Incendiu la un liceu din Timișoara. 120 de persoane, evacuate

Incendiu la un liceu din Timișoara. 120 de persoane, evacuate

Un incendiu a izbucnit marți, 12 martie, la un liceu din Timișoara, 120 de elevi și profesori fiind evacuați.

 

Incendiul a izbucnit de la un neon

 

Un neon a provocat un incendiu într-o clasă de la Liceul Teoretic William Shakespeare, aflat în Piața Romanilor din Timișoara, scrie Tion.

„Astăzi, 12 martie 2024, la ora 13:09, am fost solicitați să intervenim în Timișoara, în Piața Romanilor, pentru lichidarea unui incendiu care se manifesta la un corp de iluminat într-o sală de clasă, la un liceu”, a transmis ISU Timiș, care adaugă că „pe timpul apelului a fost dispusă evacuarea clasei în care s-a manifestat incendiul, precum și a spațiilor în care exista posibilitatea propagării fumului, precum și întreruperea alimentarii cu energie electrică a școlii”.

 

La sosirea pompierilor, incendiul era lichidat

 

La locul faptei s-au deplasat din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara o Autospecială de primă intervenție și comandă, o Autospecială de stingere cu apa si spumă și o ambulanță SMURD tip B, cu 1 ofițer și 10 pompieri.

La sosirea la locul intervenției a autorităților, incendiul era lichidat, iar spațiul era inundat cu fum. Au fost evacuași elevi și profesori din șase clase.

Din fericire, nimeni nu a necesitat îngrijiri medicale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *