Incendiu de vegetație în Vâlcea. Misiune dificilă pentru pompieri: Ard 9 hectare dintr-o pădure de foioase

Incendiu de vegetație în Vâlcea. Misiune dificilă pentru pompieri: Ard 9 hectare dintr-o pădure de foioase

Un incendiu de vegetație a izbucnit joi după-amiază într-o pădure de foioase din orașul Brezoi. Suprafața afectată este de aproximativ nouă hectare, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Incendiu în Vâlcea: ard 9 hectare dintr-o pădure de foioase

Pentru lichidarea incendiului intervin peste 50 de persoane, forțe de la trei staţii de pompieri, plus personal din cadrul serviciului voluntar de pompieri din localitate şi de la două obşti din zonă.

Pompierii au parte de o misiune dificilă, pentru că zona este greu accesibilă, iar vântul bate cu putere, scrie Agerpres.

„Intervenim cu efective suplimentate pentru localizarea şi lichidarea incendiului, care se manifestă în fondul forestier al Obştei Private Drăgăneşti – Văratica, pe raza localităţii Brezoi, sat Drăgăneşti. Intervenţia este îngreunată de terenul accidentat (zonă montană), vântul puternic şi suprafaţa foarte mare a fondului forestier. Intervin efective de la Staţia de Pompieri Brezoi, Detaşamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Secţia de Pompieri Govora, SVSU Brezoi, personal forestier de la Obştea Drăgăneşti şi Clăbucet”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

Potrivit ISU Vâlcea, până acum nu sunt victime și nici nu există pericolul ca flăcările să se extindă la anexe și gospodării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *