Insula petrecerilor din Mediterană a devenit inaccesibilă pentru localnici: oamenii se mută în mașini și corturi pentru că nu își permit chiria

Insula petrecerilor din Mediterană a devenit inaccesibilă pentru localnici: oamenii se mută în mașini și corturi pentru că nu își permit chiria

Insula spaniolă Ibiza se confruntă cu o creștere majoră a chiriilor, ceea ce i-a împins pe mai mulți localnici să se mute în mașini sau corturi, relatează BBC. Pentru ei, chiria este mai mare decât venitul, iar prețurile în destinația de vacanță unde 84% din activitatea sa economică este legată de turism nu par să scadă prea curând.

„Mi-e dor de lucrurile de bază care fac viața confortabilă, cum ar fi să poți sta în picioare în propria ta casă, să poți găti corect sau chiar să deschid un sertar și să scot niște șosete”, a spus César Nebrera.

Tânărul s-a mutat de trei ani într-o mașină veche Kia, la umbra unui copac, chiar lângă drumul principal, din apropierea orașului Ibiza.

César lucrează ca bucătar, dar costurile chiriilor pe insula spaniolă Ibiza au explodat și nu-și mai permite să locuiască într-un apartament.

„În Ibiza, cazarea este foarte scumpă și devine din ce în ce mai scumpă. Mult peste ceea ce câștigi. Așa că a trăi așa devine o alternativă. Este mai puțin confortabil, dar îmi permite să continui să trăiesc pe insulă”, a spus tânărul.

Ibiza este una dintre cele patru insule mediteraneene care formează Insulele Baleare ale Spaniei. Celelalte sunt Mallorca, Menorca și Formentera. Toate sunt destinații de vacanță îndrăgite, Ibiza fiind cunoscută pentru petrecerile sale, pentru cluburile cu DJ cunoscuți la nivel mondial. Acest succes în rândul turiștilor a accentuat însă problema locuințelor pentru localnici.

Plaja Cala d’Hort din Ibiza, pe 11 iulie 2023. Foto: Profimedia

Mulți profesioniști locali din Ibiza trăiesc în condiții la fel de precare din cauza costurilor ridicate cu chiriile.

Anul trecut, CIG, un organism reprezentativ al poliției din garda civilă, a declarat că „trei sau patru” dintre ofițerii săi locuiau în mașini pe insulă. Alți localnici au recurs să locuiască în corturi sau în locuințe comune extrem de simple.

„Vedem mahalale de-a lungul insulei”

Daniel Granda, purtătorul de cuvânt al Sindicato de Inquilinas de Ibiza y Formentera, o organizație care reprezintă chiriașii locali, spune că astfel de situații devin banale.

„Mulți oameni ajung în condiții destul de mizere și începem să vedem mahalale de-a lungul insulei”, a spus Granda.

„Fără posibilitatea de a găsi o cazare care să ne permită să trăim normal, cei dintre noi care locuim pe insulă avem senzația că suntem împinși de ea spre periferie”, a adăugat acesta.

Chiriile au crescut și cu 50% în ultimul an

Ratele ridicate ale dobânzilor și o criză recentă a costului vieții i-au descurajat pe mulți spanioli să cumpere proprietăți. Cererea pentru locuințe închiriate a crescut și, implicit, costurile de închiriere au devenit mai mari.

Prețurile de închiriere în Insulele Baleare au crescut cu o medie de 18% doar în ultimul an, comparativ cu o creștere medie de 12% la nivel național. Cu toate acestea, statutul Ibiza de centru turistic situat într-o zonă relativ mică a supraalimentat acest fenomen pe insulă, ducând la creșteri mult mai abrupte, în unele cazuri până la 40 sau 50% doar în ultimul an.

Spre exemplu, o cameră single costă între 700 și 1.000 de euro pe lună, în timp ce un apartament modest costă în jur de 1.500 de euro, a spus Isabel María Pérez, care este casieră într-un supermarket.

Guvernul Insulelor Baleare a exclus plafonarea prețului de închiriere

Cu o populație de doar 160.000 de locuitori, Ibiza a fost vizitată de aproape patru milioane de turiști anul trecut, un nou record, iar 84% din activitatea sa economică este legată de turism, potrivit guvernului local.

În timp ce hotelurile, restaurantele și cluburile sale oferă o mulțime de locuri de muncă, o mare parte a locuințelor este disponibilă doar la tarife turistice pe termen scurt, iar localnicii sunt scoși din piață.

Guvernul regional conservator al Insulelor Baleare, care a ajuns la putere anul trecut, a ales să nu pună în aplicare o lege a locuințelor aprobată de guvernul spaniol la Madrid, care urmărește să limiteze chiriile în zonele din țară în care acestea au crescut.

În schimb, autoritățile locale atribuie problema locuințelor în principal proprietarilor de case din zonele rezidențiale din Ibiza, care încalcă legea oferindu-și casele pentru închiriere pe termen scurt, în loc de cel puțin câteva luni.

Administrația locală spune că din 2019 a dat amenzi de 4 milioane de euro pentru activități ilegale din sectorul turismului.

„Problema este că câștigi mult mai mulți bani închiriind zile sau săptămâni decât dacă închiriezi conform legii”, spune Juan Miguel Costa, șeful turismului din Ibiza.

El spune că autoritățile regionale și cele municipale trebuie să lucreze împreună „pentru a ataca ideea de impunitate care este pe insulă, că este foarte ușor să oferi ilegal un apartament în scopuri turistice într-o clădire rezidențială sau să oferi o proprietate ca casă de vacanță fără permis de vacanță”.

Costa consideră că multe locuințe rămân nefolosite pe tot parcursul anului, din cauza preocupărilor proprietarilor cu privire la o posibilă ocupare, reducând și mai mult oferta de locuințe pentru muncitorii locali.

O ironie a crizei imobiliare din Ibiza este că acum amenință să submineze aceeași industrie a turismului, care este atât de masiv acuzată că a cauzat creșterile chiriilor în primul rând.

„Oricine locuiește aici tot spune același lucru: ceva trebuie să se facă, pentru că prețurile continuă să crească”, spune George McBlain, director la un restaurant care angajează muncitori din insulă, Spania continentală și din străinătate.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *