relocați în alte centre. Totodată, centrul a fost amendat cu 60.000 de lei, iar reprezentanţilor acestuia li s-a solicitat igienizarea completă a spaţiilor. 

Un nou centru pentru bătrâni, neautorizat, a fost identificat și în județul Gorj, pe raza municipiului Târgu Jiu, a transmis Prefectura Gorj. „În centru sunt 27 de persoane vârstnice, toate vor fi relocate astăzi. Controlul este în desfășurare, imediat ce vom avea noi informații le vom furniza”, a anunțat Prefectura, relatează publicația locală Pandurul. 

Dintre cele aproape 1.000 de centre de bătrâni controlate luni și marți la nivel național, autoritățile au închis 11 azile, iar 25 au activitatea supendată, arată datele trimise de Ministerul Muncii marți seară, 11 iulie, la solicitarea Libertatea.

Controalele la nivel național au loc după ce au ieșit la iveală abuzurile de la azilele din Voluntari. Ulterior, premierul Marcel Ciolacu a cerut verificări la toate centrele de bătrâni din țară.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, 11 iulie, că ceea ce s-a petrecut în România cu azilele groazei „este o rușine națională” și a precizat că nu știe cine este vinovatul politic, însă a adăugat: „Sper ca aceia în poziții să ia măsuri politice să aibă curajul să o facă”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *