„Democrația nu funcționa când a apărut fascismul la noi, la viteza de care aveau nevoie românii. Păstrarea democrației necesită multă răbdare, necesită un act de încredere”, spune cercetătoarea Cristina A. Bejan. Este a doua parte a interviului oferit cititorilor Libertatea de autoarea volumului „Intelectualii și fascismul în România interbelică: Asociația Criterion”.
Superioritatea obârșiei și ura față de celălalt au mers împreună în perioada interbelică și, din păcate, este la fel și în zilele noastre.
Cristina A. Bejan:
Cristina A. Bejan
– Grupul Criterion este destul de patriarhal, avem mereu aceleași nume masculine celebre. Vă rog să-mi spuneți dacă au fost și femei în acest grup și care a fost rolul lor ?– Este o întrebare importantă și adânc revelatoare pentru zilele noastre, atât pentru România, cât și pentru restul lumii. Numele bărbaților sunt cele care au rămas în istorie, dar au fost și numeroase femei la Criterion, care au fost votate ca membre depline ale asociației. De fapt, sediul central al asociației a fost studioul de dans al Floriei Capsali, balerină, dansatoare, coregrafă, studiou aflat pe strada Brezoianu, în București.
Ca o coincidență, pe strada Brezoianu am locuit eu în perioada cât am stat în România, pentru cercetări. Din nefericire, gelozia Floriei Capsali a fost motivul principal care a dus la destrămarea Asociației Criterion. După un spectacol de dans, ea a sugerat că s-a promovat pederastia.
Ziarele au răspândit acest zvon și s-a pornit un atac împotriva unor membri importanți din gruparea Criterion, pe care îi acuzau de homosexualitate.
Așadar, într-un sens, aceeași femeie, Floria Capsali, a fost „mama” și „Medeea” Criterionului. Pe lângă femeile care erau membre ale asociației, au fost prezente și femei în calitate de partenere ale criterioniștilor. În această perioadă, cei mai mulți își începeau legăturile cu partenerele lor de viață, dacă nu o făcuseră deja până atunci.
Eliade pendula între Nina Mareș și Sorana Țopa, ceva destul de incomod, pentru că Sorana Țopa era foarte implicată în Asociația Criterion.
Femeile în fascismul românesc
– Despre Marietta Sadova ce ne puteți spune?– Cea mai cunoscută femeie criterionistă și cea mai importantă în cartea mea este actrița și regizoarea de teatru Marietta Sadova. Căsătorită cu mai tânărul Haig Acterian, regizor la rândul său, Sadova era mai în vârstă decât cei din tânăra generație, dar prin mariajul cu Haig a fost primită în mijlocul lor.
Marietta Sadova. Foto: historia.ro
Mihail Sebastian mărturisește, în jurnalul său, cât de virulent antisemită și plină de ură era Marietta Sadova. A fost o adeptă înfocată a lui Codreanu și loialitatea ei a durat până la rebeliunea legionară din 1941, când a folosit Teatrul Național ca un punct al activismului legionar.
Sadova este un caz fascinant, pentru că, de obicei, fascismul este asociat cu supermasculinitatea. Pare ciudat ca o femeie să fie atât de pasionată de fascism. Dar nu era singura.
Erau multe neveste de legionari pe care ea le ajuta, colectând bani pentru ele, pentru că soții lor erau întemnițați sau uciși. Sadova a fost un lider în comunitatea legionară și se pare că era inflamată cu o ură irațională, antisemită, mai mult decât marile nume masculine care au susținut fascismul. Și mă întorc acum să explic de ce este așa de importantă această întrebare pe care mi-ați adresat-o.
Când accesam sursele istorice secundare, peste tot ea era menționată doar cu prenumele Marietta. Bărbații apăreau cu numele de familie, dar nu și Marietta Sadova. Am scris despre ea și celelalte femei din cartea mea folosind intenționat numele de familie. De fapt, includerea Mariettei Sadova în carte a fost un act de subversiune împotriva patriarhatului academic actual.
La vremea când volumul meu urma să apară în limba engleză, un revizor intern bărbat mi-a cerut să elimin partea despre Sadova. Cu acordul îngrijitorului colecției de la Editura Palgrave, am refuzat să fac asta. Nici prin gând nu-mi trecea să șterg implicarea femeilor din evoluția fascismului românesc. Cercetarea mea despre Marietta Sadova este doar un început, sper că alți istorici se vor apleca asupra istoriei femeilor din perioada respectivă.
– Dacă privim înapoi, credeți că lucrurile ar fi putut evolua diferit? Știu, este speculativ, dar ce părere aveți?– Este, într-adevăr, speculativ, dar cred că acest tip de experiment de gândire poate fi foarte util pentru situația noastră actuală. Toată lumea, în România interbelică, avea nevoie de mai multă încredere în democrație și în instituții democratice. Libertatea existentă într-o societate democratică a fost acceptată drept ceva de la sine înțeles.
Ambele extreme, comunismul și fascismul, afirmau că democrația nu funcționează. Într-un fel, aveau dreptate: democrația nu funcționa, la vremea lor, la viteza de care aveau nevoie românii. Păstrarea democrației necesită multă răbdare, necesită un act de încredere.
Democrația este și va fi mereu un experiment, sistemul unui mare grup bazat pe încredere. Încrederea că acei lideri politici aleși vor renunța la poziția lor, dacă alții vor fi aleși în locul lor. Ambele extreme duc la dictatură.
Acesta este motivul pentru care evenimentele recente din SUA ar trebui să fie un avertisment la nivel global. Mă refer la refuzul lui Trump de a renunța la putere. A făcut tot posibilul pentru a distruge experimentul democratic american. Acum, noi, americanii, ca țară și ca națiune (n.r. – Cristina A. Bejan trăiește în Colorado, SUA), trebuie să ne vindecăm împreună și să ne regăsim încrederea și credința în instituțiile democratice și actorii politici.
Cioran, elogiu pentru plictiseala democratică
– Care era tabloul general?– România, în perioada interbelică, și-a pierdut încrederea în democrație, pe care a văzut-o slăbită. Fasciștii aveau nevoie de cineva puternic pentru a face lucrurile să meargă. Și astfel, criterioniștii, căzuți în extremism, și-au pierdut libertatea, pe care o vedeau ca pe ceva perimat.
Eliade și Cioran au fugit din țară, bucurându-se, în străinătate, tocmai de libertatea democratică pe care o blamaseră în tinerețea lor.
În scrierile sale ulterioare, Cioran își va recunoaște această greșeală și afirmă că își va sfârși viața ca democrat, chiar dacă asta-i pare, până la urmă, destul de plictisitor.
O altă problemă importantă este schimbarea comportamentului uman. Ascensiunea fascismului a avut loc pe un fundal deja existent de intoleranță agresivă, discriminare, antisemitism și rasism.
Superioritatea obârșiei și ura față de celălalt au mers împreună în perioada interbelică și, din păcate, este la fel și în zilele noastre.
Pentru că m-am născut în Statele Unite, am fost mereu arătată cu degetul că nu sunt destul de româncă. În perioada interbelică a existat o credință foarte răspândită, anume că „adevăratul” român este creștin-ortodox. Nici o minoritate religioasă nu s-a calificat la această categorie.
De asemenea, nicio altă rasă: evreii și populația romă erau considerați ființe inferioare, pe baza eugeniei, o pseudoștiință, dar și în relațiile de vecinătate, mulți români considerându-i inferiori pe vecinii lor diferiți de ei.
S-a deschis astfel drumul spre exterminarea minoritarilor din România în Holocaust. Acest cadru de ură și învinovățire a celorlalți, blamându-i pentru propria ta suferință, era considerat ceva normal în anii ’30.
Și această înțelegere limitată a termenului de „român” s-a extins și spre sexualitate. Una dintre dureroasele revelații, în timpul cercetărilor mele, a fost să descopăr în ce măsură Petru Comarnescu a suferit ca victimă a homofobiei.
Petru Comarnescu
El a fost ținta principală de linșare în campania de presă cu caracter homofobic, în așa-numitul Scandal Credința. „Credința” era o revistă de orientare creștin ortodoxă.
Dacă România interbelică nu ar fi avut această lipsă flagrantă de respect față de demnitatea umană, dacă nu ar fi fost atât de plină de ură și cu un tratament absolut necruțător împotriva celor care erau diferiți față de marea masă ce forma societatea creștin-ortodoxă, dacă oamenii ar fi fost mai umani unii cu alții, atunci (la fel ca acum), România ar fi avut o mai democrată formă a politicii sale.
„Autoritarismul nu este neapărat de dreapta, bineînțeles”
– În toată zona, dar fenomenul e global, există un întreg reviriment al zonei ultraconservatoare, a naționalismului. Cum explicați acest lucru și în ce măsură cartea dumneavoastră ne poate ajuta să înțelegem acest fenomen? – Autoritarismul și politica radicalizată sunt în creștere peste tot în lume. Cuvântul „fascism” a revenit cu răzbunare când este să descriem această creștere a extremismului global. Un termen nou, „populism”, al cărui înțeles este dezbătut în continuare, a ieșit, de asemenea, la suprafață. Cu ce putem fi de acord este că extrema dreaptă se răspândește în întreaga lume.
Autoritarismul nu este neapărat de dreapta, bineînțeles. Exemplele de extremism astăzi includ Rusia, la Republica Populară Chineză, la Venezuela și la recenta insurectie trumpistă în America. Islamul radical este, la rândul lui, o primejdie globală și reprezintă amenințarea ideologiei radicale. Miezul religios al ISIS și al aliaților săi se aseamănă cu misticismul ortodox al Mișcării Legionare din România.
Întrebarea presantă a zilelor noastre a devenit: cum este posibil așa ceva? Democrația părea așa de puternică și invincibilă la sfârșitul Războiului Rece. Ce putem învăța din experimentele noastre democratice din trecut pentru a păstra valorile și instituțiile democratice astăzi? Acesta este unul dintre motivele pentru care consider importantă lucrarea mea: investighez perioada interbelică în România, care la vremea respectivă era o monarhie constituțională; caut motivele acestei căderi și, cel mai important, cum și de ce intelectualii de seamă ai țării, dezamăgiți de democrație, au optat pentru susținerea fascismului.
„Când umanitatea este dată la o parte, ura câștigă teren”
– Naționalismul e un termen cu multe reputații simultane.– Naționalismul poate fi periculos în tovărășia extremismului politic și totalitarismului. Naționalismul este foarte strâns legat de xenofobie și frica de celălalt. Odată cu rapida dezvoltare a tehnologiei în secolul XXI, am observat o creștere a cantității de ură.
Lucruri pe care nimeni nu ar fi îndrăznit să le spună cuiva în față, în anii ’90, se spun acum direct, fără rușine, profitând de distanțele mari sau de acoperirea anonimatului, pe rețelele sociale.
Colegă cu Meghan Markle
Această lipsă de respect pentru persoana reală din fața ta, lipsa de interacțiune dintre oameni dezlănțuie o ură față de ceilalți, ură răspândită online. Se vede asta chiar acum, odată cu înmulțirea numărului de împușcături în masă în SUA.
Nu numai că portul armelor este legal, dar acești tineri albi nemulțumiți își răspândesc planurile hidoase online, înainte să le pună în practică. Pandemia nu a făcut decât să agraveze această nebunie în masă. Când umanitatea este dată la o parte, ura câștigă teren.
Când vedem umanitatea reflectată în ceilalți, atunci ne putem confrunta cu propriile noastre părtiniri și ne putem deschide mintea. Hărțuirea de către trolii din spațiul cibernetic a ducelui și ducesei de Sussex este un exemplu perfect.
În anii ’90, prințesa Diana a fost urmărită de paparazzi, astăzi fiul ei și familia lui sunt urmăriți fizic și online, cu o ură exacerbată, violentă, sexistă și rasistă. Meghan Markle mi-a fost colegă de clasă la facultate, amândouă suntem licențiate în arta teatrală, la Universitatea Northwestern.
Pot spune cu mâna pe inimă că este foarte drăguță, modestă, creativă, o persoană normală și serioasă din punct de vedere intelectual.
Dar internetul a transformat-o într-o figură demonică. Ce se vede pe internet nu este ceva real. Iar hărțuirea cibernetică, trollingul și furia online ne rănesc pe toți. Poate duce, de asemenea, la o polarizare politică. Avem nevoie mai mult ca niciodată de discuții de la om la om.
Acest lucru, foarte important, include grija pentru propria persoană, pentru familiile noastre, pentru vecini și comunitățile locale. Internetul este un instrument care, dacă nu-l folosim cu înțelepciune, va duce la prăbușirea societății civile și a democrației.
BIOGRAFIE:
Dr. Cristina A. Bejan a obținut masteratul și doctoratul în Istorie Modernă la Universitatea Oxford, în calitate de bursier Rhodes. Cercetarea pentru titlul de doctor a fost realizată cu sprijinul unei burse extinse Fullbright, ca visiting student la Universitatea București, în perioada septembrie 2007 – decembrie 2008.
Și-a scris teza de doctorat în calitate de bursier Yetta și Jacob Gelman, la Muzeul Holocaustului din Statele Unite (USHMM).
Cristina A. Bejan a obținut, în calitate de cercetător postdoctorand, bursa Ion Rațiu la Universitatea Georgetown, a fost, de asemenea, de două ori cercetător la Centrul Internațional Woodrow Wilson și a lucrat în calitate de cercetător la USHMM, unde a semnat, ca autor, 64 de articole, iar în calitate de coautor, la Introducerea la continentul african pentru „Enciclopedia lagărelor și ghetourilor”, volumul 3, publicată de Muzeul Holocaustului.
Ca autor dramatic a scris 19 piese, iar opera ei teatrală a fost pusă în scenă în patru țări. Cartea ei de poezie a câștigat mai multe premii în SUA și tocmai a fost lansată de Editura Tracus Arte sub titlul „Cai verzi pe pereți”.
De asemenea, Cristina A. Bejan a publicat volumul „Intellectuals and Fascism in Interwar Romania: The Criterion Association” (Palgrave Macmillan, 2019), cu numeroase recenzii laudative în reviste cunoscute, cum ar fi: Times Literary Supplement, Slavic Review și Los Angeles Review of Books, volumul despre care s-a discutat în acest interviu.
Cristina A. Bejan este un lider în diaspora românească din SUA: lucrează ca director executiv fondator al Bucharest Inside the Beltway, vicepreședinte al Coaliției Româno- Americane pentru drepturile Omului și Egalității (ARCHER), și membru fondator al Alianței, organizație nonprofit de strângere a legăturilor culturale, economice și de securitate româno-americane.
S-a implicat creativ în colaborarea cu Institutul Cultural Român din New York și cu Ambasada României în Statele Unite.
În prezent este profesor de istorie și artă teatrală la Universitatea Metropolitană din Denver. Cristina A. Bejan este vorbitoare de cinci limbi străine și poate citi în douăsprezece; de asemenea, este mândră de cetățenia ei dublă, română și americană. Pentru mai multe informații, puteți accesa: cristinaabejan.com.
