INTERVIU. Calea lui Satoshi, artistul basarabean care spune lucrurilor pe nume: de la dublaj de filme pentru TV la cântece cu milioane de vizualizări

La 24 de ani, Vlad Sabajuc este considerat de unele voci noua senzație a muzicii de peste Prut. Cântecele sale sunt în play-listurile radiourilor din Moldova și România, iar declarațiile sale îi impresionează pe fani. Într-un interviu pentru Libertatea, Satoshi povestește cum a ajuns să facă muzică, cum a dublat filme la tv și explică ce își propune să facă pentru industria muzicală din Moldova.

Nu este un secret că artiștii de peste Prut vin cu o sensibilitate anume în propria artă și atunci când reușesc să depășească granițele ajung cu ușurință în sufletele noastre, iar Irina Rimes, The Motans sau Carla’s Dreams sunt printre cele mai cunoscute exemple care să demonstreze asta. În mare parte, ei au ales să-și exprime creativitatea artistică prin versuri romantice, unde iubirea, relațiile și conexiunea dintre oameni primează, aspecte și valori universale, pe care toți le simțim sau ni le dorim. 

Temele abordate, care le vin natural, par a fi un secret pentru reușita în muzica mainstream, dar recent, un tânăr basarabean cu numele de scenă Satoshi înclină balanța și „unește” popoarele printr-o muzică directă, aproape viscerală, cu tente sociale și mesaje care-i încurajează pe tineri să investească cât mai mult în ei și în forțele proprii, nu fără a scoate din context realitatea moldovenească pe care a trăit-o sau pe care încă o trăiește. 

Am stat de vorbă cu Vlad Sabajuc, pe numele său real, despre parcursul său muzical, dorința de a nu părăsi Moldova, cât și ceea ce-și propune de la talentul pe care-l are.

Vlad are 24 de ani și s-a născut în Republica Moldova, municipiul Cahul, în sudul țării. Povestește că a crescut într-o casă la sol, într-un cartier periferic al orașului, unde a stat până la vârsta de 18 ani, când a absolvit liceul. 

„Sunt dintr-o familie bugetară, cu salarii medii și când eram mai mici, eram mai sărăcuți, ca toată lumea, după care am crescut și încercăm să ne ajutăm reciproc. Am un frate mai mare, iar părinții mei sunt lucrători medicali în cadrul a două instituții diferite”, zice el.

Mare parte din valorile sale din prezent și le-a format și cât a stat la bunicii din partea mamei, unde copilărea verile, perioade care i-au produs o impresie foarte puternică și memorabilă. Spune că aici a simțit „o atârnare absolut normală față de viață, în sensul curgerii ei firești, fără un dramatism prea mare, fără o indiferență prea mare, bucurii simple pământești, o grijă față de aproape, o muncă cinstită. În general foarte mult lucru și relația dintre lucru și rezultat și dacă tu lucrezi și ai, poți să și dai și să mai ai, un raport exemplar dintre soț și soție, o familie tradițională echilibrată, respectuoasă, sănătoasă, care s-a ținut în timp.”

Creativitatea a avut-o mereu și a dezvoltat-o încă de mic, mai exact în clasa a V-a, când a început să scrie versuri, sau „poezioare simple”, așa cum le numește, inspirate de natură în mare parte, deși a avut și una dedicată mamei, cât și două pentru fete. „Erau chestii simple, puerile, care se întâmplau organic”, adaugă tânărul. Muzica s-a pliat natural pe el și primul gen muzical pe care a început să-l asculte conștient a fost rock-ul, urmat de foarte multe stiluri și albume diferite. 

Formația care i-a rămas la inimă și care „l-a format” și inspirat este Linkin Park, despre care spune: „paradoxul este că trupa asta avea doi vocaliști; unul își suma părțile de rock și vocal, iar al doilea era rapper.”

Însă până să ajungă să-și expună influențele astea în propriul proiect, la vârsta de 13 ani, Vlad a făcut parte din trupa „Anxiety”, unde a cântat la tobe, iar la finalul primului an de facultate, la inițiativa unor colegi mai mari, a ajuns să facă același lucru pentru „Delta pe obraz.”

Părinții au fost sceptici la început cu privirile la activitățile sale muzicale, după cum mărturisește: „tata manifesta indiferență, fără să o trăiască. Dădea pe față un soi de indiferență, dar nu voia să-și exprime acordul sau să nu-și exprime dezacordul. Mama e foarte inimoasă și mereu și-a făcut griji din cauza ocupațiilor care presupun, în percepția generală, instabilitate, incertitudine. În primii cinci ani, retorica a fost – ai să te lași de asta, e o treabă temporară, una care care va trece când te vei maturiza. Nu a trecut, iar ei s-au împăcat cu ideea că am astfel de pasiuni, unde am investit mult timp, lucrurile au ajuns în ziua de azi, iar ei sunt fericiți cu asta, bănuiesc, nu știu.”

Mici popasuri în lumea teatrului și a radioului

Vlad a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și a profesat actoria timp de trei ani, în perioada facultății și post-facultate. Așa cum subliniază, Vlad-actorul este prezent acum doar în videoclipurile sale, deși a jucat pe scenele din Chișinău la teatrul Luceafărul, Teatrul Fără Nume, cât la un teatru tineresc cu numele de Night Guguță. 

Artistul spune că întreaga activitate consumă foarte mult timp dacă vrei s-o faci la modul performant, așa că a hotărât să renunțe. La finalul facultății, timp de un an și jumătate, a fost și redactor prezentator la Radio Moldova Tineret, unde lucra full-time, deși asta însemna câteva ore pe zi. Avea segmentul de seară, o emisiune de divertisment despre muzică și un invitat. „Duceam o discuție de 45 de minute, iar toți cei prezenți erau artiști din diferite domenii, de la designer vestimentar la violonist.” 

Parcursul în câmpul muncii l-a dus și la meseria de actor voice over, atât la televiziunea națională, cât și pentru o companie privată. „Experiența în privat a fost mai bună din toate punctele de vedere, cu excepția diversității materialului. Tehnic și financiar era foarte interesant, foarte profi, dar lucram doar la anumite proiecte dintre care cel mai vizibil a fost serialul american „Suits”, unde am fost vocea personajului central, Harvey. La televiziunea națională e mult mai prost și cu dotarea tehnică și cu timpul de lucru, e învechit tot, dar au acces la multe materiale faine”, descrie el. Adaugă și că a lucrat ca voice over la filmul „Noah” sau că a dublat vocea lui Edward Norton din „Fight Club.” 

Tânărul spune că „s-a atins de materiale superbe” și deși toți care lucrează aici sunt plătiți prost, o fac de plăcere. „E o senzație plăcută să sonorizezi astfel de materiale, aș mai face asta și o să revin”, explică el.

Prima piesă lansată și conturarea proiectului Satoshi

Experiențele din cele două trupe din care a făcut parte l-au adus către proiectul său actual, deoarece, de-a lungul anilor, a dobândit experiență în management muzical, dar și tot ceea ce înseamnă digital administration, cât și social media management. 

„Timp de opt ani m-am ocupat de creat pagini, profiluri, grupuri și evenimente pe Facebook, Instagram, YouTube, cât și pe rețele sociale din Moldova, iar în timp s-a construit ca un mecanism automatizat”, susține el, nu fără a exclude experiențele de cântat pe scenă, de la condițiile proaste sau cu aparatură proastă, la cântat pe gratis sau în medii cu o organizare defectuoasă. „Toate astea îți fondează un set de principii, o înțelegere a lucrurilor și o raportare a ta care îți economisește timp atunci când ai acel proiect care este temeinic”, adaugă el.

Într-un podcast recent, Vlad a explicat cum a ajuns la numele Satoshi, fascinat fiind de Japonia. „Satoshi e un nume de bărbat foarte comun în Japonia, care înseamnă „gândire limpede”. 

Prima piesă pe care a lansat-o a fost în anul trei de facultate, „Văru amaru”, înainte de pandemie. O descrie drept o melodie agresivă ca sunet, cu influențe din „chopper trap” și un videoclip în care a adunat diferite imagini de la concertele sale: „Eram foarte rău cu toți rapperii din Moldova și mă enerva că foarte puțină lume se ocupa profund cu asta. Ori o făceau la mișto, ori cu jumătate de măsură, ori multe talente se pierdeau în negura procrastinării și a insuficienței propulsări lăuntrice. Amuși v-arăt eu! Priveam filme, ascultam muzică, scriam versuri complexe, și deși piesa a fost primită bine, nu mai pot să gândesc în termenii ăia. Lumea a fost interesată pentru că era diferit. Cine e, băi, ăsta?”

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/bq2lm_A_ME8?si=p1tpKHZ6P-Gc0ssj” title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share” allowfullscreen></iframe>

Vlad Sabajuc se întreține doar din muzică la ora actuală, decizie pe care a luat-o în urmă cu un an și jumătate, atunci când a observat că era deprimat de faptul că nu-și dedica tot timpul pasiunii sale, deși asta-l făcea cel mai împlinit. Când a realizat că el este responsabil pentru modul în care se mișcă lucrurile, a hotărât să renunțe la toate job-urile pe care le avea: „Am plecat de peste tot și am zis că eu mă concediez de peste tot, la revedere, la revedere, la revedere.” 

S-a dus la Roman Burlaca, regizorul care în urmă cu un an a deschis primul hub de producție și promovare din Moldova, l-a așteptat în lobby și i-a spus direct: „Roman, dă-mi de lucru! Ce poți, zice el? I-am zis că pot multe și să mă pună la încercare.” 

Timp de două săptămâni s-a ocupat de castinguri, prezentări pentru sponsorizări, concepte creative, iar apoi Roman, pentru că i-a plăcut cum scrie, i-a propus să fie copywriter, iar în prezent încă lucrează împreună.

Succesul

Vlad a scos muzică constant și mărturisește că succesul la el a venit treptat. În 2022 a lansat LP-ul „Rush”, iar rezultatele muncii sale i se păreau cinstite. Inițial nu a refuzat nicio colaborare, niciun concert, plătit sau neplătit, sau interviu, deoarece a fost determinat să facă pași care „cumulativ ar schimba lucrurile.” 

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/9_zaNmNLrxE?si=G3ITEQ3wMfQSQHPB” title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share” allowfullscreen></iframe>

Diferența în parcursul său, așa cum subliniază, a fost odată cu lansarea piesei „Mama mi-a spus”, melodia care s-a viralizat și pentru care nu a făcut nimic special în sensul ăsta. „M-a costat 4.000 de lei moldovenești, undeva la 200 de euro, pentru clip, producție și tot. A crescut foarte rapid pentru nivelul la care eram și piesa a devenit a lumii”, adaugă el. Clipul a trecut de 2,9 milioane de vizualizări pe YouTube. Tânărul vorbește despre cum publicul larg a aflat de el, dar și cum a ținut ritmul lansărilor și ca fiecare piesă să aibă parte de un videoclip „îngrijit și prezentabil.”

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/XK-wEGDfDfU?si=-KLaW_ufUmyDeCHC” title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share” allowfullscreen></iframe>

Cântecul este unul personal și sincer, urmat de „Căștile mele”, unde Vlad vorbește despre adolescența lui, lucrurile la care a fost martor, cât și învățămintele primite pe parcurs. Contextul se extinde și la generația lui, tineri născuți între 1994 și 1999 pe care-i numește „ultimul val de mileniale”, crescuți de bunici, în urma emigrărilor masive ale adulților din Republica Moldova, după regimul comunist, pentru a asigura un trai decent copiilor lor. 

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/RJ5s8AleOEs?si=igchl–q3CwMtwkt” title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share” allowfullscreen></iframe>

„Emigrarea din Republica Moldova continuă până astăzi. Nu suntem singurii copii crescuți de bunici, dar contextul și cifrele sunt altele. Dacă mai simt acum asta? Acum doar raționalizez tot ce mi-a determinat comportamentul și caracterul întru a fi anume așa cum sunt”, a completat el ideea într-un interviu acordat recent.

În România, crede el, a ajuns la public odată cu momentul său pentru „Urbanist sessions”, clip care a fost primit bine.

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/JYrYS64oYTk?si=8DigfpOX6T8BR1v7″ title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share” allowfullscreen></iframe>

Apoi a urmat colaborarea cu Carla’s Dreams și piesa „Noaptea pe la 3”, care deja l-a propulsat în mainstream. Clipul are peste 4,3 milioane de vizualizări pe YouTube.

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/E3PIvTiSlCU?si=9hlPQSx8NwvNP7Tl” title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share” allowfullscreen></iframe>

Moldova și tinerii moldoveni: „Limba nu e de vină cu nimic”

Atunci când și-a lansat primul album, Vlad a spus că vrea să ofere „un soundtrack urban” tinerilor din Moldova. „Soundtrack urban e atunci când îmi puneam ghiozdanul în spate, căștile pe cap și porneam pe jos undeva, la facultate sau la un part-time job sau să mă văd cu cineva. Ceea ce-mi cânta la mine în căști îmi crea o coloană sonoră, mă motiva și-mi dădea un anume vibe”, explică el, nu fără a preciza cum simțea un deficit de astfel de muzică autohtonă. Găsea muzică „trendy sau elitistă”, dar nu una care să rezoneze cu tinerii (16-25/30 de ani), așa cum o descoperea peste hotare, motiv pentru care și-a propus să facă el asta. 

L-am rugat pe Vlad să-mi vorbească și despre diferențele pe care le vede între tinerii români și cei moldoveni. „Tinerii din România sunt mai deschiși și lejeri în abordare, iar ai noștri sunt mai dramatici, iau totul mai în serios, mai pe bune, iar asta e bine și rău în ambele sensuri. Undeva e bine să fii atât de serios, altundeva nu are sens să se consume pentru chestii nesemnificative. Slang-ul și vocabularul sunt absolut diferite, iar în limba română din București există foarte multe englezisme, din ce am observat, chiar în rândul celor care au trecut de 40 sau 50 de ani, la modul cotidian. La noi nu există așa ceva și persistă cuvinte din limba rusă, în slang-ul urban”, explică artistul. 

Deși are multe solicitări pentru show-uri în România, el nu s-a gândit să se mute din Republica Moldova, țară pe care o iubește și despre care a spus la un moment dat că „nu-și găsește identitatea” între români, ruși și moldoveni. Vlad mi-a spus că rusa este a doua lui limbă și are mulți prieteni ruși, citește și ascultă muzică în rusă, dar subliniază cum „limba nu e de vină cu nimic, sub nicio formă.” În ceea ce privește identitatea națională a populației care trăiește pe teritoriul țării sale, el spune că este o întrebare care trebuie clarificată, deoarece este una „de temelie care stabilește niște înțelegeri la nivel de conștiință colectivă.” 

„Momentul ăsta cu naționalitățile și limbile a fost întotdeauna un instrument de manipulare a maselor. Nu știu dacă în orice timpuri, dar în ultimii 2000 de ani cu siguranță naționalitatea a fost o pârghie de a învrăjbi oamenii. Întotdeauna a fost un țep în inima noastră, dar nu vreau să vorbesc prea mult despre asta, pot doar să-mi exprim o părere, fiecare trăiește cum consideră. Eu doar consider că este sănătos ca o țară, un stat, sau poporul care populează un stat, să fie cert în privința identității sale naționale, că este mai sănătos să aibă o părere clară despre sine”, completează el.

„Vreau ca muzica mea să motiveze oamenii în momentele dificile”

Stilul lui Vlad este dinamic, coerent, personal și așa cum spune, multă vreme a scris versuri care i-ar putea susține și motiva pe tineri, atât pentru faptul că a vrut să fie un element de „empowerment” și să-și asume rolul ăsta, pentru că nu e un rol pe care l-a observat la mulți, dar și pentru că este, adaugă el, o proiecție a lucrurilor de care are nevoie, le așteaptă sau le dorește. „Vreau ca muzica mea să motiveze oamenii în momentele dificile, deoarece asta oferă sens lucrurilor pe care le fac și oferă sens vieții mele”, subliniază acesta.

Am vrut să știu și dacă simte o responsabilitate față de publicul tânăr, moment în care artistul s-a lansat într-o retorică filozofică, deoarece crede că întrebarea „pune la mijloc necesitatea asumării responsabilității sau, în general, relevanța unei responsabilizări a unui artist și aici pornim de la premiza puterii de a influența a unui artist/persoane publice, putere care se răsfrânge asupra consumatorului final”.

Vlad simplifică prin a spune că el crede că este responsabil și „un pic” încearcă să fie, deși nu-și dorește să fie moralizator, dar i-ar plăcea să sesizeze lucruri.

Un alt obiectiv pe care Vlad și-l propune este acela de a crea mecanisme funcționale care să ajute la dezvoltarea industriei muzicale din Moldova, alături de casa de producție care-l reprezintă, Versus Artist. Vlad spune cum în Republica Moldova „nu există industrie muzicală, ci o formă primitivă și incipientă de relații dintre structurile multimedia – artist – producător – produs final, care pe anumite segmente este mai profitabil sau mai larg, pe altele nu, în timp ce unele au forță de cumpărare și altele nu.” 

Explică faptul că în Moldova nu există un raport concret definit între organizațiile de gestiune colectivă, nu există algoritmi care calculează difuzările și care pot construi clasamente, nu există live-uri la radio sau TV pentru că nu se consumă și nimeni nu-și dă un interes mare în ceea ce le privește, nu există forță de cumpărare și, așa cum încheie, nu există toate elementele care construiesc o industrie muzicală.

În muzica din prezent, Vlad vrea să se ducă spre intim și personal și spre „mai multă sinceritate spre lume și dinspre lume”, cu intenția clară de a nu minți, indiferent ce ar spune. Ultima melodie pe care a lansat-o „Atâta Pot” poate fi un exemplu în acest sens, mai ales că artistul preferă să lase versurile să vorbească în locul său și nu să-și explice muzica.

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/0rSgv9B3xTQ?si=RdfohRIV8eA4WELH” title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share” allowfullscreen></iframe>

Cât despre puterea muzicii, Vlad precizează că e foarte frumos atunci când niște entități artistice pot unifica cultural două dimensiuni care s-au separat și crede că muzica semnată de Carlas, Irina Rimes sau Motans unește oamenii. În ceea ce-l privește, nu știe dacă și-a propus la rândul lui asta, dar consideră că „o să fie frumos” dacă o să-i reușească.

foto: Facebook