Învățăturile „doctorului” Pandele către farisei. Cum reușește un primar să facă două doctorate, o licență și un colegiu de apărare în același timp?

Învățăturile „doctorului” Pandele către farisei. Cum reușește un primar să facă două doctorate, o licență și un colegiu de apărare în același timp?

Florentin Pandele, primarul orașului în care au funcționat nestingherite de autorități azilele groazei, a intrat în conflict cu purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu. Acesta a criticat politicienii care au girat afacerea. „Fiecare fariseu pe limba lui piere”, a scris Pandele, prilej pentru Valeriu Nicolae, supranumit și vânătorul de CV-uri, să readucă în prim-plan evoluția spectaculoasă a fostului ofițer de navă.

Domnul Florentin Pandele, primar PSD al orașului Voluntari și soțul doamnei ministru Gabriela Firea, l-a atacat violent, într-o postare pe Facebook, pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, domnul Vasile Bănescu. Acesta din urmă, comentând cazul „azilelor groazei”, i-a criticat pe cei care au făcut posibil cazul inuman din Voluntari.

„Monştrii adevăraţi au adesea chip agreabil uman, apar la TV, susţin cauze filantropice, se oferă să se sacrifice pentru binele nostru cetăţenesc şi sunt, desigur, «credincioşi»”, a scris domnul Bănescu.

Domnul Pandele a înțeles unde bate și a sărit în apărarea familiei, care se zbate să rămână la suprafața apei în timp ce încrengăturile fabricilor de făcut bani din suferință o trage tot mai jos.

„Fiecare fariseu pe limba lui piere”, scrie primarul din Voluntari la adresa purtătorului de cuvânt al BOR.

Potrivit dex.ro, fariseu înseamnă „om ipocrit, fățarnic, prefăcut”. Dar să vedem ce anume din CV îl recomandă pe domnul primar să dea lecții de moralitate. 

Din ofițer de marină, șef la Protecția Consumatorilor

Absolvent al Institutului de Marină, ofițer secund de navă, Florentin Pandele aterizează pe uscat în 1997, direct în funcția de director adjunct la Protecția Consumatorilor București. Cu zero experiență, că doar nu era o sinecură politică. 

Pe atunci, era liberal, un apropiat al unor lideri puternici din PNL (Radu Stroe și Valeriu Stoica). Cu siguranță, competența și nu relațiile de partid au dus și la numirea lui în trei consilii de administrație ale unor societăți de stat impecabil căpușate de politicienii noștri.

După numai un an, domnul Pandele a fost promovat director la Protecția Consumatorului Ilfov și apoi, după încă doi ani, în 2000, a fost ales primar în orașul Voluntari. Din partea PNL, dar în 2001 sare brusc la PSD, căci se schimbase regimul politic. 

În 2002, în timp ce era primar își deschide o firmă cu doi chinezi – Shaolin Kung-fu Voluntari. Despre apucăturile domnului Pandele, am mai citit în presă. Nu păreau scheme din arte marțiale. Cei doi chinezi, Dang Xin și Wang Dake, sunt implicați într-o mulțime de firme. În același an, edilul PSD își mai deschide o firmă, în domeniul construcțiilor și comerțului.

Șase diplome în doi ani

2004 este însă un an reprezentativ pentru domnul Florentin Pandele. În timp ce muncea din greu ca primar și își făcea campanie electorală pentru a fi reales, el reușea să studieze dreptul la o facultate privată, făcea un masterat la aceeași facultate în „securitate alimentară și agroturism ecologic” plus un doctorat la fabrica de plagiate de la Academia Națională de Poliție. 

Nu era fățărnicie sau ipocrizie, ci doar foame de cunoaștere.

2005 este și mai spectaculos pentru ofițerul de marină liberal, transferat la PSD. Face în același timp două doctorate, cel de la Academia de Poliție și unul la Universitatea Națională de Apărare. Termină și Colegiul Național de Apărare și mai face încă un masterat de „Securitate și Apărare Națională”. 

În concluzie, domnul Pandele făcea în doi ani consecutivi două doctorate, două masterate, își lua licența în drept, termina un colegiu de apărare, făcea campanie electorală și era primar. Geniu!

Pierde un doctorat pentru plagiat

Acum că i-au retras unul dintre titlurile de doctor în urma unei investigații jurnalistice, după ce s-a constat că a plagiat la greu, ce mai contează. E plin peretele de diplome. Și încă se mai judecă să recupereze doctoratul anulat prin ordinul ministrului educației. 

În aceste condiții, domnul Pandele suferă probabil de amnezie atunci când invocă fariseismul. Și insistă: „… nu pot să nu mă gândesc cum de peste 2.000 de ani, diverși farisei se chinuie să dărâme Biserica lui Hristos, iar simplii credincioși li se împotrivesc din toate puterile, cu spor!”

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *