Incendiu la o pensiune din Călimăneşti. Nouă persoane s-au autoevacuat, o persoană a murit

Incendiu la o pensiune din Călimăneşti. Nouă persoane s-au autoevacuat, o persoană a murit

Un incendiu a izbucnit duminică, 4 februarie, la o pensiune din Călimăneşti. Opt persoane şi proprietarul au reuşit să iasă din imobil, iar un angajat al pensiunii, aflat la mansardă, a fost găsit inconştient cu arsuri la mâini și ulterior a fost declarat decedat, a relatat news.ro.

UPDATE ora 9.14: Angajatul găsit inconştient la mansarda pensiunii a decedat.

Știrea inițială: Un incendiu a izbucnit duminică dimineaţă, la o pensiune din Călimăneşti. Un angajat a fost găsit inconștient la mansardă.

„Apelul a venit prin SNUAU 112 la ora 06:01. Au fost alocate de urgenţă forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea şi Staţiei de Pompieri Brezoi, cu cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă SAJ.  A fost direcţionat spre locul evenimentului şi SVSU din localitate. La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul mansardei, la o cladire cu 2 etaje, cu degajări mari de fum”, a precizat ISU Vâlcea în primul mesaj după incident.

În pensiune erau cazate 2 familii, adică 4 adulţi şi 4 copii, care s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor. Ulterior, la mansardă a fost găsit un angajat în stare de inconştientă, cu arsuri minore la nivelul braţelor. Un alt angajat al pensiunii, care venise să ajute la stingerea incendiului, are şi el arsuri uşoare la mâini şi va fi transportat la spital.

Proprietarul avea tăieturi de la cioburile unei ferestre şi a fost transportat la UPU Vâlcea. Deocamdată, trei persoane au fost duse la spital, proprietarul şi cei doi angajaţi.

Incendiul a fost localizat, pericolul de extindere la alte clădiri din jur fiind îndepărtat.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *