Incendiu în Bistrița. Focul a izbucnit la panourile fotovoltaice amplasate pe un bloc

Incendiu în Bistrița. Focul a izbucnit la panourile fotovoltaice amplasate pe un bloc

Un incendiu a izbucnit în Bistrița, la panourile fotovoltaice amplasate pe un bloc. Bărbatul primise acordul vecinilor pentru a le instala, însă ar fi făcut acest lucru pe cont propriu, în loc să cheme o firmă specializată.

 

Locatarii au reușit să țină focul sub control

 

La fața locului au fost trimise mai multe autospeciale, imediat ce a fost semnalat incendiul de pe acoperis. Până la sosirea pompierilor, locatarii au reușit să țină focul sub control, cu stingătoare de la autoturismele personale, potrivit Știrileprotv.

„Am constatat că ardeau panourile fotovoltaice, în număr de cinci din șase. Nu s-a propagat incendiul la acoperiș. Intervenția a fost foarte promptă, nu s-a impus evacuarea locatarilor”, a declarat Ilie Dunca, ISU Bistrița-Năsăud.

 

Ce spun specialiștii

 

Specialiștii spun că panourile solare trebuie montate doar de firme specializate.

„Să apeleze la firme autorizate ANRE, care au urmat diferite cursuri de pregătire în domeniu și totodată care lucrează cu produse de calitate. Pot apărea evenimente neplăcute care se pot solda cu pagube material, ori chiar pierderea de vieți omenești”, a declarat Bogdan Frățilă, director firmă sisteme încălzire electrică, conform sursei citate.

Totodată, specialiștii recomandă și revizii periodice și întreținere regulată a echipamentelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *