„Va trebui să reducem în fiecare an emisiile cum am făcut-o în timpul pandemiei, aceasta e provocarea”, a explicat, pentru Libertatea, Ed Gillespie, antreprenor de mediu și membru în consiliul de administrație al Greenpeace Marea Britanie.
Ed Gillespie a vorbit pentru publicul Libertatea și despre consecințele climatice ale deciziilor luate de guvernele din toată lumea, dar și despre cum poate România să lupte cu temperaturile tot mai ridicate, efecte ale perturbării mediului în care trăim.
Futurist celebru, Ed Gillespie atrage atenția că schimbările climatice nu sunt o chestiune de viitor, care se vor întâmpla cândva, ci o realitate cât se poate de prezentă în viețile noastre de azi.
Între multe altele, Ed Gillespie este și autorul „Only Planet – a flight free adventure around the world”, o carte despre cum a călătorit un an în jurul lumii fără a se folosi de avion. Dar și fără un telefon mobil.
– Ați călătorit în jurul lumii fără să zburați. Cum a pornit un proiect așa ambițios? Cum se decide cineva să facă asta?– Trebuie să fii un pic nebun. Am vrut să călătoresc, dar eram conștient de cât de mari sunt emisiile personale de carbon generate de zborul cu avionul. Deși aviația reprezintă doar 3% din emisiile globale de carbon, a merge cu avionul este cel mai de impact lucru la care poți renunța.
Cum lucram pe schimbările climatice, nu am putut face față ipocriziei de a zbura în jurul lumii. Așa că m-am gândit: „Bine, hai să transformăm asta într-o aventură și să o facem fără să zburăm”. Pentru că oricine poate sări într-un avion spre Noua Zeelandă acum. Nu e o aventură prea mare. Dar dacă te duci acolo pe uscat și pe mare, e o aventură uriașă. Eu chiar nu zbor cu avionul. Am zburat în vacanță o singură dată în 20 de ani. Apoi, pentru muncă, foarte ocazional.
Suntem mai mult asemănători decât diferiți
– În cursul acestei călătorii care a durat un an, care au fost cele mai mari provocări pentru dumneavoastră? – Traversarea oceanului. Planeta e în esență ocean, ceea ce tindem să uităm. Marea provocare este să traversezi Pacificul și Atlanticul. Trebuie să găsești cargoboturile potrivite care să ia pasageri și care să plece la momentul potrivit, în direcția potrivită.
De asemenea, cum a fost acum 15 ani, am făcut toată călătoria fără un telefon mobil. Ceea ce mi-a plăcut la acea călătorie a fost ceva ce smartphone-ul a cam omorât, din păcate: incertitudinea de a nu prea ști ce se va întâmpla în continuare. Unii oameni urăsc să nu știe. Mie îmi place. Acolo se întâmplă toate lucrurile interesante. Întotdeauna le spun oamenilor: „Nimeni nu vrea să audă despre cele câteva săptămâni petrecute lângă piscină, sorbind cocteiluri în hotelul tău de cinci stele”. E foarte plictisitor. Dar vor să audă despre cum ai fost arestat în tren la granița chineză și despre cum ai fost prins într-o furtună uriașă pe un vapor în Golful Biscaya.
– Cred că, înainte de smartphone-uri, obișnuiam să interacționăm mai mult cu localnicii.– Cu siguranță. Singurul zbor cu avionul pe care l-am luat în vacanță în 20 de ani a fost spre Buenos Aires, de unde am călătorit în Argentina până la Ushuaia. Asta se întâmpla în 2016. Și când am ajuns în hostelul din Ushuaia, eram prima dată în hostel după câțiva ani. Nu-mi venea să cred, dar toată lumea era cu ochii în telefon. Chiar m-a întristat puțin, era un contrast mare față de ce văzusem acolo cu ani înainte: un loc foarte social.
– Există ceva ce ați învățat făcând această călătorie lent, ce nu ați fi învățat altfel, în viteză?– Da, îți dai seama că ceea ce avem în comun este mult mai important decât ceea ce ne separă. Am călătorit prin 33 de țări diferite în acel an. Există mari diferențe culturale, dar rămâne umanitatea comună și împărtășită, chiar și în absența limbii. Am vorbit cu oameni din Rusia și China, unde nu exista o limbă comună, am desenat sau gesticulat și ne-am făcut înțeleși și ne-am conectat într-un mod cu adevărat semnificativ.
Suntem mai mult asemănători decât diferiți. Și trebuie să ne reamintim acest lucru și să sărbătorim asta mult mai mult.
Lecția pandemiei
– Pandemia ne-a rearanjat prioritățile. Cum a influențat lupta împotriva schimbărilor climatice și modul în care privim problemele de mediu?– Ne-a oferit o perspectivă interesantă despre cât de dificilă e, de fapt, sarcina noastră, deoarece emisiile au scăzut cu 6% la nivel global în timpul pandemiei. Pentru că am încetat să mai facem majoritatea lucrurilor.
Ce ne dă de gândit este că trebuie să facem reduceri de 7 sau 8% pe an. Așadar, în fiecare an, trebuie să facem același lucru precum impactul pandemiei, în următorii 25 de ani. Ne dăm seama însă cât de complicată va fi provocarea.
A apărut și o mai mare apreciere și o mai mare legătură cu natura. Și voi oferi doar un exemplu personal. Locuiesc în același apartament în sudul Londrei, în Brixton, timp de peste 20 de ani. Dar abia în carantină, am ajuns brusc să cunosc toată fauna sălbatică. Nu-mi mai explorasem niciodată împrejurimile așa mult. În pandemie, am văzut vulpea locală, diferitele păsări, papagalii care trăiesc în copacul de pe cealaltă parte a drumului principal, pe care nu-i auzisem niciodată înainte din cauza zgomotului traficului.
A fost acea conștientizare când toată lumea a fost forțată să se oprească. Știți, există un poem britanic foarte cunoscut, care spune: „Nu avem timp să stăm și să privim”. Ceea ce a făcut pandemia a fost să ne forțeze să ne oprim, să stăm și să privim. Dar mă tem că multe dintre aceste lecții vor fi uitate foarte repede din cauza traumei experienței.
Ce poate face fiecare dintre noi
– Vorbim mult despre responsabilitatea politicienilor, dar e bine să vorbim și despre responsabilitatea individuală. Care sunt cele trei lucruri pe care oricine ar putea începe să le facă astăzi pentru un viitor mai sustenabil?– Votați pentru partidul potrivit. Trebuie să folosim puterea politică și democratică pe care o avem.
În al doilea rând, să vorbim despre aceste lucruri, să le aducem în centrul conversației, să ne putem provoca unii pe alții, să ne întrebăm unii pe alții ce ne interesează cu adevărat și ce este important pentru noi și să ne asigurăm că aceste conversații au loc atât la nivel înalt, cât și mai jos.
În al treilea rând, implicați-vă. Puteți să vă alăturați consiliului local, să vă conectați cu oamenii care încearcă, de asemenea, să facă lucruri, să faceți un proiect de conservare în parcul local. Știu că o mulțime de oameni din România încă își cultivă o mare parte din propria hrană. Toate aceste lucruri sunt foarte, foarte importante. La fel, consumul etic e important.
Sunt sau nu eficiente gesturi ca aruncatul supei de roșii pe Van Gogh?
– Aș vrea să vorbim și despre cum se transmit mesajele de mediu. Ce părere aveți despre protestele Just Stop Oil: oamenii care au întrerupt meciurile de fotbal și s-au legat de bară sau care au aruncat supă pe un tablou de Van Gogh?
– Din perspectivă britanică, guvernul a devenit din ce în ce mai autoritar, a îngreunat destul de mult formele convenționale de protest. Ca urmare, trebuie să te lupți altfel pentru a obține acoperire mediatică și atenție pentru cauza ta.
De exemplu, am participat acum câteva luni la un mare marș, numit The Big One, pe biodiversitate, la Londra. Dar și dacă ies 100.000 de oameni în stradă, nu obții multă atenție. A fost un protest frumos, dar toată mass-media l-a ignorat. În schimb, un singur activist Just Stop Oil, cu o conservă de supă sau o pungă de vopsea portocalie, poate atrage titlurile și atenția tuturor.
Nu spun că este întotdeauna un lucru bun. Nu orice publicitate este o publicitate bună. Dar cred că ceea ce fac ei este o parte importantă a mixului de activism pentru a menține problema pe agendă și cred că tacticile sunt justificate în această privință. Captează atenția și creează o dezbatere. Am unele rezerve când dezbaterea devine din ce în ce mai polarizată între activiștii presupus extremiști și restul populației. Astfel că unele gesturi de protest pot fi contraproductive. Nu trebuie să enervezi pe toată lumea până la punctul în care oamenii să spună: „Nici măcar nu mă voi mai gândi la această problemă, pentru că nu-mi plac tacticile voastre de activism”.
– Care ar fi o alternativă mai bună de protest? – Ei bine, aceasta este întrebarea. Nu știu. Sunt implicat în multe organizații care se gândesc la acest lucru. Fac parte din consiliul de administrație al Greenpeace de opt ani. Strategia noastră a fost întotdeauna de a viza puterea, nu publicul larg, folosind cascadorii creative și lucruri scandaloase: fie că este vorba de escaladarea zgârie-norilor sau de plasarea activiștilor pe platformele de foraj petrolier, fie că este vorba de a face lucruri cu risc ridicat, dar numai cu un risc ridicat pentru activiștii în cauză. Cred că acesta a fost modul tradițional de a atrage atenția presei, pentru că oamenii spun: „Uau, au făcut ceva uimitor acolo” și își pun viața în pericol pentru a atrage atenția asupra acestei probleme. Încă mai cred că există un loc important pentru asta. Cred că există oameni în lumea activiștilor care cred că nu este suficient.
Și mă întorc la o întrebare pe care ați pus-o mai devreme. Nu putem schimba acest lucru ca indivizi. Trebuie să schimbăm întregul sistem. Dar există o dinamică între schimbarea individuală și schimbarea sistemului, pe care nu o poți rupe. Sunt atât de legate. Nu sunt sigur care îl determină pe celălalt. Dar cred că, în activismul tradițional, este foarte ușor pentru oameni să se deconecteze și să spună: „Oh, este Greenpeace, o să rezolve ei asta pentru noi”. Cred că acum suntem cu toții activiști, fie că ne place sau nu.
