„Îndoctrinare, sechestrare, șantaj”. Mărturiile a trei dintre victimele lui Bivolaru, publicate de presa franceză, după arestarea acestuia pentru viol și trafic de persoane

„Îndoctrinare, sechestrare, șantaj”. Mărturiile a trei dintre victimele lui Bivolaru, publicate de presa franceză, după arestarea acestuia pentru viol și trafic de persoane

Arestarea lui Grigorian Bivolaru a fost urmată de dezvăluiri în presa franceză despre acuzațiile aduse liderului MISA și altor 40 de persoane, reținute alături de el. Cotidianul Liberation publică astăzi mărturiile a trei dintre victimele sale, în timp ce Le Figaro și Le Monde fac un portret amplu al „gurului”, care a făcut deja pușcărie în România pentru act sexual cu un minor.

Gregorian Bivolaru, liderul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut, a fost arestat marți, 28 noiembrie, în Franța alături de 40 de membri ai sectei internaționale de yoga tantrică. El este acuzat, printre altele, de trafic de persoane, viol și constituire a unui grup infracțional organizat care răpea oameni.

Trecut de 70 de ani, fondator al Mișcării pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Bivolaru făcea de câțiva ani obiectul unei anchete majore efectuate de aproximativ 175 de polițiști din cadrul Oficiului Central pentru Reprimarea Violenței împotriva Persoanelor (OCRVP), potrivit Le FIgaro.

MISA, care a devenit cunoscută sub numele de ATMAN după extinderea sa dincolo de România, a predat yoga tantrică cu scopul de a „condiționa victimele să accepte relații sexuale prin tehnici de manipulare mentală care urmăreau să elimine orice noțiune de consimțământ”, menționează Le Monde.

În spatele promisiunii de a controla energiile erotice, școala de yoga ATMAN, prezentă în aproximativ 30 de țări, este suspectată că a împins sute de tinere în orgii sau relații neconsensuale cu „liderul lor spiritual””, Gregorian Bivolaru, relatează Liberation.

Cotidianul francez a adunat mărturiile a trei victime recente care povestesc cum zeci de tinere se lasă îndoctrinate. Numele lor au fost schimbate de teama unor posibile represalii din partea acestei organizații, care este pe cât de extinsă, pe atât de potențial dăunătoare.

Atenție, acest mărturii conțin descrieri de scene de abuz sexual și psihologic. 

Mărturiile victimelor

Silke avea 21 de ani când, în octombrie 2019, a primit un pliant pe o stradă din Rishikesh, India, unde această tânăra de naționalitatea germană venise să practice yoga. „Am fost atrasă de mențiunea tantrismului, acest tip de curs este rar.”

A fost apoi captivată de intensitatea practicii și a continuat cursurile timp de șase săptămâni. „Există o mulțime de învățături despre energii, zei, îngeri și demoni”, își amintește ea. „A fost nou început, incitant, intrigant: provin dintr-un mediu ateu, fără nicio legătură cu spiritualitatea. Tantrismul deschide, de asemenea, o ușă către o formă de sexualitate despre care nu vorbim în societățile noastre.”

Tânăra subliniază că totul s-a produs într-un moment dificil al vieții ei. „Eram foarte vulnerabilă: părăseam universitatea, căutam un scop în viața mea.”

Silke a continuat apoi să studieze timp de trei ani la asociație, apoi s-a mutat în România. Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut a fost fondată de Gregorian Bivolaru în 1990, imediat după căderea comunismului în care yoga era interzisă.

La fel ca cele mai multe femei, care au început aceste cursuri de tantra, Silke a vrut să ceară sfaturi pentru emancipare spirituală și sexuală. Nu și-a imaginat atunci că va fi îndemnată spre practici sexuale între adepți sau cu Bivolaru, poreclit Grieg de către adepți, scrie Liberation. Totuși, asta s-a întâmplat în august 2021, în cadrul taberei anuale a MISA, de la Costinești.

„Mi-au făcut fotografii și videoclipuri goală”, mărturisește ea. Apoi a fost nevoită să scrie o scrisoare pentru a spune dacă vrea să-l cunoască pe Grieg. Orice refuz în îndeplinirea acestor etape se soldează cu eliminarea din tabără, continuă publicația franceză.

Participanții trebuie apoi să asculte ore întregi de mărturii ale femeilor care vorbesc despre experiențele „spirituale” frumoase pe care le-au avut în timp ce făceau dragoste cu „iubiții” lor. „Nu mi-am dat seama atunci că vorbeau despre relația lor sexuală cu Grieg”, spune Silke.

Îndoctrinarea împinge fetele tinere să integreze ideea că o relație sexuală cu „guru” este o chestiune banală. Un mijloc de a-și ridica conștiința spirituală – un principiu de modificare a judecății recurent în cercurile sectante, menționează Liberation.

Tabăra de două săptămâni se încheie cu o orgie între zecile de participanți, prezentată ca o formă de închinare unei zeițe hinduse despre care se crede că permite ridicarea spirituală. Și aici, oricine ar refuza să participe ar fi exclus și acuzat că este superficial, egoist și posedat de demoni, continuă publicația franceză.

Mai mult, îndoctrinarea le împinge pe tinere să accepte ideea că o relație sexuală cu Gregorian Bivolaru ar fi un mijloc de a le ridica conștiința spirituală – un principiu de alterare a judecății recurent în cercurile sectante.

Contactată de Libération, MISA a negat că a făcut fotografii și videoclipuri nud, dar admite că a cerut fotografii ale participanților „în costume de baie, pentru a arăta transformările fizice și armonia corpului așteptate de practicarea hatha yoga”.

Organizația descrie, de asemenea, organizarea orgiilor ca pe un „mit”: „Ceea ce fac elevii noștri este responsabilitatea lor, dar școala noastră nu organizează asta”.

Lumea paralelă construită de „guru”

Bivolaru a construit și un întreg univers al conspirației, conform căruia Illuminati ar căuta să preia controlul asupra umanității, prin vaccinuri împotriva Covid-19, de exemplu. El le-a interzis adepților săi să se vaccineze.

„Cultul secretului este omniprezent în tot ce se întâmplă acolo, pentru a „proteja” inițiații, care sunt considerați aleși”, mărturisește Sophie, o franțuzoaică care a trăit cinci ani traumatici în această mișcare. „Și trebuie să jurăm că păstrăm aceste secrete despre sănătatea noastră și despre Biblie.”

Stella, o englezoaică de 30 de ani, a urmat timp de câțiva ani cursuri de yoga tantrică la Londra, în cadrul asociației Tara, membra a federației Atman. Ea a mers și în tabăra de vară din România, apoi a lucrat ca voluntar într-o organizație din Ungaria. În iunie 2019, ea a spus că l-a cunoscut pe Gregorian Bivolaru, la Paris.

„Am plecat cu mașina cu alte trei femei și am condus direct la o benzinărie din suburbiile Parisului”, își amintește Stella. „Ne-a întâlnit acolo o dubă și doi români au coborât. Ne-am urcat în vehicul și ni s-a spus să punem ochelari cu bandă opacă pe lentile și pălării pentru a ne acoperi ochii. Aveam voie să le scoatem doar odată ce am ajuns sau dacă eram opriți de poliție.”

Când au ajuns într-o casă cu cinci camere din suburbiile Parisului, le-au fost confiscate pașapoartele, cardurile și telefoanele mobile, pe care românii le-au acoperat cu folie de aluminiu, ca să nu fie monitorizate.

Înainte de a pleca din Ungaria, Stella nu a avut voie să spună nimănui unde merge, iar în cele două săptămâni în care a rămas captivă în acest apartament, nu a putut să-și sune părinții decât o singură dată, de la un telefon care se împrumută, și sub controlul românilor care i-au interzis să dezvăluie unde se află.

Ei i s-a interzis folosirea cuvintelor „yoga”, „România” sau orice alt termen care ar putea să conducă spre organizație. Ca toate celelalte fete, și ea trebuie să semneze numeroase documente care afirmă că a venit din proprie voință și că nu a fost atacată. În fiecare zi în care a stat acolo au sosit noi tinere în această casă, iar altele au plecat, pentru a-l întâlni pe Gregorian Bivolaru.

„Când m-a îmbrățișat, l-am găsit foarte bătrân și slab și deloc atrăgător. Mi-am spus că nu vreau să mă culc cu acest bărbat”, își amintește Stella. „Și, în același timp, am auzit în capul meu această voce de îndoctrinare, care îmi spunea că sunt superficială, că ar trebui să-l văd ca fiind ființa divină care era și că aceasta era o oportunitate unică pentru mine. Oricum, dacă m-aș răzgândi în acest moment, ce aș putea face? Nu aveam pașaport sau telefon, nimeni nu știa unde sunt și eram în lenjerie intimă, cu o pungă de plastic în mână și o periuță de dinți”.

Stella a trebuit aștepte două zile într-o cameră din acest apartament cu perdele trase și fără lumină naturală. Apoi a fost chemată în camera lui Gregorian Bivolaru.

„Îmi dă un lichid, pe care îl numește afrodisiac, și care are gust de alcool. Apoi facem o consacrare, pentru a oferi zeilor roadele acestei împerecheri. În timpul penetrării, ochii lui sunt închiși și îmi spun că s-ar putea să mediteze.” Ea a povestit apoi că „momentul cel mai important pentru el este atunci când bem urina” și a descris un astfel de moment.

Minori implicați în perversiunile lui Bivolaru

Prima dintre femeile care a vorbit cu cotidianul francez, Silke, a fost transportată și ea la Paris pentru a întreține relații sexuale cu Gregorian Bivolaru. De trei ori. A doua ei întâlnire a șocat-o profund.

„A cerut ca o minoră să intre în camera lui”, povestește ea. Era o tânără maghiară de 16 ani care locuia de zeci de ani la școală alături de mama ei. Fata a crescut la școală. În timpul acestui episod, Silke spune că l-a auzit pe Grieg țipând la ea pentru că nu întreținerea raporturi sexuale orale precum dorea el.

Pentru Silke și Stella, aceste episoade cu Bivolaru au reprezentat declanșarea conștientizării și începutul procesului lung de părăsire a acestei secte.

Secta neagă acuzațiile

Libération a trimis un chestionar detaliat managerului de comunicare al federației ATMAN, Rainer Trubel, pentru a răspunde acestor acuzații, dar acesta nu a răspuns. Pe diversele sale platforme, ATMAN susține că aceste mărturii fac parte dintr-o „conspirație împotriva spiritualității reale și împotriva eminentului profesor de yoga Gregorian Bivolaru”.

Coordonatorul din Franța și Elveția, Sorin Truc, și profesor în cadrul asociației Integral Yoga, a declarat acum câteva zile pentru Libération că „nu există practică sexuală în timpul lecțiilor”.

O sursă judiciară franceză a spus pentru Le Monde că secta are „câteva sute” de membri, dar nu este cunoscut un număr exact. Arestările de marți vin în urma unei anchete cu privire la sectă deschisă de procurorii din Paris în iulie, pentru suspiciuni de răpire, viol și trafic de persoane, printre altele. O acuzație de răpire poate duce la închisoare de până la 30 de ani, conform legislației franceze.

Ancheta a fost declanșată de Liga Franceză pentru Drepturile Omului, un ONG pentru drepturile omului, care a contactat parchetul după ce a primit mărturii de la 12 foști membri ai MISA, a spus o sursă judiciară.

Mai multe femei, de diferite naționalități, au declarat că au fost victime ale organizației MISA și ale liderului acesteia, potrivit Le Monde. Femeile au fost încurajate să accepte relații sexuale cu liderul grupării și „să accepte să participe la practici pornografice plătite în Franța și în străinătate”.

MISA a fost exclusă din Federația Internațională de Yoga și din Alianța Europeană de Yoga în 2008, deoarece practicile sale comerciale au fost considerate a fi „ilicite”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *