INFP a anunţat după un an ce a provocat sutele de cutremure din Gorj / Legătura cu seismul devastator de 7,8 grade din Turcia

INFP a anunţat după un an ce a provocat sutele de cutremure din Gorj / Legătura cu seismul devastator de 7,8 grade din Turcia

Specialiştii de la Institutul pentru Fizica Pământului anunță că au descoperit cauza cutremurelor din județul Gorj produse anul trecut.

Concluziile specialiștilor de la INFP

Potrivit acestora, cutremurele ar avea două cauze: una locală, ca urmare a existenţei unor falii locale într-o zonă pretensionată din Carpaţi, şi o cauză externă, şi anume cutremurul de 7,8 din sudul Turciei, care a declanşat peste 4.100 de seisme, în ultimul an, în zona Olteniei.

Cel mai puternic cutremur a avut magnitudinea de 5,7 şi a avut loc în februarie anul trecut, cu epicentrul în Gorj. Peste 100 de şcoli, biserici, blocuri, dar şi case au fost afectate atunci.

Cutremurul din judeţul Gorj, cel mai puternic din ultimii 200 de ani, s-a produs pe 14 februarie 2023, la ora 15.16 în apropiere de Târgu Jiu. INFP a anunţat că seismul semnificativ a avut o magnitudine 5.7 şi s-a produs în Gorj, la adâncimea de 6,2 km. A fost resimţit în Bucureşti şi în mai multe judeţe ale ţării.

La un an de la producerea seismului, o delegație a Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, condusă de Constantin Ionescu, manager general, a fost la Târgu Jiu, la invitația prefectului de Gorj, Iulian Popescu, potrivit gorjeanul.ro.

După ce au susținut timp de un an că între cutremurele din Gorj și cel din Turcia nu există nicio legătură, reprezentanții INFP susțin acum exact contrariul.

Specialiștii Institutului au prezentat presei concluziile cercetărilor efectuate anul trecut, în urma cutremurelor produse în Gorj. ,,Am aflat că zona noastră este pretensionată, iar un alt factor important, declanșator pentru cutremurele din județ, a fost valul de unde seismice venit dinspre Turcia, urmare a cutremurelor produse la începutul lunii februarie 2023. În județul nostru, de la începutul anului 2023 până în prezent, au fost detectate 4164 de cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 0 și 5.7 grade, aproape 84,4% din cutremurele produse pe teritoriul României, anul trecut”, a comunicat Prefectura Gorj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *