Incendiu puternic de vegetație, în apropiere de penitenciarul de la Poarta Albă. Pompierii intervin pentru limitarea flăcărilor | VIDEO

Incendiu puternic de vegetație, în apropiere de penitenciarul de la Poarta Albă. Pompierii intervin pentru limitarea flăcărilor | VIDEO

Un incendiu de vegetaţie a izbucnit, marţi seară, în apropiere de Penitenciarul Poarta Albă, în judeţul Constanţa, relatează news.ro și focuspress.ro. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale pentru stingerea flăcărilor, dar şi pentru a împiedica extinderea acestora.

Incendiul de vegetaţie uscată a izbucnit pe un teren cu mărăciniş, lăstăriş şi viţă de vie, precizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța.

La fața locului acționează cinci autospeciale și aproximativ 20 de pompieri.

O parte dintre echipaje lucrează pentru limitarea flăcărilor, pentru ca focul să nu ajungă într-o zonă unde sunt mai multe case și barăci.

În partea dinspre Penitenciarul Poarta Alba pompierii au reușit limitarea incendiului, la aproximativ 200 de metri distanţă.

Foto: captură video Ionel Crînguș / Facebook.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *