„Atâta timp cât anonimatul este regula pe rețelele sociale, otrava se va răspândi”, avertizează istoricului francez Thierry Wolton, într-un interviu pentru publicul Libertatea.
Ce legătură este între războiul dintre Israel și Hamas și cel declanșat de Rusia în Ucraina? Istoricul francez Thierry Wolton crede că ambele conflicte pot fi înţelese ca o luptă între societăţile democratice şi dictaturi, indiferent dacă motivele sunt politice, ideologice, religioase sau naţionaliste.
Thierry Wolton este unul dintre cei mai citiţi istorici ai comunismului. Seria sa de trei volume „O istorie mondială a comunismului” – Călăii, Complicii, Victimele – a fost un bestseller internaţional. E preocupat în mod special de istoria regimurilor comuniste, de Războiul Rece și de influența sovietică în Occident.
Thierry Wolton. Foto: Facebook/Humanitas
Problema digitală
Anul acesta, a publicat la editura Humanitas o altfel de carte: „Noile drumuri ale servituţii noastre”, un eseu despre provocările pe care reţelele sociale, internetul şi tehnologia în general le aduc în viaţa noastră.
„Interesul meu sau mai degrabă îngrijorarea mea în ceea ce privește noile tehnologii este tocmai restricția (fără precedent) a libertăților individuale care le însoțește. În timp ce aceste instrumente facilitează contactul și oferă un acces fără precedent la cunoaștere, ele sunt, de asemenea, instrumente de înstrăinare, de supunere și de supraveghere”, spune istoricul de 72 de ani, într-un interviu pentru cititorii Libertatea.
Thierry Wolton nu are conturi pe Facebook, X, Instagram sau TikTok. Spune că nu are nici telefon mobil. Cu toate acestea, prin volumul său, vorbeşte despre felul în care aceste platforme „fascinează şi subjugă”.
„În ceea ce privește argumentul privind legitimitatea mea pe această temă, având în vedere că nu folosesc aceste instrumente (în afară de internet ca vector indispensabil de cunoaștere), este ridicol. Poate un antropolog să-și refuze dreptul de a studia popoare pe care nu le-a cunoscut niciodată pentru că au dispărut? Ar trebui un istoric să se abțină să vorbească despre Evul Mediu pentru că – și pe bună dreptate – nu a trăit acolo?”, explică istoricul.
„Viitorul democraţiilor este în joc în aceste conflicte cu terorismul islamic şi cu dictaturile”
Libertatea: Ce diferă la cele două conflicte militare majore la care asistăm în acest moment? Au și elemente comune?Thierry Wolton: Diferența dintre cele două conflicte constă în moștenirea lor istorică: unul este vechi de mii de ani, celălalt de câteva secole. Conflictul israeliano-arabo-palestinian este, dacă vreți, la fel de vechi ca și civilizația noastră. Acesta s-a cristalizat odată cu crearea statului evreu în 1948. De atunci s-a adăugat o dimensiune islamistă, care datează de la căderea șahului Iranului în 1979 și proclamarea unei Republici Islamice la Teheran.
Conflictul din Ucraina este o moștenire a comunismului. Dar aceste două războaie au un lucru în comun: sunt o luptă – până la moarte? – între societățile deschise, cele care respectă statul de drept – separația puterilor, libertățile, ca să mă exprim pe scurt – și societățile închise, dictaturi dacă vreți, fie ele politice, ideologice, religioase, naționaliste sau de orice altă natură.
În ambele cazuri, viitorul democrațiilor este în joc în aceste conflicte, cu terorismul islamist, pe de o parte, și cu dictaturile, pe de altă parte.
„Pericolul mai mare vine dinspre Kiev, nu dinspre Ierusalim”
– Atenția internațională s-a deplasat din Ucraina în Israel. Cum se explică?– Având în vedere amploarea istorică mai mare a acestui nou război dintre Israel și vecinii săi, acesta are un impact mai mare asupra opiniei publice, reaprinzând urile ancestrale.
În ceea ce privește Ucraina, pe de altă parte, absența oricărei reflecții istorice asupra a ceea ce a fost comunismul și lipsa universală de conștientizare a acestui trecut dramatic sunt în detrimentul interesului manifestat față de războiul declanșat de Rusia, sub conducerea lui Putin, fiul spiritual al comunismului.
Hemiplegia (paralizie a unei jumătăţi a corpului, n.r.) istorică asupra trecutului sovietic este un obstacol în calea înțelegerii acestui război și, prin urmare, a impactului său asupra opiniei publice.
– Pentru Europa și pentru România, care dintre cele două conflicte poate fi considerat mai periculos?– Pericolul pe termen lung mi se pare mai mare dinspre Kiev decât dinspre Ierusalim, dintr-un motiv simplu care nu are nimic de-a face cu ideologia sau religia: Rusia este un stat cu toate resursele pe care le implică, iar mișcările islamiste sunt grupări teroriste minuscule care nu au capacitatea de a face rău pe termen lung pe care o poate avea un stat.
Războiul din Ucraina este mai îngrijorător pentru stabilitatea mondială decât conflictul recurent din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, ambele se pot reuni într-un conflict global.
Dacă s-ar întâmpla o astfel de nenorocire, istoricii viitorului ar data, fără îndoială, începutul acestui nou conflict global la 24 februarie 2022, ziua în care Putin a trecut peste ordinea mondială stabilită după 1945. În ceea ce privește rolul tehnologiei în aceste conflicte, putem vedea cât de nociv poate fi (și) progresul: utilizarea mortală a dronelor pe câmpurile de luptă este un exemplu în acest sens.
„Propaganda rusă este puternică, iar egoismul occidental este tenace”
– Fiecare parte în conflict folosește instrumente de propagandă pentru a-și legitima cauza și a-și demoniza adversarul. Care credeți că este efectul acestei strategii? În ce măsură câștigătorii propagandei pot fi și câștigătorii unui conflict?– Propaganda a însoțit întotdeauna conflictul; este o armă de război. Schimbarea din zilele noastre vine de la instrumentele folosite pentru a răspândi această propagandă, ceea ce face ca ea să aibă un impact mult mai mare decât în trecut și, fără îndoială, mult mai mic decât va avea în viitor.
De exemplu, rețelele de socializare care servesc drept cutii de rezonanță şi mijloacele tehnice de falsificare a faptelor – fake news. Dar mă mai gândesc şi la lipsa de cultură a publicului larg, care este o consecință a prezentismului care ocupă mințile oamenilor, la care se adaugă interiorizarea care constă în a se oglindi în ochii celorlalți. Toate acestea sunt obstacole în calea cunoașterii lumii înconjurătoare: în acest context, propaganda are un teren propice pentru a se dezvolta.
În plus, instrumentele digitale încurajează tropismul, când toată lumea trage în aceeaşi direcţie, şi „panurgismul” (spirit de turmă – n.r.). Cea mai bună și mai eficientă propagandă este cea care corespunde cel mai bine așteptărilor publicului, după ce a fost pregătit mental pentru ea, în special de algoritmi asupra cărora nimeni nu are control.
În conflictele care ne privesc, Ucraina este dezavantajată: propaganda rusă este puternică, iar egoismul occidental este tenace. Kievul are mai mult de ce se teme de o deturnare a atenției, din oboseală, decât Ierusalimul, a cărui soartă este prinsă în pasiuni ce nu pot fi stinse. Pe scurt, viitorul unei Ucraine democratice este mai sumbru decât existența statului evreu.
Cum s-ar putea face o nouă revoluție pe net?
– Atunci, vă-ntreb, precum Lenin, „ce-i de făcut?”: interzicerea, cenzura instituționalizată sau educația mediatică?– Sunt împotriva interdicțiilor și a cenzurii și nu sunt convins că este vorba de o chestiune de educație mediatică, ci mai degrabă de educație a utilizatorilor.
Atâta timp cât anonimatul este regula pe rețelele sociale, otrava se va răspândi. Toată lumea are dreptul la o opinie, așa că de ce să ne ascundem în spatele pseudonimelor? Este o lașitate. Identificarea precisă a sursei ar împiedica deranjul trollilor și răspândirea comentariilor pline de ură, precum și a știrilor false, deoarece am putea cunoaște sursa.
Această revoluție – în comparație cu originile internetului, unde anonimatul a fost revendicat ca o garanție a libertății de exprimare – ar fi un game-changer (ar schimba jocul, n.r.), sunt sigur. Așadar, este o chestiune atât de voință morală, cât și de alegere tehnică, fără a uita de educația publică, dar asta este o iluzie.
Thierry Wolton consideră că progresul tehnologic amenință libertățle individuale
– În introducerea volumului „Noile drumuri ale servituţii noastre”, scrieți: „Calea pe care ne-am angajat (cea a progresului tehnologic rapid, n.r.) duce la o aservire de o eficienţă și o amplitudine nemaivăzute până acum”. Nu se poate şi altfel?– În calitate de fiu spiritual al Iluminismului, cred în progres. Dar progresul în sine nu garantează neapărat un progres pozitiv. Depinde de modul în care este folosit. Descoperirea atomului este un progres, dar utilizarea atomului ca armă de război este o abominație. Omul trebuie să țină în frâu progresul și să nu se lase orbește pradă acestuia.
Deci, ce putem face? Ei bine, pentru început, atunci când vine vorba de instrumentele digitale, nu abuzați de ele, țineți-le sub control și, mai presus de toate, rămâneți vigilenți cu privire la modul în care acestea permit celor de la putere să ne monitorizeze.
În cele din urmă, ne îndreptăm direct spre o lume care o va face pe cea descrisă în „1984” (romanul lui George Orwell – n.r.) să pară o democrație blândă! Utilizarea actuală a instrumentelor digitale de către regimul comunist chinez pentru a-și controla și subjuga populația ar trebui să fie un semnal de alarmă.
„Cum putem apăra libertățile dacă le-am pierdut gustul și spiritul?”
– Credeți că trăim într-o nouă eră în care ar trebui să regândim modul în care ne protejăm democrațiile? – Democrația se bazează, printre altele, pe diversitatea opiniilor și pe confruntarea acestora. Acest lucru oferă fiecăruia libertatea de a fi el însuși. Conformismul intelectual forjat de instrumentele digitale, cu ambuteiajele lor de algoritmi care dirijează mințile utilizatorilor fără ca aceștia să-și dea seama, sau chiar cu acordul lor, deoarece algoritmul este responsabil de orientarea utilizatorului de internet spre ceea ce îi place, este opusul gândirii critice.
Acest conformism este cu atât mai convenabil pentru majoritatea oamenilor, deoarece nimeni nu are mijloacele, capacitatea sau chiar dorința de a-l contesta. Daunele provocate de ceea ce se numește în mod obișnuit corectitudine politică, în toate domeniile, amenință pe termen lung democrațiile, facilitând discursul univoc al dictaturilor de toate felurile, care devine treptat discursul general, deoarece nu este contestat.
Acesta este unul dintre pericolele servituții voluntare, deoarece societățile închise se înarmează din ce în ce mai mult pentru a sabota și distruge societățile deschise. Cum putem apăra libertățile dacă le-am pierdut gustul și spiritul?
„Democrația nu cade din cer”
– De ce credeți că anumite narațiuni extremiste găsesc teren fertil în România?– În primul rând, discursul extremist, cu simplificările sale, este întotdeauna mai atractiv decât un discurs construit cu nuanțe. În fluxul rețelelor sociale, cel care vorbește cel mai tare și mai radical este cel care îi atrage pe ceilalți. Acesta este un fenomen global.
În ceea ce privește România, dar și alte țări foste comuniste, faptul că nu s-a pronunțat o judecată morală a trecutului, că nu s-a făcut o epurare serioasă a oamenilor și a minților corupte de sistem, au rămas fixate în mentalul oamenilor urmările comunismului, adică gândirea radicală, exclusivistă – opoziția dintre noi și ceilalți –, ceea ce permite ca retorica extremistă să se grefeze fără dificultate pe ea, indiferent de culoarea ei, roșie, maro sau verde.
Rusia lui Putin este un bun exemplu: sprijinul unei mari părți a populației pentru minciunile guvernului privind denazificarea Ucrainei este o moștenire a trecutului. Democrația nu cade din cer, ea este o practică și o educație. România, ca și alte foste țări comuniste, a dus lipsă de ambele și le duce lipsa și astăzi.
