Românul Cristian Englert, 52 de ani, este unul dintre cercetătorii care lucrează la cele mai importante proiecte legate de Marte: prima călătorie dus-întors între Pământ și Marte care își propune să aducă mostre de pe Planeta Roșie. Libertatea a făcut un interviu exclusiv cu cercetătorul plecat de 20 de ani din România, „la vânătoare de dinozauri”, cum îi place să spună, și care acum face cercetare la cel mai înalt nivel în științele spațiale la Agenția Spațială Europeană.
Englert este inginer software al Agenția Spațială Europeană (ESA), în Noordwijk, Olanda, și în prezent contribuie la proiectul Mars Sample Return, prin care, așa cum îi spune și numele, își propune să aducă diferite materiale pentru studiu de pe Marte.
Românul spune că este responsabil de realizarea software-ului acestei misiuni de o înaltă complexitate, demnă de un film de science-fiction.
Practic, mostrele colectate de roverul Perseverance, care se află deja pe Planeta Roșie, trebuie să ajungă la landerul pe care se află brațul robotic care le va colecta și la care lucrează românul. De acolo, încărcătura este sigilată și trimisă cu o rachetă până la orbita Pământului, unde îl așteaptă, de asemenea, o navă spațială care îi va asigura drumul până în Utah, statul american unde se preconizează că va ateriza.
Inginerul-scriitor
Bucureșteanul a contribuit la dezvoltarea software-ului robotului care va ateriza pe Marte și va aduce mostrele de pe planetă care sunt adunate de roverul NASA, lansat în 2020 pentru a colecta mici fragmente de pe Marte. Robotul la care a lucrat Cristian are o mare dexteritate și chiar imită anumite simțuri umane, precum simțul tactil.
Software-ul dezvoltat de român este la fel de important ca sistemul nervos pentru om, după cum afirmă chiar Englert pe blogul ESA. Importanța software-ului în proiecte spațiale s-a dovedit și la prima transmisiune live de pe Marte de anul acesta. Imaginile au fost trimise live de către ESA și au fost urmărite pe YouTube de peste 1,3 milioane de oameni.
Încă din anii ‘60, marile puteri ale lumii au încercat să ajungă pe Marte. Abia în 1997, la 4 iulie, o navă spațială americană a reușit să atingă Planeta Roșie, a analizat la fața locului compoziția unor roci și a transmis diferite informații și fotografii.
Inginerul român a plecat în anii 2000 din țară
Englert a lucrat patru ani pentru dezvoltarea software-ului care speră să contribuie la găsirea urmelor de viață de pe Marte și nu a stat nicio clipă pe gânduri când i s-a propus să lucreze la acest proiect. Cercetătorul, care a absolvit Universitatea Politehnica din București în 1994, este și scriitor, pasiune căreia i-a dat curs încă din anii ‘90.
Primul roman, „Candidat la crimă”, a fost publicat în 2001, și după ce a plecat din țară, întâi în Australia, apoi în Elveția și Olanda, a început să scrie și în engleză.
Libertatea: De ce ați plecat din țară?Cristian Englert: Au fost câțiva factori importanți. Mai întâi, am plecat fiindcă în România anului 2003 nu găseam suficiente căi către o adevărată realizare profesională și personală. Industria aerospațială se dezintegrase, iar pentru puținele companii rămase, prețul supraviețuirii era să activeze în alte domenii.
Compania la care lucram producea simulatoare de aviație și era cam vârful a ceea ce putea să spere un specialist în țară, dar nu m-am văzut rămânând în „cutiuța” aceea pentru tot restul vieții. Micile provocări te țin, poate, în viață, dar numai cele mari te ajută să descoperi cine ești. Așa că am plecat la vânătoare de dinozauri. Unde am plecat? În Australia; alegere sugerată de pasiunea mea pentru scufundări. Și așa a început totul, cu o pasiune și cu multă încăpățânare.
– Cum ați deprins pasiunea pentru Univers și tehnologie?– Greu de spus. Poate au fost de vină lecturile mele, din care science-fiction-ul n-a lipsit niciodată. Când învățători îți sunt Jules Verne și H.G. Wells, iar Asimov, Clarke și Bradbury te poartă prin liceu, soarta îți e pecetluită.
Brațul robotic, finalizat după ce s-a oprit colaborarea cu Agenția Spațială din Rusia
– Care au fost cele mai importante proiecte în care ați lucrat înainte de software-ul pentru Mars Sample Return?– Când am început să lucrez pentru Agenția Spațială Europeană, acum 13 ani, am primit „cadou” o proverbială piatră de moară: Brațul Robotic European (ERA). Era un proiect vechi, început în 1995, o colaborare între ESA și Agenția Spațială din Rusia, Roscosmos.
Partea noastră de proiect era brațul, care fusese practic terminat la începutul anilor 2000, în vreme ce partenerii ruși erau responsabili de lansare și de modulul pe care brațul trebuia să opereze pe Stația Spațială Internațională. Din cauza fluidității priorităților și a politicii rusești, proiectul a fost oprit, repornit, oprit iarăși, repornit din nou, cu speranțe, cu nevoia pentru noi tehnologii, cu schimbarea parametrilor misiunii și așa mai departe.
Războiul din Ucraina aproape că a distrus orice șansă de colaborare. Și, totuși, cu încăpățânare de catâri am reușit să-l împingem către finalizare. În 2021 a fost lansat, iar anul acesta, brațul a fost folosit cu succes ca să instaleze panourile solare, radiatorul și alte câteva elemente pe modulul laborator MLM.
În paralel, am lucrat la Sentinel-3A, un satelit de observare a oceanului și uscatului, la roverul Rosalind Franklin (ExoMars) și la multe, multe altele.
– Care a fost atribuția principală pe care ați avut-o în cadrul Earth Return Orbiter și Sample Transfer Arm?– Sunt responsabilul cu software-ul de la bord. Asta înseamnă că trebuie să supervizez tot ce ține de design, de dezvoltare, verificare și validare, că trebuie să iau în considerare toate nevoile și constrângerile de la nivelul misiunii și să mă asigur că sunt implementate cum trebuie. Nu, nu scriu cod pentru aceste două proiecte, deși, ocazional, sugerez soluții la nivel de cod.
– Care este, de fapt, miza acestei misiuni? – Categoric, aducerea mostrelor marțiene. Călătorii dus-întors către alte corpuri cerești s-au mai făcut și, chiar dacă problema este dificilă, am început să fim confortabili cu ea. Mostrele de sol marțian, în schimb, sunt o premieră absolută și o oportunitate credibilă de a descoperi viață sau indicații că viața a existat cândva pe Marte. Exact din acest motiv, călătoria de întoarcere va fi mult mai dificilă: nu putem risca să contaminăm Pământul cu material biologic extraterestru, deci precizia manevrei de ejectare a containerului cu mostre trebuie să fie absolută.
– Ne puteți detalia cum va decurge exact misiunea?– Pot să vorbesc despre arhitectura misiunii ore întregi! Totuși, pe scurt:
roverul Perseverance (și eventual două elicoptere în stilul Ingenuity, dar mai mari și capabile să se deplaseze și pe sol) e responsabil cu colectarea inițială a mostrelor și cu aducerea lor în fața landerului american.
pe lander se află un braț robotic numit „Sample Transfer Arm” produs de ESA (la care lucrez eu), care „culege” tuburile cu mostre și le așază într-un container, numit „Orbiting Sample” – OS.
odată plin, Orbiting Sample este sigilat și atașat unei rachete numite „Mars Ascent Vehicle”.
racheta plasează OS în orbită.
un orbiter produs de ESA, numit „Earth Return Orbiter” – ERO (la care, de asemenea, lucrez) sosește, interceptează OS, îl capturează, îl sterilizează, apoi îl aduce înapoi spre Pământ.
ajuns aproape de Pământ, ERO lansează OS (care trebuie să aterizeze în Utah), apoi face o manevră de evitare a Pământului și se înscrie pe o orbită sigură, care să garanteze că în următorii 100 de ani nu se va ciocni de Pământ.
Deci eu lucrez la ambele elemente europene și pot confirma că între cele două, ERO este cel cu un ordin de magnitudine mai complex.
Cristian Englert lucrează la software-ul computerelor navelor spațiale
„Pe Marte există toate piesele puzzle-ului care se numește «viață»”
– Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o în cei 4 ani de când lucrați la acest proiect?– În cadrul misiunii Mars Sample Return căutăm să aducem pe Pământ mostre de sol marțian. Știm în momentul de față că pe Marte există toate piesele puzzle-ului care se numește „viață”, și misiunea noastră poate fi prima care să demonstreze că puzzle-ul este complet.
Pe cât suntem de entuziasmați de perspectiva de a descoperi forme primitive de viață, pe atât suntem de conștienți de pericolele pe care le ridică potențiala contaminare: fie a planetei vecine cu microorganisme terestre, fie a Pământului cu forme de viață străine. Exact de aceea trebuie să dezvoltăm o misiune – și, în cadrul ei, un software – care să garanteze că totul merge conform planului. Revenind la software, asta se traduce în cea mai ridicată categorie de criticalitate, care înseamnă că totul trebuie demonstrat și testat „la sânge”.
– Cum funcționează software-ul dezvoltat?– Există două categorii de software care coexistă la bordul unei nave spațiale. Mai întâi, este software-ul central, cel care rulează pe cel mai puternic calculator de la bord și care se ocupă de câteva aspecte-cheie ale misiunii: navigația și controlul navei (atribuțiile unui pilot automat multiplicate de câteva ori), stocarea și controlul datelor, interpretarea primară a datelor științifice, monitorizarea și reacția automată la orice fel de avarie sau comportament neașteptat.
Un exemplu din această ultimă categorie: în caz de defecțiune, sistemul va încerca să se reconfigureze în mod autonom și să-și continue funcția; dacă defecțiunea nu se rezolvă în felul acesta, software-ul comandă nava spațială într-o poziție sigură, în care panourile solare sunt orientate direct către soare și antenele de comunicație direct către Pământ, oferind experților de la sol posibilitatea să gândească și să implementeze o soluție eficientă.
A doua categorie de software este integrată în majoritatea instrumentelor de la bord, a senzorilor și a mecanismelor care ajută nava să navigheze, să comunice și să supraviețuiască. Toate aceste unități „bombardează” în mod continuu software-ul central cu informații și așteaptă din partea lui instrucțiuni.
Prima transmisiune în direct de pe Marte
– În ce fel afectează aceste noi tehnologii oamenii?– Impactul direct al tehnologiilor spațiale este colosal. E imposibil să imaginezi bogăția comunicației secolului XXI fără infrastructura de sateliți care înconjoară planeta. Greu să-ți imaginezi știința zilelor noastre lipsită de aportul datelor colectate din spațiu. Însă impactul indirect, care este mai greu de măsurat, este la fel de impresionant.
Foarte multe tehnologii care par simple și firești au fost dezvoltate pentru prima oară pentru aplicații extraterestre. Știați că termometrul pentru ureche a fost dezvoltat de NASA?
– De ce este important faptul că s-au transmis informații de pe Marte?– Cucerirea unei planete este un proces complex. Una din condițiile prezenței umane pe Marte este un sistem de monitorizare și comunicație eficient, fără echivoc și fără „hic sunt dracones”.
De ani buni, diverșii sateliți cu care ESA și NASA au înconjurat planeta vecină cooperează între ei ca să transmită date și, iată, la începutul lui iunie, Mars Express a demonstrat că poate realiza o transmisiune în direct ca eveniment media.
„Se vor întâmpla imens de multe în următorul deceniu”
– Care sunt planurile pe care le aveți în viitor legat de acest proiect?– Pe scurt: să-l lansăm, să-l conducem cu succes până pe Marte, să capturăm din orbită containerul cu mostre, pe care să-l aducem înapoi pe Pământ, fără incidente. Extrem de ambițios, cu o mulțime de piese în mișcare. Pe termen lung, lansarea, cel mai probabil în 2027, pe orbita lui Marte în 2029, întoarcerea pe Pământ în 2033.
– Cum vedeți lumea peste 10 ani în contextul acestor inovații tehnologice?– Se vor întâmpla imens de multe în următorul deceniu. În domeniul spațial vom avea o stație spațială în orbita Lunii (Lunar Gateway). Vom avea noi lansatoare (Starship, Ariane 6, rachete refolosibile) și noi entități implicate în proiectele spațiale.
În alte domenii, calculatoarele cuantice își vor confirma „supremația” în raport cu cele convenționale în domenii specifice. Modelele semantice masive (LLM) vor deveni tot mai performante și majoritatea lor vor putea rula pe calculatoarele personale. Aplicațiile lor în viața de zi cu zi vor fi nenumărate. Bateriile cu sodiu vor crește simțitor autonomia vehiculelor electrice. Nanotehnologia și ingineria genetică ne vor ajuta să ne reparăm și augmentăm corpul. Iar metaversul va fi la fel de promițător ca și în 2023.
– Va putea exista viață pe Marte?– Absolut. Ca și civilizație, extinderea în cosmos nu este o opțiune, este o necesitate. Luna și Marte sunt candidatele evidente pentru început. În cazul Planetei Roșii, nu avem decât detalii de natură tehnologică de rezolvat: alegerea celor mai eficiente structuri și materiale, protejarea de radiațiile ultraviolete, infrastructura pentru culturile hidroponice, descoperirea traseelor optime de transport înspre și dinspre Marte.
– V-ați mai întoarce în România?– Nu am un răspuns definitiv. Dorul de țară nu m-a părăsit niciodată. Însă, în momentul de față, simt că pot să fac mai multe din locul în care mă aflu.
