Incendiu uriaș în Valencia, într-un bloc de 14 etaje. Mai multe persoane ar fi blocate în continuare în clădire (VIDEO)

Incendiu uriaș în Valencia, într-un bloc de 14 etaje. Mai multe persoane ar fi blocate în continuare în clădire (VIDEO)

Un incendiu uriaș a cuprins o clădire de 14 etaje din Valencia, Spania. Pentru moment nu au fost raportate victime, dar există încă persoane blocate în clădire. Cel puțin șapte persoane sunt rănite, trei dintre acestea fiind pompieri, anunță Corriere della Sera.

Flăcările, întețite de rafalele puternice de vânt, s-au extins de la etajul cinci – de unde se presupune că au pornit – la întreaga clădire, devastând-o. În vecinătate se află mai multe clădiri care sunt în pericol de a lua foc.

Mai multe echipe de pompieri sunt deja la fața locului, încercând să stingă flăcările și să împiedice răspândirea lor.

Cel puțin patru persoane, printre care un minor, au fost scoase din clădire

Cel puțin patru persoane, printre care un minor, au fost scoase din clădirea în flăcări cu simptome de intoxicație, în timp ce alte persoane ar fi încă blocate.

„Se aud țipete și oameni disperați care își caută rudele sau prietenii” care se aflau în interiorul clădirii, relatează presa.

În clipurile video postate pe rețelele de socializare de la fața locului se vede dramatismul situației. Doi locatari, se presupune că un tată și fiica sa adolescentă, pot fi văzuți încercând să atragă atenția pompierilor de la un balcon de la etajul șase. Din fericire, cei doi au fost salvați după mai bine de o oră.

Surse municipale au confirmat că au existat și trei pompieri răniți: doi au fost intoxicați cu fum, iar unul a suferit o fractură.

Premierul spaniol și-a exprimat solidaritatea pentru toți cei afectați

Sute de locuitori s-au adunat în apropierea clădirii în flăcări, autoritățile fiind nevoite să facă apel la cetățeni pentru a se departa de locul incidentului, deoarece ar putea fi ‘periculos’, relatează El Mundo, deși .

Premierul spaniol Pedro Sanchez s-a declarat „șocat”. El a vorbit cu guvernatorul regiunii și cu primarul orașului pentru a se interesa de situație și pentru ‘a oferi tot ajutorul necesar’. Sanchez și-a exprimat ‘solidaritatea cu toți cei afectați’ și aprecierea pentru activitatea serviciilor de urgență.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *