Într-un concert transmis de televiziunea de stat, în timpul piesei „Sunt Rus, cântărețul Shaman a simulat că apasă butonul roșu al valizei nucleare

Într-un concert transmis de televiziunea de stat, în timpul piesei „Sunt Rus, cântărețul Shaman a simulat că apasă butonul roșu al valizei nucleare

Concertul lui Shaman, pe numele lui real Iaroslav Dronov, 31 de ani, a avut loc în septembrie, pe Zenit Arena din Skt. Petersburg, dar a fost redifuzat de Pervîi Canal (Canalul 1) pe 4 noiembrie, de Ziua Unitățiii Naționale din Rusia, relatează Moskovski Komsomoleţ și Fontanka.

În timpul interpretării piesei „Sunt rus”, artistului i s-a oferit o valiză care simboliza, în mod evident, „valiza nucleară”. Cu cuvintele „Sunt rus”,, cele care dau titlul unei piese „patriotice” din repertoriul, Shaman a apăsat și pirotehnica s-a aprins pe scenă.

Concertul de la Skt. Petersburg a fost urmărit live de 60.000 de spectatori, dar, după ce a fost difuzat pe Pervîi Canal, audiența pentru acest „gest simbolic” s-a extins la milioane de oameni.

Regizorul spectacolului, Alexander Kacian, a declarat că butonul roșu din valiză este doar „parte a spectacolului” și un „truc”.

După întâlnirea cu președintele Xi Jinping de la Beijing, din 18 octombrie, Vladimir Putin a fost filmat mergând către o altă întâlnire înconjurat de securitate și urmat de doi ofițeri de marină ruși în uniformă, fiecare purtând câte o servietă. Cunoscută drept „Ceget”, după Muntele Ceget din Caucaz, servieta se află tot timpul la președinte, dar este foarte rar filmată.

Concertul se suprapune cu lansarea rachetei Bulava, capabilă să transporte focoase nucleare, de pe un submarin nuclear de generaţia a patra, la scurt timp după ce Rusia şi-a revocat ratificarea Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare (CTBT).
Anterior, pe 25 octombrie, Rusia și-a testat rachetele balistice și a exersat un atac nuclear. Președintele Vladimir Putin a urmărit antrenamentul, de la Kremlin.

Nu este prima dată Shaman organizează un astfel de spectacol, dar, anterior, „momentul valizei” era scos la concertele din diferite regiuni și, oricum, nu a fost difuzată niciodată la televizor.

Shaman a sprijinit invazia rusă din Ucraina și a fost invitat să cânte la evenimente organizate de guvern. În ianuarie 2023, el a concertat pentru soldații ruși, la Luhansk și Mariupol.

În iulie, Shaman a lansat un clip pentru melodia sa „My Fight”, iar piesa a acumulat peste un milion de vizualizări în primele 24 de ore. Deși a fost lăudat de instituțiile de știri ruse, a fost criticat pe rețelele de socializare pentru aluziile la „Mein Kampf” a lui Adolf Hitler.

Shaman, muzician, compozitor și producător de muzică rus cântă pop&rock. A fost votat al doilea cel mai bun cântăreț rus din 2022, într-un sondaj realizat de Centrul de Cercetare a Opiniei Publice din Rusia (VTsIOM). 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *