Inteligența artificială și supermodelele. IA poate revoluționa sau poate distruge lumea modei. Care sunt cele mai mari temeri

Inteligența artificială și supermodelele. IA poate revoluționa sau poate distruge lumea modei. Care sunt cele mai mari temeri

Modelul londonez Alexsandrah are o soră geamănă, dar nu la modul în care te-ai aștepta: omologul ei este făcut din pixeli în loc de carne și oase, relatează AP.

Geamana virtuală a fost generată de o inteligență artificială (IA) și a apărut deja ca dublură a lui Alexsandrah în viața reală, într-o ședință foto. Alexsandrah, care își folosește prenumele profesional, primește, la rândul ei, compensații financiare și numele îi este menționat ori de câte ori versiunea sa de inteligență artificială este folosită, la fel ca un model uman.

Alexsandrah spune că ea și alter-ego-ul ei seamănă „până la firele de păr”. Aceste ste încă un exemplu al modului în care IA transformă industriile creative.

Susținătorii ideii spun că utilizarea din ce în ce mai frecventă a inteligenței artificiale în modelling pune în valoare diversitatea în toate formele și dimensiunile, permițând consumatorilor să ia decizii de cumpărare mai personalizate. Acest lucru reduce risipa în modă din returnările de produse. Iar modellingul digital economisește bani pentru companii și creează oportunități pentru persoanele care doresc să lucreze cu această tehnologie.

Însă criticii își exprimă îngrijorarea că modelele digitale ar putea lăsa fără locuri de muncă modelele umane – și alți profesioniști, cum ar fi artiștii de machiaj și fotografii.

De asemenea, consumatorii neștiutori ar putea crede că modelele create de inteligența artificială sunt reale, iar companiile ar putea pretinde că și-au îndeplinit angajamentele privind diversitatea, fără a angaja oameni reali.

„Moda este exclusivistă, cu oportunități limitate pentru persoanele de culoare de a pătrunde în acest domeniu”, a declarat Sara Ziff, fost model și fondatoare a Model Alliance, o organizație non-profit care are ca scop promovarea drepturilor lucrătorilor din industria modei.

„Cred că utilizarea inteligenței artificiale pentru a distorsiona reprezentarea rasială și a marginaliza modelele reale de culoare dezvăluie acest decalaj îngrijorător între intențiile declarate ale industriei și acțiunile lor reale.”

Femeile de culoare, în special, s-au confruntat cu bariere mai mari la intrarea în modelling, iar IA ar putea anula unele dintre câștigurile pe care le-au obținut.

Reacții de respingere pe scară largă

În martie 2023, brandul iconic de denim Levi Strauss & Co. a anunțat că va testa modele generate de inteligența artificială produse de compania Lalaland.ai din Amsterdam pentru a adăuga pe site-ul său o gamă mai largă de tipuri de corp și de grupuri demografice subreprezentate.

Însă, după ce a primit reacții de respingere pe scară largă, Levi a precizat că nu își retrage planurile de ședințe foto live, de utilizare a modelelor reale sau angajamentul său de a lucra cu modele diverse.

Luna trecută, compania a declarat că nu are planuri de a extinde programul de inteligență artificială.

Associated Press a contactat alți câțiva comercianți pentru a întreba dacă folosesc modele generate de inteligență artificială. Target, Kohl’s și gigantul fast-fashion Shein au refuzat să comenteze; Temu nu a răspuns la solicitare.

Între timp, purtătorii de cuvânt ai Nieman Marcus, H&M, Walmart și Macy’s au declarat că respectivele companii nu folosesc modele de inteligență artificială, deși Walmart a precizat că „furnizorii pot avea o abordare diferită în ceea ce privește fotografia pe care o oferă pentru produsele lor, dar noi nu avem aceste informații”.

Michael Musandu, cofondator și CEO al companiei de modă AI Lalaland.ai. Foto AP

Cu toate acestea, companiile care generează modele de inteligență artificială găsesc o cerere pentru această tehnologie, inclusiv Lalaland.ai, care a fost cofondată de Michael Musandu după ce s-a simțit frustrat de absența modelelor vestimentare care să semene cu el.

„Un model nu reprezintă pe toată lumea”

„Un model nu reprezintă pe toată lumea care cumpără efectiv un produs”, a spus el. „Ca persoană de culoare, am simțit eu însumi acest lucru în mod dureros”.

Musandu spune că produsul său este menit să completeze ședințele foto tradiționale, nu să le înlocuiască. În loc să vadă un singur model, cumpărătorii ar putea vedea între nouă și 12 modele folosind filtre de diferite dimensiuni, ceea ce le-ar îmbogăți experiența de cumpărare și ar contribui la reducerea returnărilor de produse și a risipei în modă.

Tehnologia creează, de fapt, noi locuri de muncă, deoarece Lalaland.ai plătește oameni pentru a-și antrena algoritmii, a spus Musandu.

Iar dacă brandurile „sunt serioase în ceea ce privește eforturile de incluziune, vor continua să angajeze aceste modele de culoare”, a adăugat el.

Modelul londonez Alexsandrah, care este de culoare, spune că omologul său digital a ajutat-o să se distingă în industria modei.

De fapt, Alexsandrah, în realitate, a înlocuit chiar și un model de culoare generat pe calculator numit Shudu, creat de Cameron Wilson, un fost fotograf de modă devenit CEO al The Diigitals, o agenție digitală de modele cu sediul în Marea Britanie.

Wilson a proiectat Shudu în 2017, descrisă pe Instagram ca fiind „Primul supermodel digital din lume”. Dar criticii de la acea vreme l-au acuzat pe Wilson de apropriere culturală și de „Blackface digital”.

Wilson a luat experiența ca pe o lecție și a transformat The Diigitals pentru a se asigura că Shudu – care a fost contractată de Louis Vuitton și BMW – nu i-a răpit oportunități, ci a deschis posibilități pentru femeile de culoare.

Cine ar putea profita

Alexsandrah a declarat că este „extrem de mândră” de munca sa cu The Diigitals, care a creat propriul geamăn cu inteligență artificială: „Este ceva la care, chiar și atunci când noi nu vom mai fi aici, generațiile viitoare se vor putea uita în urmă și vor putea spune: «Aceștia sunt pionierii»”.

Dar pentru Yve Edmond, un model din zona New York City care lucrează cu marii retaileri pentru a verifica potrivirea hainelor înainte de a fi vândute consumatorilor, ascensiunea AI în modelingul de modă pare mai insidioasă.

Modelul de modă Alexsandrah pozează pentru o fotografie, la Londra, vineri, 29 martie 2024 Foto: AP

Edmond se teme că agențiile și companiile de modeling profită de modele, care sunt în general contractori independenți cărora li se acordă puține protecții în materie de muncă în SUA, folosindu-le fotografiile pentru a antrena sistemele de inteligență artificială fără consimțământul sau compensația lor.

Ea a descris un incident în care un client a cerut să o fotografieze pe Edmond mișcându-și brațele, ghemuindu-se. Edmond a refuzat și, ulterior, s-a simțit înșelată – agenția ei de modeling îi spusese că a fost rezervată pentru o probă, nu pentru a construi un avatar.

„Aceasta este o încălcare completă”, a spus ea. „A fost dezamăgitor pentru mine”.

Un fel de „Vestul Sălbatic”

Dar, în absența unor reglementări privind IA, este de datoria companiilor să fie transparente și etice în ceea ce privește implementarea tehnologiei IA. Iar Ziff, fondatorul Model Alliance, compară lipsa actuală de protecție juridică pentru lucrătorii din domeniul modei cu „Vestul Sălbatic”.

Acesta este motivul pentru care Model Alliance face presiuni pentru o legislație precum cea avută în vedere în statul american New York, în care o prevedere a legii privind lucrătorii din domeniul modei ar impune companiilor de impresariat și mărcilor să obțină consimțământul clar și în scris al modelelor pentru a crea sau a utiliza replica digitală a unui model.

Totodată, ele ar trebui să specifice valoarea și durata compensației și să interzică modificarea sau manipularea replicilor digitale ale modelelor fără consimțământ.

Alexsandrah spune că, cu o utilizare etică și cu reglementările legale corecte, IA ar putea deschide ușile pentru mai multe modele de culoare ca ea. Ea și-a anunțat clienții că are o replică AI și că direcționează orice cerere de utilizare a acesteia prin intermediul lui Wilson, pe care îl descrie ca fiind „o persoană pe care o cunosc, pe care o iubesc, în care am încredere și care este prietenul meu”.

Wilson spune că se asigură că orice compensație pentru AI-ul lui Alexsandrah este comparabilă cu ceea ce ar câștiga ea în persoană.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *