Incendiu într-o clădire de 24 de etaje din Alicante. Cel puțin trei persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite

Incendiu într-o clădire de 24 de etaje din Alicante. Cel puțin trei persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite

Incendiul a izbucnit, luni dimineață, la etajul 11 al unei clădiri rezidențiale de 24 de etaje de pe bulevardul Marineros, zona La Cala de La Vila, din orașul spaniol Alicante. Trei persoane, toate din aceeași familie, au murit, relatează Todo Alicante.

Flăcările au distrus complet apartamentul de la etajul 11 în care se aflau bunica, tatăl și fiul minor al acestuia. Cei trei au fost găsiți morți de pompieri.

Alte 15 persoane au fost rănite, după ce s-au intoxicat cu fum, și au fost internate la spitalul Marina Baixa.

Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate, iar multe altele au fost obligate să rămână în locuințele lor până la lichidarea incendiului.

„Am fost foarte speriată. Era mult fum și a fost imposibil să ies (n.r. – din apartament) din cauza flăcărilor”, a povestit o vecină cu apartamentul afectat, care a fost ulterior salvată de pompieri.

Incendiul s-a manifestat violent la apartamentul de la etajul 11, iar fumul a afectat și palierul, până când pompierii au reușit să securizeze zona și să stingă flăcările.

Garda Civilă a început o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului.

Acest incident vine la zece zile după ce un bloc de 14 etaje din Valencia a ars complet, în urma unui incendiu devastator. În urma dezastrului, 10 persoane au murit.

FOTO: Todo Alicante

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *