Încep lucrările de modernizare a liniei 5 de tramvai. Nicușor Dan: Peste 2 ani şi jumătate nu o să mai existe linii de tramvai nemodernizate în Bucureşti

Încep lucrările de modernizare a liniei 5 de tramvai. Nicușor Dan: Peste 2 ani şi jumătate nu o să mai existe linii de tramvai nemodernizate în Bucureşti

”Începem lucrările la linia 5, mai precis de aici, de la Podul Băneasa la Ştefan cel Mare, 4,2 km, e o lucrare pe care s-a făcut deja proiectarea de către STB şi acum e vorba doar de execuţie. Termenul de execuţie este de 12 luni. Lucrarea costă 170 de milioane de lei, cu tot cu TVA şi este primul lot care începe din toate cele pe care le vom face astfel încât la sfârşit toate liniile de tramvai să fie modernizate în Bucureşti”, a declarat Nicușor Dan.

Edilul a precizat că ”sunt 11 loturi adjudecate, iar pentru fiecare dintre ele a semnat contractul şi sunt spre finalul fazei de proiectare, urmând ca în aprilie, mai, să înceapă lucrările şi pentru celelalte”.

”Pentru celelalte, erau iniţial 4 loturi, acum sunt 2 loturi grupate, cele mai mici, procedura de reofertare este deschisă şi 4 martie este termenul limită de depunere a ofertelor. Probabil în vara asta o să avem atribuite contractele şi apoi în 6 şase luni proiectare, şi 12 luni execuţie, pentru loul mai mare, cel cu Călăraşi-Basarabiei, 18 luni execuţia”, a subliniat Nicuşor Dan.

Primarul Capitalei a anunţat că ”peste 2 ani şi jumătate nu o să mai existe linii de tramvai nemodernizate în Bucureşti”.

Despre linia 5, primarul a psus că se termină la strada Graţioasă şi au în lucru un studiu de fezabilitate pentru prelungirea ei până la Centrul Comercial Băneasa, deci de la Aeroport încă un kilometru, astfel încât parcarea mare din centrul comercial să fie folosită ca un Park&Ride.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *