Peste 170.000 de oameni au participat la cel mai mare protest împotriva amnistierii separatiştilor catalani: „Nu vindeți Spania”

Un milion de oameni, potrivit organizatorilor, 170.000 de oameni, conform Delegației Guvernului de la Madrid, au mărșăluit sâmbătă, 18 noiembrie, prin Plaza de Cibeles, Calle de Alcalá și Paseo de Recoletos, pentru a manifesta împotriva legii de amnistie convenită de Pedro Sánchez cu partidele separatiste catalane, transmite agenția Reuters, citată de News.ro, și El Mundo.

Manifestaţia, cea mai recentă dintr-o serie de proteste din oraşele din Spania împotriva amnistiei, a avut loc la două zile după ce premierul socialist Pedro Sanchez a câştigat un mandat de patru ani, cu sprijinul partidelor naţionaliste catalane şi basce, în schimbul acceptării legii.

Ţinând pancarte pe care scria „Trădătorul Sánchez”, „Sánchez la închisoare”, „Sánchez, trădătorul patriei”,. „Pedro Sánchez este Iuda secolului XXI” și „Nu vindeţi Spania”, manifestatanți, convocați de peste 100 de asociații sub deviza „Nu în numele meu: nici amnistia, nici autodeterminarea, pentru libertate, unitate și egalitate!”, a reunit cetățeni din toată Spania.

Ei au demonstrat împotriva legii despre care patru asociaţii judiciare, partide politice de opoziţie şi lideri de afaceri au declarat că ameninţă statul de drept şi separarea puterilor.

Organizatorii au citit un manifest în care avertizează asupra unui proces „deconstitutiv” bazat pe o învestitură „coruptă” a lui Pedro Sánchez, care, pe lângă amnistia, are în vedere un referendum.

Autorităţile estimează că numărul manifestanţilor este de 170.000.

La sociedad española dice NO a la amnistía.#Cibeles18N pic.twitter.com/i2C9oPGH0x

— Partido Popular (@ppopular) November 18, 2023

Alberto Nunez Feijoo, liderul Partidului Popular de opoziţie, conservator, şi Santiago Abascal, liderul partidului de extremă dreapta Vox, au participat şi ei la marşul organizat de grupuri civile.

Amnistia va acoperi aproximativ 400 de persoane implicate în acţiunea de independenţă care a ajuns la apogeu în 2017, incluzând separatişti, dar şi poliţişti implicaţi în ciocniri cu activişti.

Legea de aministie a fost convenită de socialişti cu privire la încercarea din 2017 a separatiştilor din Catalonia de a forma un guvern.

Referendumul pentru independenţă a fost declarat ilegal de către tribunale şi a dus la cea mai gravă criză politică a Spaniei din ultimele decenii.

Amnistia va fi cea mai mare din Spania de la amnistia generală din 1977 pentru crimele comise în timpul dictaturii lui Franco şi prima lege de amnistie aprobată în UE din 1991, potrivit Consiliului de Cercetare CSIC din Spania.

Sanchez, care a câştigat joi un vot parlamentar pentru formarea unui nou guvern, cu 179 de voturi pentru şi 171 împotrivă, a apărat legea, spunând că o amnistie ar ajuta la calmarea tensiunilor din Catalonia.

Protestatarii, inclusiv grupurile neonaziste, au organizat demonstraţii zgomotoase în faţa sediului socialist din Madrid timp de 15 nopţi consecutiv, de când a fost anunţat acordul.

Au existat ciocniri cu poliţia care au dus la rănirea unor poliţişti şi demonstranţi, dar în general protestele au fost paşnice.

Într-un sondaj realizat de Metroscopia la mijlocul lunii septembrie, aproximativ 70% dintre respondenţi – 59% dintre ei susţinători socialişti – au declarat că sunt împotriva ideii unei amnistii.

Foto: captură video

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *