Inspecția Judiciară, somată să cerceteze cum e posibil ca, timp de două luni, Colegiul de Conducere și Președinta CAB să NU redacteze o hotărâre de spargere a unui complet de judecată

Inspecția Judiciară, somată să cerceteze cum e posibil ca, timp de două luni, Colegiul de Conducere și Președinta CAB să NU redacteze o hotărâre de spargere a unui complet de judecată

Cele două au cerut suspendarea hotărârii de Colegiu, prin care a fost desființat completul din care făceau parte, lucru care a fost admis de o judecătoare de la Tribunalul Argeș. Acum ea este cercetată de Inspecția Judiciară.

Trei termene de judecată au fost necesare pentru ca cei din conducerea CAB să redacteze hotărârea care a fost atacată de judecătoarele Carmen Cristina Craiu și Mihaela Niță de la Secția penală, potrivit portalului instanțelor, scrie sfin.ro.

„Emiterea unei adrese către pârâţii Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti cu solicitarea de a proceda la redactarea şi comunicarea către tribunal a Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 237 din 19.12.2023, având în vedere că aceasta formează obiectul prezentului dosar”, se arată în decizia tribunalului din 8 februarie 2024.

Hotărâre neredactată

Altfel spus, la aproape 2 luni de la hotărârea Colegiului de conducere, aceasta nu a fost redactată, abatere disciplinară care ar trebui investigată de Inspecția Judiciară.

În plus, este binecunoscut faptul că orice schimbare de compunere a unui complet de judecată presupune reluarea administrării probelor, cu consecința prescrierii faptelor.

Mai mult, orice nelegalitate privind compunerea completurilor e motiv de contestație în anulare, lucru care a fost invocat, cu succes, la instanța supremă în mai multe dosare.

Decizia arbitrară de desființare a unui complet

Transparența celei mai importante instanțe de judecată din țară lasă de dorit. CAB este condusă de judecătoarea Liana Arsenie (foto), venită la București prin transfer de la Tribunalul Teleorman.

În ultimii doi ani, Curtea de Apel București nu a publicat hotărârile Colegiului de conducere pe pagina de internet a instituției.

Nici măcar judecătorii care lucrează la CAB nu au acces la aceste documente, dovadă fiind că cele două judecătoare au fost nevoite să dea în judecată instituția pentru a anula o hotărâre care nu era redactată la două luni de la luarea deciziei.

Complet nefuncțional

Ce s-a întâmplat mai departe? Potrivit portalului thesolomoneffect.com, președinta CAB Liana Arsenie le-a scos din toate ședințele pe cele două judecătoare. „Legal și procedural, completul de judecată este unul funcțional, dar, în realitate, a fost indisponibilizat”, arată publicația citată.

În plus, Inspecția Judiciară a fost sesizată în legătură cu judecătoarea Mihaela Boștină de la Tribunalul Argeș, cea care a pronunțat decizia de suspendare. Altfel spus, instituția condusă de Roxana Petcu, în loc să cerceteze de ce nu a fost redactată o hotărâre de Colegiu în două luni de la adoptare, ea o cercetează pe judecătoarea care și-a permis să anuleze hotărârea cu pricina.

Cine face parte din Colegiul de Conducere al CAB:

Președinte Liana Nicolaeta Arsenie

Membri:

Ana-Maria GanuEmilian Constantin MeiuSabina Daniela AdomniţeiBărăscu Maria-VirginiaIlie Cristian RăzvanMihaela GlodeanuMirela Zina UdreaIulia CraiuMarcela Marta IacobAlexandru Răzvan PopescuArdeleanu CristinaGeorgeana ViorelIonela Tudor

Citește continuarea pe sfin.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *