Inspectorul-şef adjunct al ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită. El ar fi anunţat oameni de afaceri că urmează controale

Inspectorul-şef adjunct al ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită. El ar fi anunţat oameni de afaceri că urmează controale

DNA anunţă, marţi, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei RACZ NADIA FLORENTINA, la data faptelor inspector-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor.

Aceasta este acuzată de:

–  luare de mită,

         – permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (două fapte).

”În perioada 14 februarie 2022 – 17 octombrie 2023, în contextul efectuării unor controale la mai multe societăţi comerciale, inculpata Racz Nadia Florentina şi trei dintre subalternele sale respectiv Buhaş Aurica, Hriscu Daniela Viorica şi Floruţa Natalia Mărioara, în calitate de inspectori de muncă, acţionând în echipe diferite, ar fi pretins şi primit, în repetate rânduri, de la mai mulţi oameni de afaceri diferite sume de bani, cuprinse între 2.000 lei şi 4.000 lei”, a transmis DNA.

Procurorii precizează că sumele de bani respective ar fi fost pretinse şi primite de funcţionare pentru a nu le aplica oamenilor de afaceri sancţiuni contravenţionale, prevăzute de Codul Muncii, pentru diverse nereguli constatate, printre care şi pentru “munca la negru”.

”La data de 13 iunie 2023, inculpata Racz Nadia Florentina ar fi transmis unor oameni de afaceri informaţii cu caracter nepublic în sensul că i-ar fi anunţat pe aceştia despre faptul că, în aceeaşi zi, angajaţii ITM vor desfăşura mai multe controale în domeniul construcţiilor”, a mai transmis sursa citată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor.

Anterior, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatele Buhaş Aurica, Hriscu Daniela Viorica şi Floruţa Natalia Mărioara, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, în formă continuată.

”În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpatele au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi au fost de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, cuprinse între 1 (un) an şi 10 luni şi 3 (trei) ani închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi”, a mai transmis DNA.

Mitică Dragomir, despre Coldea și Dumbravă: Sunt diabolici, au vrut să stăpânească prin forță

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *